S-a întrerupt curentul electric de o oră. Toate electrocasnicele din casă, toate instalațiile au intrat în repaos. Am fugit rapid la centrală termică, m-am asigurat că focul nu mai arde, pentru a preveni creșterea presiunii în cazan, apoi am venit în casă.

Băiatul era pe telefonul mamei. Gata! Zic. Nu mai avem curent. El insistă că mami mai are 38% baterie la telefon. Dar neavând curent, neștiind când vine, e bine să prevenim economisind energia. Încerc să îl conving. Ia telecomanda și încearcă să pună desene, nu poate, toate dispozitivele dependente de sursa de curent sunt blocate.

Stând la masă, numai îl văd că își ia trusa de creioane colorate, foi de lucru și se așează la masă. Se retrage pentru câteva momente, apoi vine cu mâinile la spate. „Ghici ce am aici?” Mă întreabă, apoi îmi arată cartea de povești. Astăzi este vorba despre Miriam (sora lui Moise). I-am citit toată istoria lui Moise. La terminarea poveștii, el avea deja desenate momentele cheie ale poveștii. Foarte frumoase de altfel.

Apoi ia bicicleta de cameră și dă câteva ture prin living. După, merge în dormitor, pe saltelele pregătite pentru aerisire și începe să sară ca pe trambulină. Când se plictisește de țopăit, ia găletuța cu soldăței și mă invită să îi aranjăm în linii de bătaie. Necăjit de sora mai mică, urcă la etaj să „campeze”. Fetița după el, iar eu în spatele ei să nu alunece pe scări.

Numai ce își așează corturile și soldații pentru război, că cea mica intră ca o tornadă și împrăștie totul în jurul ei. I se taie respirația și dă să plângă. Intervin, iau fetița, o cert pentru isprava ei și plecăm jos. El rămâne să dreagă răniții și să organizeze un nou atac. Apoi coboară și zice: „Tati, stau eu cu fetița, du-te sa vezi ce am făcut”. Cum sa nu mă duc? O imagine magnifică pe care o fotografiez. „Tati, când vine mama? Spune-i să aducă și ceva curent”.

Cam atât cu povestea. De fapt, această oră a fost un coșmar! Privind însă cu responsabilitate, vorbim despre viața care a intrat în ritmul normal al lucrurilor. Mintea începe să creeze, se face mișcare, se nasc conflicte, le repar, mă implic maxim, mama fiind la cumpărături, interacționez cu ei, le citesc, ei ascultă, este un decor magnific. Iar dacă o să întârzie să revină curentul, mă pregătesc să aprind focul în șemineu. Un peisaj desprins din decorul mare al copilăriei adevărate.

Morala. Dragii mei contemporani, trăim vremuri complicate. Nu de o pană de curent, ci despre dependența teribilă de aparaturile alimentate cu energie electrică este vorba, care ne-au transformat în roboței copiii și pe noi. Și apropo, dacă într-o zi s-ar lua definitiv curentul, ce ar fi? Nimic deosebit. Doar că viața ar reveni la normal. Ar intra pe făgașul firesc al lucrurilor. Creierul ar gândi singur, am avea timp de povești cu copiii, am vedea copilașii jucându-se, desenând, cântând, sărind.

Fără curent se mai poate trăi, dar fără Dumnezeu e imposibil. Fără har nu am putea exista. Și totuși, într-o zi și harul se va încheia, cu ce vei rămâne oare?