Conferință pe zona de Sud a Austriei.

Când Sami Vlad mi-a dat tema: ÎNCHINAREA, am luat-o ca un privilegiu și cu o doză de relaxare. Am prelucrat puțin tema și am pledat pentru: ÎNCHINAREA- SPECTACOL SAU PREZENȚĂ DIVINĂ. Habar nu am avut în ce mă bag. Și ce bine că m-am trezit în această „horă”. Aveam impresia că știu cu ce se mănâncă închinarea, dar destul de târziu am realizat ce înseamnă Închinarea în Duh și în Adevăr. Alături de voi, tineri minunați din acest petec de străinătate.

Nu mai vreau să amintesc nimic din parcursul conferinței, cu atât mai mult că am ținut cele două seminarii despre închinare. Plec de la ultima seară. De la mocheta plină de lacrimi, de la rugăciunile înflăcărate de implorare a iertării. Simțeai pur și simplu slava lui Dumnezeu care umplea Templul, parcă auzeai zornăind lanțuri ale fărădelegii tăiate de îngerii lui Dumnezeu. Un murmur sfânt de rugăciune a rededicării vuia în adunare. Băieți și fete proșternuți cu fața la pământ înaintea Regelui etern. Simțeai pur și simplu adierea Duhului Sfânt, care mângâia rănile sentimentale și spirituale, dar și leziunile survenite pe frontul spiritual.

Nu ai mai fi vrut să se termine niciodată această minunată mireasmă a prezenței divine. Am ieșit afară pentru a reuși să-i ajut pe cei din spate. Când am deschis ușa, era să calc pe piciorele tinerilor îngenuncheați. Culoarele erau pline de suflete prăbușite în închinare adevărată. Am chemat slujitorii să ne rugăm împreună pentru ei. Când s-au ridicat de pe genunchi, le strălucea fața ca Soarele de mai.

Acum, când nu doar că am învățat ce este închinarea adevărată, ci ne-am închinat cu adevărat, abia astept să susțin cele două seminarii. Am învățat să mă închin.

Vă mulțumesc frate Daniel (păstorul Bisericii Maranata), Sami Vlad, Ruben (Liderul național), sora Simona, care e uimitor de ospitalieră. Și voi toți, băieți și fete doritori de creștinism viu, real. Voi cu viorile și toate instrumentele voastre, voi care prin vocile minunate urniți morții din morminte. Vă îmbrățișez! Sunteți frumoși! O parte din mine a rămas la voi. Da, pentru, că fiecare slujire rupe câte puțin din noi. Iar când nu mai rămâne nimic, murim! Dar vom continua să existăm prin voi. Prin operele scrise, prin poezii, predici, slujire. Toate acestea le facem indicând spre Marele Maestru, spre Piatra din capul unghiului. Spre Hristos, nădejdea învierii noastre.

Am venit mai bogat acasă. Mai bogat în închinare, în prieteni, în părtășie. Voi m-ați îmbogățit cu rafinamentul și seriozitatea voastră. Așteptăm vești bune!