Mulțumesc! Lucrez, nu sunt boschetară!

Mi-a venit să plâng. Accept stresul pandemic și presiunea psihologică a măsurilor, accept și multele probleme, timpul scurt, șubrezirea emoțională post-pandemică, pe toate le înțeleg. Sunt om și le consum zilnic și eu pe pâine, mă lupt să le înfrunt, să le birui, ca nu cumva să îmi altereze caracterul. Dar sacrificarea bunului simț pe altarele fumegânde ale răzbunării cu aere și atitudini interlopice nu le pot înțelege. Iertați-mă!

Duc mașina la spălat în Arad. În timp ce îi explic băiatului de acolo unde i-am lăsat cheile, interior-exterior, etc. Oprește o mașină de clasă, neagră, destul de scumpă. Geamul din dreapta este coborât, el, tipul obez la înfățișare, cu un ștreang poleit cu un tub dă șprey auriu în jurul gâtului gros ca de taur, urlă pe geam: „bă boschetară ce ești! Ce faci…(****)” și o înjură. Urât de tot! Ce se întâmplase de fapt: Doamna îl dirijase pe unul să iasă din curte, fără a realiza că tipul din bolid are viteză așa mare. Doamna reușește să aibă o scurtă replică. Cu modestie, obosită, înfrigurată zice: „Așa se numește acum omul care muncește? Boschetar? Mulțumesc!”

Am iubit-o! Vizibil afectată emoțional de jignirea de o obrăznicie crasă a cercelatului cu verigă în nas. Îi povestește colegului ei, îi povestește șefului, simte nevoia să îmi spună și mie. Murmură dezamăgită de situație: „Hm! Așa se numește omul care muncește? Boschetar! Mă vede așa îmbrăcată, dar eu am prunci de seama lui! Asta e, mergem înainte.” Iar cu o voce caldă și feminină, cu o grijă desăvârșită, cu o privire de mamă, (era cam de vârsta mamei mele), îmbrăcată în pantaloni groși de fâș, pentru că era puțin peste zero grade afară, iar ea lucrează în vânt cu apă, îmi spune:

„E gata mașină Domnul meu!” Am lăcrimat. Își scoate mănușile din mâini, iar cu o finețe și grijă de mamă, cu mâini catifelate și moi, îmi înmânează cheia mașinii, îmi prezintă mașină care da, arăta impecabil, i-am plătit, am urcat în mașină, dar nu am putut pleca.

Cobor din mașină și îi spun o poveste. Șeful ei asculta atent. Îi spun povestea lui Moș Ion Roată și Vodă Cuza. Moș Ion era un colector de taxe, un funcționar public de teren. Iar boierul, în loc să își plătească dările la stat, îl scuipă în față. Moș Ion merge la Vodă Cuza și îi povestește situația. Acesta, Cuza, îl prinde de umeri, îl îmbrățișează și îl sărută pe frunte zicând: „Moș Ioane, du-te și spune-i boierului că unde a scuipat el, a sărutat Cuza.”

Mă ascultă atent, atât ea, cât și patronul, o îmbrățișez și îi spun, „Dragă doamnă, sunteți cam de vârsta mamei mele, mergeți acasă liniștită, uitați episodul urât cu interlopul de mai devreme, nu a avut parte de educația unei mame așa cum sunteți dumneavoastră, el nu știe să aprecieze munca dvs. pentru că el are alte aprecieri, pentru altfel de „munci”. Dacă îl mai întâlniți spuneți-i din partea mea că unde a rănit el cu vorba scuipând venin de cobră, a sărutat un pastor.”

Vizibil emoționată, a uitat de necaz și lăcrimează. O îmbrățișez peste halatul ei gros și îmbibat în apă rece, așa își câștigă ea pâine, în mod cinstit. Pentru moment a uitat de jignirile tipului din bolid, și este uimită de tot ce i se întâmplă. Cu acești suavă voce de mamă spune obsesiv: „Mulțumesc domnule pastor! Mulțumesc! Chiar vă mulțumesc!” O ador. E splendidă!

Nu am vrut să evidențieze fațeta de bun samaritean a mea, departe de mine gândul acesta, nu am vrut nici să denigrez pe acel tip stresat, dar am vrut totuși să trag un semnal de alarmă. Poți fi stresat, anxios, nervos, dar nu sacrifica bunul simț! Nu merită. Și am mai vrut să subliniez caracterul de mamă al unei doamne minunate. Nu sunteți o boschetară doamnă! Sunteți un om minunat! O prințesă a lui Dumnezeu.

Insist. În jurul nostru sunt foarte mulți oameni răniți, stresați, cu încărcătură emoțională, anxioși, depresivi, înseninează-le ziua cu o îmbrățișare. Am uitat de Covid, de restricții, de tot. Când mila, compasiunea, bunul simț și dragostea se întâlnesc la aceeași masă, Dumnezeu face minuni.

Fii tu promotorul unei minuni astăzi! Prin milă și bunătate învingem, dar împreună! Apreciați-i pe oameni pentru chipul lui Dumnezeu din ei, indiferent de meseria lor cinstită.

2 gânduri despre „Mulțumesc! Lucrez, nu sunt boschetară!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s