Zece(10) sfaturi pentru o viață sănătoasă

Suntem ființe tridimensionale și pentru o viață armonioasă avem nevoie de un raport de echilibru între cele trei părți componente ale ființei noastre: trup, suflet și duh. Sunt oameni care investesc foarte mult în trupul lor și sunt tot nefericiți, alții foarte „spirituali” o i-au înainte spiritualicește și își maltratează propriile trupuri, iar alții uită că au suflet, conștiință, intuiție. Propun un ghid practic de echilibrare a ființei umane, care te ajută să te bucuri de fiecare taina a vieții.

1. Odihna. A nu se confunda cu somnul! Ziua are 24 de ore. 8 ore muncim, 8 ore dormim, 8 ore sunt pentru odihnă, socializare și relaxare, fizică, intelectuală și spirituală. Nu fura din timpul somnului, astfel știrbești propria fericire. Neglijarea odihnei este responsabilă cu generarea a 80% dintre boli.

2. Nu mânca pe fugă. În primul rând este important să mâncăm sănătos. Recomand consultarea sau sfaturile unui nutriționist. Dar nu mânca pe fugă, nici continuu, fii ordonat și respectă orarele principale din zi, dar ia-ți suficient timp să mănânci în tihnă.

3. Mișcarea. Lucrează. Lipsa unui loc stabil de lucru poate crea dezechilibre, și ai timp de pierdut. Dacă locul de muncă este unul predispus sedentarismului, recomandat ar fi să practici un sport. acesta asigura sănătatea psihică și fizică a organismului.

4. Rugăciunea. S-a constatat că mersul la biserică săptămânal și rugăciunea zilnică scad cu 80 % predispoziția la boli fizice, psihice și emoționale. Roagă-te! Comunicarea cu Dumnezeu hrănește duhul tău, iar un duh sătul de Hristos biruiește războaie spirituale.

5. Postul. Este cunoscut deja beneficiul postului regulat (recomandat o zi pe săptămână și de medici), care crește capacitatea de luptă a organismului tău, organele interne se odihnesc, dorințele senzoriale se temperează, iar puterea spirituală crește exponențial. Postul lungește firul vieții.

6. Meditația. Bunica soției mele a plecat în veșnicie la 93 de ani, chiar de ziua ei. Toată viața cât am cunoscut-o am stiut-o citind, a murit citind, zeci de pagini pe zi. Cititul și meditația edifică personalitatea umană, deschide orizonturi și crează bună dispoziție. Citește cărți nu doar titluri pe net, dezvoltă-ți cultura holistică, să nu fii complexat la mesele oamenilor educați.

7. Iubirea. Iubirea este ca o rădăcină pivotantă a existenței noastre. Oamenii care nu iubesc și care nu sunt căsătoriți mor în medie cu zece ani mai repede. Nevoia de a oferi iubire, aproape că devansează nevoia de a primi iubire. Sunt mult mai fericit iubind, daruindu-mă, oferind atenție și bună dispoziție, decât primindu-le pe toate acestea. Nu mai aștepta iubire! Oferă tu, iar fericirea îți va surâde în prag de dimineață! Iartă! Iubirea iartă, iar neieretarea generează boli psihice.

8. Credința. Viața este presărată cu multe labirinturi închise, văi adânci și munți de nepătruns. Așa cum Kierkegaard, teologul german spunea: „avem munți în viață unii greu de depășit. Atunci avem nevoie de acel salt al credinței” Credința te face alpinist! Credința eliberează sufletul de frici, anxietate și depresie.

9. Socializarea. Cât mai multă viață comunitară. Nu „anti-socializarea” rețelelor online care te deformează, „iar tu în lumea ta rămâi nemuritor și rece”, vorba lui Eminescu. Avem nevoie de relațiile interumane, să povestim, să ne bucurăm, să ne jucăm, viața solitară este în medie mai scurtă. Nu permite copilului interior să îmbătrânească, ajută-l să se bucure de lucrurile mici și simple ale vieții.

10. Pământ și apă. Pare ciudat că la final închidem sec. Da, plimbarea desculți prin iarbă uscată sau umedă în roua lui iulie, sau plivitul florilor fără mănușile de grădină sunt o adevărată terapie. Suntem pământ, iar pământul cu pământ se tratează de minune. Legat de apă, caută un izvor în apropiere și bea apă curată din stâncă, carbogazoasele, acidul, energizantele sunt de fapt potrivnice sănătății.

Dacă vei respecta aceste sfaturi, vei fi cu adevărat mai sănătos. Ori, așa cum ne învață Catena: „o inimă ❤️ sănătoasă iubește mai mult” dar și trăiește mai mult. Sănătatea este darul lui Dumnezeu, dar întreținerea ei intră în responsabilitatea noastră.

Vă doresc din inimă ❤️ multă sănătate!