Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă și zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!” Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba! Psalmul 45:1

A fi poet, înseamnă a vedea ceva frumos acolo unde nu este nimic vrednic de admirație, iar acel ceva sau cineva ar avea zero șanse de a fi băgat în seamă. Asta înseamnă a vedea eternul în fiecare secundă de efemeritate.

A fi poet, înseamnă a vedea o oază în pustie, iar dacă nu este posibilitatea de a găsi oaza, trebuie să fie capacitatea de a o inventa. Astfel încât, orice suflet flămând să servească puțină mană divină, iar cel însetat să aibă o stâncă spartă de unde să bea nițică apă. Cel toropit de căldură să aibă un nor, iar cel înfrigurat noapta să aibă un călduros stâlp de foc, fie și fumegând va putea încălzi pe cineva.

Poetul este acel suflet care se încăpățânează să smulgă frumosul dintr-o lume din ce în ce mai urâtă. Să culeagă firișoarele de aur ale dragostei de printre pietrele urii. Să strecoare prin ciurul prozodiei mormanele de răutate, pentru a selecta cu măiestria condeiului și onestitatea gândirii, toate fibrele binelui.

Poetul, este un miner care mută munții deznădejdii înspre pustie prin credința și înțelepciunea sa, ca mai apoi să împartă boabe de speranță prin firimiturile aurului recuperat.

Poetul, se naște, nu se face. Este inspirat, nu cel mai deștept. Este cinstit, nu doar realist. El chiar iubește, nu e doar romantic. Poetul nu dă pronosticule, el chiar este un bun vizionar. El poate da glas naturii, dă culoare pustiului, pune grai în gura păsărilor, vorbește până și cu stelele. Dacă poate cineva să cuprindă în brațe universul, atunci va reuși să înțeleagă tot ce a vrut să spună poezia și poetul.

Nopțile poetului sunt albe. Și este bine așa, altfel, fără poezie toate zilele noastre ar fi negre! Poetul este lumânarea ce se topește spre luminarea altora, iar abia după ce s-a transformat în ceară, începem să o prețuim și să realizăm că ne-ar fi fost utilă dacă mai era.

Poetul este acel om, care continuă să vorbească și după ce nu mai este. Lumina lui este veșnică, atât prin graiul său, cât și prin scrierile sale, el continuă să încălzească și după ce se stinge, și tot mai luminează și după ce nu mai este. Pentru că Lumina este Hristos, iar dacă El inspiră versurile, atunci lira va fi eternă.

Ca pana în mâna unui scriitor iscusit să-mi fie limba, așa este scriitorul și poetul care stă la dispoziția lui Dumnezeu.

Cu dibăcie și erudiție, poetul are capacitatea de a colora o istorie gri, astfel trecutul capătă sens. El poate picta și viitorul, dând speranțe celui deznădăjduit. El reușește deci, să dea sens prezentului, să-l descătușeze dintre lanțurile pământului ascuns în clipe. Poezia este mama muzicii!

Scoate poetul din tine! Dacă ești poet, luptă-te să fii! Dacă nu ești poet, prețuiește ce ți se oferă. Că până la urmă toate vin de la Bunul Dumnezeu.