Domnul zice: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Mine și frica pe care o are de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească. Isaia 29:13

Când vorbește primarul la o ceremonie, e liniște deplină. Când poliția îți prezintă contravențiile stai plin de emoții. Dacă bunicul sau bunica pe moarte spune ceva pe un ton sacadat, toată lumea e ochi și urechi. Atunci când Dumnezeu vorbește macrocosmosul îngheață!

De această dată Dumnezeu subliniază duplicitatea spirituală, arată prefăcătoria omului religios de ochii lumii. Acesta e genul de creștin care e mai preocupat de impresia pe care o lasă în jur, decât fondul de credință reală și vie. Mă cinstește cu buzele. Tare buni suntem la declarații! Tare profesioniști suntem la vorbe! Foarte pregătiți la teorie! Dar toate acestea sunt în nonsens fără viață hristologică. De ce? Pentru că inima a emigrat în spațiu. În societate suntem politicoși, zâmbitori, prietenoși, plini de generozitate față de aceeași oameni pe care, cinci minutr mai târziu îi vorbim de rău, îi ironizăm și avem dublă măsură. Omul și demonul, sunt singurele ființe din univers capabile de acest teatru, pe cât de ieftin, pe atât de infernal.

Dar inima lui este departe de Mine. Este incredibilă capacitatea lui Dumnezeu de a iubi. Dorința Lui de a ne avea aproape. El dorește să ne iubească, să ne strângă la piept, să ne ofere toată afecțiunea Sa. Dar păcat! În fiecare zi îi întoarcem spatele. Rămânem reci și indiferenți la toată afecțiunea Lui. Dureros! Iubire irosită în fiecare secundă. Pe buze cântare, iar în inimă afaceri. În gură cuvinte, iar cu mintea pe coclauri. Cu trupul în biserică, dar cu duhul și rațiunea în cosmos. Această disproporție umană, voită și conștientă atrage după sine consecințe. Oferă doar amăgirea unui confort spiritual temporar, dar în fond te usucă pe interior.

Și frica pe care o are față de mine, nu este decât o învățătură de datină omenească. Percepția greșită despre Dumnezeu, naște prejudecăți acțiuni greșite față de divinitate. Datinile omenești și băbești, L-au transformat pe Dumnezeu în optica noastră într-un jandarm care stă cu bastonul să pedepsească pe cel nelegiuit. Iar Hristos se revelează oamenilor ca Blândul Păstor, plin de bunătate și milă, și doritor de a face bine.

Frica trebuie să fie rezonabilă și corectă, manifestată prin respect și onoare pentru Creatorul nostru și Tată. Haideți să îl facem fericit pe Dumnezeu! Să chemăm inima acasă când vorbim! Să invităm și rațiunea când ne închinăm, astfel vom aduce o închinare plăcută cu evlavie și cu frică. Evr. 12:28. Altfel, am umple altarul cu vorbe, dar inima rămâne rece și neprelucrată de Duhul lui Dumnezeu. Iată un exemplu de autoînșelare!