In memoriam Nicolae Monda (Cuvin)

Îl știu pe fratele Monda de vreo 15 ani. Mi-a fost drag de el pentru că pe lângă apartenența la aceeași Împărăție (a lui Hristos) aveam o pasiune comună: Poezia. Recita poezii lungi, cu mult har și pasiune. Asta era slujba lui și o făcea cu bucurie. Compozitor și recitator înzestrat cu dar deosebit.

Mulți dintre locuitorii comunei Ghioroc îl știu și în alt mod, ca asistentul medical care a fost multe decenii în slujba oamenilor. El era acolo unde puțini preferau să ajungă, la căpătâiul celor suferinzi. Mulți ați fost tratați și mângâiați de dânsul. Probabil și-a dorit ca un copil sa îi urmeze exemplul, așteptările au fost chiar depășite. Ovidiu a dus mai departe ștafeta, astăzi e medic, chiar unul devotat.

Fratele Monda a adormit ca un bunic fericit. După o căsătorie de aur care se întinde pe cinci decenii, din care au rezultat 8 copii, 40 de nepoți și peste 20 de strănepoți, majoritatea slujitori ai Domnului, care astăzi alcătuiesc o mare parte a fanfarei Bisericii din Cuvin. Colaborez cu ei de ani de zile, îi știu de copii, mi-au fost elevi, acum sunt oameni mari la casele lor, dar tot slujitori Domnului.

Fratele Monda a avut parte de moartea celor neprihăniți. La cei 85 de ani fără o săptămână, parte a categoriei oamenilor foarte tari, a plecat la Regele pe care L-a slujit. Lasă în urmă copii, gineri, nepoți care sunt credincioși Marelui Stăpân. Asta sugerează faptul că a fost un tată bun, care a condus familia pe Calea Împărăției.

Unul dintre pionierii credinței evanghelice în zonă, făcând parte din prima generație de credincioși penticostali, fratele Monda a mers la odihna. Afară e frig. A început să ningă, chiar abundent. Este un frumos covor alb, care presară drumul spre veșnicie al unui bunic și străbunic fericit.

Voi, care ați rămas, știu că veți vărsa lacrimi. E normal, suntem oameni cu emoții, dar avem nădejdea revederii în cer. Aveți motive să fiți onorați, având un străbun ca el, ca fratele Nicolae Monda. Ne vom vedea în veșnicie!