(Rom 13:1) Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu.
Chiar dacă rezultatele nu sunt finale! Nu sunt fanul oamenilor. Nu am niciun idol. Toți oamenii sunt la fel. De aceea nu admit nici gândirea conspiraționistă, care-i demonizează pe unii și-i ridică în slăvi pe alții, mai ales când vorbim despre oameni. Slava este doar a lui Dumnezeu.
Cred în suveranitatea lui Dumnezeu. El este Stăpânul care guvernează Universul. Rolul meu este să mă rog pentru dregătoriile rânduite. Cine este Joe Biden? Cine este Trump? Ce este America? Cine este în administrația de la Casa Albă? Care este doctrina politică a puterii? Sunt doar niște întrebări la care nu știi răspunsul. Atunci merită să ne frământăm mintea cu păreri? Dacă sunt interese necurate, un motiv în plus de mijlocire pentru noi toți!
Orice stăpânire vine de la Dumnezeu, PUNCT. Eu sunt dator să mă rog pentru cei înălțați în dregătorii, pentru a avea o viață pașnică în țara mea. Las comentariile altora, care nu se roagă, pentru că dacă eu, care mă rog, mă apuc de comentat, ei nu vor începe să se roage în locul meu. Atunci țara e plină de vociferare, iar lipsa mijlocitorilor aduce prăpădul.
America are președintele pe care îl merită. România, asemenea, și fiecare stat idem. Poporul a ales, poporul acceptă. Noi nu așteptăm președinți și guvernanți mai buni, ci îl așteptăm pe Hristos. Ori am uitat cumva acest lucru? Din cer vine izbăvirea!
O meditație personală vis-a-vis de putere:
„Democrația fără Teocrație este Anarhie în bună regulă, chiar și în cazul Monarhiei.”
Democrația, la originile ei, a avut ca bază teocrația (implicarea lui Dumnezeu), dar odată cu elenizarea, democrația a introdus manipularea maselor și interesul personal în detrimentul poporului și a deviat de la țintă. Democrația în opinia lui Țuțea este bună în sine, dar nu are criterii și o definire clară a valorilor. Personal, prefer democrația, dar înfrățită cu teocrația. Asta înseamnă să fim conduși de oameni cu respect față de Dumnezeu.
Rugați-vă pentru pacea țării în care Dumnezeu v-a așezat! Asta este datoria noastră! Restul, sunt doar păreri.
God bless America! Sau cum ați scris pe dolar, așa să faceți: „In God we trust!” Și nu uitați, Dumnezeu este Suveran. Și cel mai mare om al planetei stă tot în mâna celui mai mare Dumnezeu al Universului.