Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: Ridicaţi-vă ochii și priviţi holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriș. Ioan 4:35
Trei persoane care au spus din nou Da la Bethlehem. Da pentru cer, pentru Dumnezeu. A fost o zi cu adevărat binecuvântată. Oricare zi în care oamenii se înscriu cu legământ în rândul copiilor lui Dumnezeu e bucurie în cer și pe pământ.
Aceste trei persoane încheie numărul celor 8 care s-au botezat în intervalul celor șase luni de când am deschis Biserică Bethlehem, Gai-Poltura, Arad. Fiecare decizie reprezintă o bucurie pentru noi și biserica noastră. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru echipa de slujire devotată, implicată și plină de pasiune.
Următorul botez va fi la Rusalii. În fiecare Miercuri la orele 18:00 avem învățătură catehetică împreună cu o echipă devotată: Cristi și Beni.
Suntem mulțumitori cerului pentru tot. Iubiți colegi slujitori, vă îndemn la lucru. Este multă nevoie de implicare, sunt multe mărgăritare printre spini, mulți oameni care așteaptă acut ajutorul nostru în Hristos.
Mult spor în slujire și rod bogat!