Din ciclul REPERELE IUBIRII

Asta nu înseamnă nici credulitate, nici faptul că dragostea refuză să rumege rațional fenomenele înconjurătoare. Nici vorbă! Dragostea este curată.

Circumspecțiile și întrebările nebune care dau naștere la certuri, așa cum Pavel avertiza, vin dintr-o inimă ironică, răutăcioasă, lipsită de scrupule, care face o prioritate din sportul interogărilor conflictuale, ori așa ceva dragostea nu face. Ea crede cinstit, curat, duhovnicește.

Dragostea e sine cera. Când veneau clienții la comercianții de vase ceramice, întrebarea generală era: e sine cera? Adică este ceea ce pozează sau conține materialul pur pe care îl lauzi? Asta ar echivala întrebării contemporane de astăzi: „Are kilometri reali?” Referitor la mașină, realitatea o știe doar Dumnezeu.

„Nu pot să accept credința creștină!” A spus un ateu. „Atunci cere lui Dumnezeu puterea de a crede” a răspuns creștinul. Dragostea nu caută în mod justițiar dovezi și clauze, dragostea iubește și atât!

Dragostea crede totul. Acest „TOT” înseamnă de fapt tot ce îmi este necesar mântuirii. Tot ce îmi este îngăduit. Tot ce îmi permite capacitatea mea perceptivă. Tot ce a revelat Dumnezeu în Scriptură. Nu lasă nimic pe dinafară. Dragostea tot ce începe duce la bun sfârșit.

Expresia: „fiecare cu credința lui” e aberantă. Nu confundăm credință cu religia sau filosofia. (Efes 4:5) Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez. Întrebarea se pune care este acea una credință? Întrebarea este cinstită, iar răspunsul este la fel de simplu: credință adevărată este acea credință dublată de fapte, asumată practic în viața cotidiană. În acest Domn cred, această credință o acceptă inima mea, pe aceasta trebuie să o îmbrățișezi.

Dragostea nu umblă cu jumătăți de măsură. Acceptă tot: atât credința cât și faptele. Acesta iubește cu adevărat, care crede și face. (Iac 2:26) După cum trupul fără duh este mort, tot așa și credința fără fapte este moartă.

Crede și iubește așa cum trebuie!