Voi obosiți pe Domnul prin cuvintele voastre și mai întrebați: „Cu ce L-am obosit?” Prin faptul că ziceți: „Oricine face rău este bun înaintea Domnului și de el are plăcere!” Sau: „Unde este Dumnezeul dreptății?”
(Maleahi 2:17)

Maleahi vorbește inspirat de Duhul Sfânt, asta înseamnă că aceste cuvinte ies din gura lui Dumnezeu. Vorbim aici de o durere izvorâtă din inima lui Dumnezeu, obosit de comportamentul creației (poporului Său). Anumite mutații suferite de popor care obosesc răbdarea divină, epuizează gratuit mila lui Dumnezeu.

Două erori forțate care îl obosesc pe Dumnezeu:

1. Promovarea răului ca virtute. „Oricine face rău este bun înaintea Domnului.” Nu! Cine săvârșește răul este un om rău! Să nu ne înbătăm cu apă rece. Acest păcat al lipsei de discernământ îl săvârșim zilnic. Numim descurcăreț pe trișor, spunem că e bogat un lacom de avere, înșelătorul este numit abil, curvarul se crede șmecher, mincinosul este considerat deștept că a reușit să dribleze prin minciună șeful sau statul. Hoțul este considerat isteț, lacomul e numit harnic, păcatul este la modă, a fi ștrengar înseamnă a fi cool.

Majoritatea programelor de televiziune se laudă cu audiență maxima la tabloide și subiecte scandaloase. Umorul care defăimează pe Dumnezeu este distribuit și promovat ca divertisment de calitate superioară. Toate aceste inversiuni voite, au deformat discernământul de duzină, iar adolescentul de rând le consideră normale. De la demnitarul de stat până la funcționarul public și agentul de la rutieră s-au obișnuit să fure, să plagieze, să mintă, să delapideze, iar asta se face cu acoperirea superiorilor. Acest lucru îl obosește pe Dumnezeu!

(Isa 5:20) Vai de cei ce numesc răul bine și binele, rău, care spun că întunericul este lumină și lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceață și dulceața, în loc de amărăciune!
Această pervertire voită a discernământului obosește răbdarea lui Dumnezeu și este nevoit să acționeze în virtutea dreptății Sale.

2. Implorarea dreptății divine în detrimentul milei. De asemenea este păcat ca eu, care sunt un beneficiar al milei divine să invoc dreptatea lui Dumnezeu în situații favorabile mie. Dacă eu am fost tratat o viață întreagă cu îndurare hristologică de către divinitate, de ce as dori manifestarea dreptății Sale când vine vorba de alții?

Fiecare centimetru de viață este presărat cu har și îndurare în dreptul meu, dar aș vrea să fie lovit cu dreptatea cel care mă nedreptățește, iar aceasta este o injustețe crasă. Dumnezeu e obosit de milogeala noastră atunci când suntem vinovați și de atitudine de procuror șef sau chiar judecător când vine vorba de a rosti sentințe pentru alții. Tare am dori să ne facă pe noi grefieri, să scriem cu mâna noastră sentința altora. Nu mai obosi pe Dumnezeu cerându-I să facă dreptate pentru aproapele tău, că El vrea să acționeze cu milă! El vrea să îl mântuiască nu să îl omoare.

Iată cum de multe ori suntem ca acei fii neastâmpărați care epuizează răbdarea părinților. Mofturoși, egoiști, supărăcioasă, alintați, necinstiți, orientați doar spre confortul nostru apelând chiar la detrimentul aproapelui. Vreau milă în dreptul meu când greșesc? Atunci cer milă și în dreptul aproapelui. Vreau dreptate în dreptul lui, atunci să fie dreptate și în dreptul meu. Iar dreptatea uneori înseamnă moarte. Preferă milă și vei fi miluit și tu.

Când întreb: unde este Dumnezeul dreptății! Nu fac altceva decât să Îl jignesc pe Dumnezeu. Ca și cum El doarme, nu vede, m-a abandonat, nu ia act de ce se întâmplă sub soare sau nu ar ști ce se petrece pe pământ (care este așternutul picioarelor lui).

Vă implor, nu mai obosiți pe Dumnezeu cu aceste copilării!