Se pare că da. Mă deplasez în Italia pentru o conferință a familiilor, în zona Brescia. Urcăm în avionul unei companii generoase. Pe oricare loc aș sta, sunt mulțumit chiar dacă în general prefer locul din margine, să stau mai comod. Îmi ocup mulțumit locul, dar nu pentru mult timp. Un tip ma abordează: „sunteți singur?” îi răspund afirmativ. Continuă: „am o rugăminte la dumneavoastră: dacă vă rog, nu ați vrea să facem schimb de locuri? Aș dori să stau lângă soția mea”. Sigur că da! Cu generozitate mă îndrept spre locul indicat de dânsul.

Aici o doamnă blondă, cu față luminoasă, senină, zâmbitoare și foarte frumoasă. „Puteți să mergeți lângă iubitul dumneavoastră doamnă”. Nu a fost deloc zgârcită cu zâmbetul ei frumos și plin de căldură și recunoștință. Iar pe un ton pe care nu l-ai fi dorit întrerupt pentru nimic în lume, replică: „ce drăguț din partea dumneavoastră! Vă mulțumesc din suflet!” Un suflet cât Caransebeșul de mare. Tipii erau trecuți de 70 de ani. Acesta este un fenomen rar din păcate, în contextul în care astăzi, după trei ani de la nuntă se plictisesc mirișorii noștri și simt nevoia de” schimbare”.

Mă așez pe banchetă contemplând la acest frumos peisaj care mi-a înseninat ziua. Făcând un bine atât de mic. Pe care l-aș repeta oricând. Îmi ziceam: Hm. La 70 de ani doresc încă să stea unul lângă altul. Doamne vreau să mai văd tineri îndrăgostiți responsabil, pe viață. Vreau să mai văd fete care să-și dorească a fi familiste și mame. Vreau să văd băieți care doresc să fie bărbați. Să văd copiii mici și familii tinere fericite!

Dar nu am stat un minut, că domnița lângă care tocmai mă așezasem, de 20-21 de ani mă abordează imediat: „NU vă supărați, sunteți singur?” NU, am soție și doi copii. Da, călătoresc singur. Zâmbește generos. Îmi spune „pot să vă cer un favor?” Vă rog. „Ați putea merge pe cutare loc, sunt cu iubitul meu și vrem să stăm unul lângă altul, dacă se poate și dacă nu vă deranjează”. Sigur. Erau proaspăt căsătoriți. Mi-a ascultat Dumnezeu rugăciunea la jumate de minut, nu la minut. Alți oameni bucuroși. Mă bucur că am participat cu atât de puțin la fericirea lor.

Este speranță! Asta este lumea normală în care trăim. Asta este lumea gândită și creată de Dumnezeu, să se căsătorească băieți cu fete și să îmbătrânească frumos împreună. Așa vreau și eu să fiu la pensie. Cu băbuța mea de mână, nu cum ne dictează politicienii, care mimează lupta pro-familie, dar au acasă copii. Nu în plasament, ci în întreținere vinovată.

Nu mă pot răbda. Când ajungem la limita de croazieră, mă deplasez la scaunul primilor amorezi, cei migratori și sectuagenari. Nu vă supărați, îi întreb. De cât timp sunteți căsătoriți? Cu aceeași fermecătoare privire, zâmbind doamna își ghiontește iubitul. Scoate ochii din diagrame și gândind preț de câteva secunde: De 37 de ani, răspunde rușinat parcă, deși merită statuie și aplauze. Care este secretul frumuseții dumneavoastră de relație? Ce va ținut împreună? RESPECTUL și IUBIREA, răspunde băbuța luminată, cu ochii senini ca cerul deasupra norilor. Ca soarele după ploile deceniilor de greutăți ce au trecut peste ei. Aveți copii? Păi la ei mergem. Le mulțumesc, le dăruiesc o carte de poezii și mă deplasez la locul meu.

Au trecut și ei cu siguranță prin necazuri și probleme și ispite în cele aproape patru decenii de căsnicie și copii. Dar, AU RĂMAS ÎMPREUNĂ! Iar asta îi face și mai frumoși.

Am material de conferință. Am speranță. Am credință că Dumnezeu mai are oameni. Am idei. Avem familii care știu să nu renunțe, sub povara familiei, ci continuă să se iubească, să se bucure, găsesc puterea să zâmbească, și o fac atât de frumos. Cel de-al doi-lea cuplu de tinerei, le calcă pe urme. Deci suntem mulți cei care promovăm familia, valorile creștine, dumnezeiești, sfinte.

Iubiți-vă! Respectați-vă! Și putem coborâ din basme filosofia: „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Așa au văzut scriitorii iubirea, ca pe un act responsabil prin căsătorie pe viață. Studiați erosul eminescian. Nu găsiți nimic de plastic, nici compromis. Românul este romantic pe viață. Românul creștin și responsabil.

Noi nu luptăm în forță cu anti-familia. Arma noastră e iubirea. Noi ne îndrăgostim, ne căsătorim, ne iubim, naștem copii, și îmbătrânim odată cu ei. Apoi murim cu nepoții pe genunchii noștri răvășiți de vreme. Iată care sunt armele noastre: DUMNEZEU, CREDINȚĂ și IUBIREA.