Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. Matei 7:16-19

Prin ADN-ul său, pomul bun face roadele sale. Acesta este soiul lui, iar fructele vin de la sine, din interior, din structura sa genetică. Nimeni nu îi poate schimba structura unui pom matur și nici nu ar avea interes. Acesta simbolizează creștinul practicant, smerit, iubitor de virtuți, care duce o viață de neprihănire. Suma tuturor faptelor lui devin roade vrednice de pocăință.

Pomul rău, de asemenea, face roade rele, prin natura lui. Asta este structura lui genetică. Dacă e încă mic, poate prin altoire să păstreze rădăcinile și parte din tulpină, dar ramurile trebuie schimbate cu desăvârșire. Acesta este creștinul în proces de regenerare, care acceptă jertfa mântuitoare. Aici se încadrează și copilașii, cărora de mici le dăm direcția spre bine sau spre rău.

Dar iarna, prin obiceiuri nici măcar de noi știute, defrișăm pădurile tinere pentru brăduți cărora le dăm foc imediat după sărbători. Îi punem în casă, ei arată bine, sunt impunători și verzi, dar noi știm că sunt morți, că au fost înlăturați de pe rădăcina lor. Apoi, pe un copac mort, punem artificii, instalații, lumini, fructe, podoabe fel și fel. Are impresia câteva zile că e zeul pădurii, iar apoi se transformă în scrum sau sfârșește abandonat pe la periferiile orașelor.

Vorbim aici de omul superficial, mort pe jumătate. Chiar dacă e împodobit cu smartphone și haine de firmă, chiar dacă e la volanul unui bolid de milioane de euro și conduce iahturi pe insule exotice… Imitarea faptelor bune este filantropie ieftină și de fațadă.

În schimb, faptele în ascuns făcute de omul smerit vor fi răsplătite de Dumnezeu. Individul are doar impresia că e stăpânul lumii, dar foarte curând, răpus de boli, de excese și dependențe, este abandonat și moare poate la jumătatea zilelor.

După roadele lor îi veți cunoaște, spunea Mântuitorul. După preocupările lor, după vorbe, după ceea ce ei consideră valori. Poate noi oamenii ne mai lăsăm orbiți de aparențe, dar niciodată Dumnezeu. Pomul bun plânge, i se taie ramuri și curg lacrimi, este curățat, dar asta îl face și mai valoros, mai roditor, mai lăudat, mai productiv. Pomul rău este tăiat o dată, mai are puțină verdeață, dar viață nu mai are, apoi cu cetina încă verde este aruncat în foc.

De aceea, nimicirea îi va veni pe neaşteptate;va fi zdrobit deodată şi fără leac. Prov 6:15. Este cu referire la omul rău care urzește planuri rele.

Nu râvniți podoabele unui copac mort. E iarnă, pomul bun stă afară în ger, fără frunze, bătut de crivăț și în întuneric, iar copacul e la căldura sobei, împodobit cu instalații, cu fructe, globuri și bomboane, dar nu ai motive să fii invidios, nu sunt ale lui. El e întrerupt de la viață de securea nemiloasă. Iar la primăvară, când pomul bun este verde, plin de flori și zumzet de albine, copacul este doar o amintire sau chiar cenușă.

Oare despre pomi este vorba? Sau despre oameni?

Din întâmplare găsesc o imagine formidabilă cu o încărcătură socio-politică de excepție. Până la urmă nici înalții demnitari, nici eforturile diplomatice, nici organizațiile mondiale nu sunt responsabile pentru buna conviețuire, ci omenia. Este în avantajul nostru să credem asta, altfel am găsi toată viața vinovați în loc să căutăm motive de a fi oameni.

Frontiera dintre San Diego, California și Tijuana, Baja California transmite un mesaj puternic. Copiii din cele două țări care joacă volei, având drept fileu frontiera . Ei arată mersul normal al lucrurilor. Asemenea celor doi pești giganți realizați în lanul de grâu de către artiștii ucrainieni și polonezi între cele două state sau teatrul construit simbolic pe frontiera dintre Canada și America, amfiteatrul pe tărâmul canadian, iar scena pe teritoriul S.U.A. Toate aceste mesaje arată deschiderea spre dialog și civilizație.

La polul opus se află „marele zid mexican”, adesea presărat cu violență și treceri frauduloase. Sau frontiera care desparte cele două țări asiatice cu același nume, pe care se presupune că nu ar fi trecut-o nimeni fraudulos de la înființare și alte granițe armate bine păzite. Istoria ne afișează o îngustime a minții și predispoziție la fanatism în țările cu granițele nepenetrabile.

Creatorul ne-a lăsat în libertate pe o planetă liberă, iar noi ne construim ziduri și garduri psihologice care ne separă. Vă invit la un volei, este un titlu generic, ce vrea a chema la negocieri civilizate, dialog elegant, respectând normele elocinței de înaltă calitate. Dacă tot nu avem nimic de împărțit, atunci de ce ne-am împărți prin ură și dezbinare.

Ne certăm doctrinar, ne batem dogmatic, ne distribuim confesional, ne împrăștiem filosofic, iar până la urmă semănăm atât de bine unii cu alții. Suntem după chipul și asemănarea Creatorului însuși. Ce ar fi să renunțăm la toate invențiile omenești numite „religii”, și să respectăm omul.

În lupta aprigă de amendare a lucrurilor pe care Dumnezeu le condamnă și suntem obligați să le condamnăm și noi, dacă ne pretindem creștini, să nu cădem în ispita de a condamna omul. El trebuie iubit, respectat, apreciat pentru chipul lui Dumnezeu din el. Acest chip revendicabil are drept la respect.

Vă invit la un volei. Dincolo de dogme și filosofii, să prețuim omul pentru care și-a dat Hristos viața, să ne rugăm pentru el, să întindem o mână celui căzut, să fim solidari, cam asta am învățat eu din pandemie.

Spuneți-mi care confesiune a fost scutită de pandemie? E adevărat că niciuna? Noi ne împărțim confesional în mii de nuanțe, dar Hristos ne împarte doar în două: oi sau capre, robi buni și credincioși sau robi vicleni și leneși.

Vă invit la un volei. La o analiză realistă și responsabilă, să „servim” prietenos și creștinește mingea dialogului unul altuia, că de ghiulele distribuite de „catapultele” infernale ni s-au sterpezit sufletele în noi.

Haideți să construim poduri, nu ziduri, să împărțim iubire și roade, nu „rachete” verbale, să ne îmbrățișăm prietenos, nu cu mănuși de box, astfel ne vom asemăna cu Domnul nostru, iar faptele noastre devin roade ale neprihănirii și nu fapte penale.

Ce ziceți, vă place „să jucăm volei”?