Tu cât de viu ești? Sau cât de mort?

În cimitir e un loc potrivit pentru contemplare, pentru întrebări și pentru liniște, ba mai nou am înțeles că e un loc ideal pentru o ieșire la plimbare a celor îndrăgostiți, daca nu mi-ar fi spus asta un apropiat de încredere aș fi considerat-o o nebunie. Dar nu e, „e liniște, e plin de flori, nu auzi claxoane, nu se ceartă nimeni”, spunea el și sunt convins că are dreptate.

Când viața ta este prea aglomerată, când simți că nervii ți-au scăpat de sub control, când ești năpădit de stres și nemulțumire, te invit să faci o plimbare în cel mai apropiat cimitir. Plecăm de la premiza că ești un om matur și ai trecut de miturile copilărești cum că cimitirul este pentru fantome, chiar nu! Cimitirul este dormitorul temporar pentru morți și locul ideal pentru înțelepțirea celor vii.

Cimitirul îți face ordine în minte, în cimitir înțelegi voia lui Dumnezeu inclusiv în materie de efemeritate, printre cei morți ajungi să prețuiești cel mai mult viața, când vei constata că ei ar da orice să mai trăiască un ceas, o zi, multe restanțe spirituale ar rezolva în acea oră. Însă ei nu mai pot face nimic, tu poți! Ești sănătos, ai har, ai oportunități, ai șanse, ai voință, ai Dumnezeu iubitor lângă tine.

Să nu treci niciodată indiferent pe lângă un cimitir! Oprește-te o clipă, meditează puțin, lasă-te cuprins de melancolie, ascultă liniștea de aici, învață că un creștin adevărat este mort față de păcat și viu pentru Dumnezeu. Romani 6:11

„Ce înseamnă să fii mort față de păcat?” Întreabă ucenicul pe rabin. „Du-te în cimitir la cel mai frumos mormânt și începe să îl lauzi, spune cele mai frumoase cuvinte despre el, tot ce este mai frumos și apoi notează tot ce îți va răspunde”. Zis și făcut. Ucenicul pornește în trombă spre cimitir, alege un mormânt impunător din granit și începe să laude să spună tot ce a putut el mai frumos. După ispravă se întoarce curios la rabin: „Rabi, am făcut tot ce mi-ai zis, doar că nu am avut ce nota, nu mi-a răspuns nimic mortul ce a fost cândva bogat!”

Îl cheamă apoi paroape de el pe ucenic, și îi spune: „Nu ai înțeles nimic fiule! Mai mergi o dată la cel mai neîngrijit mormânt și aruncă asupra lui toate blestemele, spune cuvinte rele și înjositoare, apoi notează tot ce îți va răspunde”. Ușor nedumerit, ucenicul alege un mormânt plin cu buruieni și începe a vorbi cu chiriașul, vrute și nevrute, cele mai înjositoare cuvinte, iar reacție, nimic! Se întoarce supărat la rabin reproșându-i că își bate joc de el. „Nu am putut nota nimic rabi! Nu mai înțeleg nimic!”

Rabinul îl cheamă iarăși lângă sine, cu o voce domoală îl lămurește: „vezi fiule, a fi mort înseamnă a rămâne imun atunci când cineva te laudă lingușitor, deasemenea a rămâne mut când cineva te calomniază și vorbește înjositor împotriva ta”

Tu cât de viu ești? Sau cât de mort față de păcat? Cum ai putea accepta prigoana când reacționezi la fiecare gest obscen, vorbă necugetată și neadevărată, la fiecare claxon? Nefericiți și ne binecuvântați sunt toți cei care blastămă pe cei cei blastămă, care răspund cu ură la ură, cu rău la rău. Cam așa ar suna Matei 5:12 celor care ripostează necreștinește la injurii. Aceștia să se numească oricum: păgâni, demoni, tâlhar, dar niciodată creștini. Ar fi o desacralizare a termenului în sine.

Apropo, tu cât de viu ești? Sau cât de mort? Dacă nu accepți să mori față de păcat răstignind firea pământească, nu vei trăi niciodată cu adevărat.