Să știi că norul nu e veșnic!

Viața are foarte multe surprize, plăcute sau nu. Te vezi deseori prizonier între stări și evenimente neprogramate și nedorite. Ai impresia la un moment dat că soarele a obosit, a adormit definitiv prins în vraja unor vise tulburătoare, tras cu funiile nopților siberiene, a înzăpezit pe undeva prin Laponia și a uitat să mai răsară. Practic nu este așa! Prea multele tale gânduri, problemele care s-au cam aglomerat sau poate așteptările tale prea mari de la viață au dat shut down speranțelor tale. Ieși până pe terasă, trage adânc aer rece în plămâni, ridică ochii spre cer și spune: POT TOTUL ÎN HRISTOS CARE MĂ ÎNTĂREȘTE!

Uneori acel nor amenințător parcă și-a făcut reședință deasupra casei tale, are Dumnezeu briza lui de vânt care îl va urni din loc pentru a fluidiza calea razelor solare să te încălzească din nou. Uneori îmbrățișarea soarelui e singura alinare în mijlocul glaciațiunilor emoționale din jur.

Am înțeles că toate sunt în continuă mișcare, atât momentele de apogeu, cât și văile vieții, toate sunt trecătoare. Uneori o siluetă de nor, oricât de înfiorătoare ar fi, realizezi că ți-a fost necesară, probabil că Dumnezeu a intenționat să te păzească de razele ultraviolete care ți-ar fi toropit sufletul și trupul pe care le-ai expus prea mult din exces de bunătate.

Nu știu de câtă vreme stai la umbră. Nu știu nici gândurile care te frământă. Nu cunosc nici amprentele ca niște tatuaje infernale gravate pe sufletul tău, nu este timp pentru a-ți plânge de milă, nu este nici cel mai potrivit moment să inventezi vinovați. E timpul să fii cerebral, să aștepți smerit un răspuns de la sediul central din etern, apoi să înțelegi ce a vrut Dumnezeu să salveze în caracterul tau, de te-a pus la adăpostul unui nor care a ținut inclusiv dușmanii la distanță.

Hai că se poate! Te vei bronza din nou la razele soarelui acompaniat de zâmbetele grațioase ale celor care te iubesc sincer(chiar dacă sunt puțini), atâta timp cât iubirea e curată e mai mult decât suficient pentru o resuscitare emoțională, mult așteptată de sufletul tău.

După geografia pe care o știm la acest moment, soarele este un statornic încălzitor, norii sunt cei care migrează.