Eu zic Domnului: „Tu ești Domnul meu,Tu ești singura mea fericire!” Psalmul 16:2

Multe lucruri promit fericirea în viață, altele ne îmbată cu nădejdi înșelătoare, iar altele chiar presară stropi de fericire peste suflete răvășite. Dar fericirea circumstanțială este înșelătoare ca sirenele homeriene, te izbesc mortal de stâncile ascuțite ale oceanului în timp ce îți cântă pe gamele înșelătoare ale neiubirii.

David ne prezintă exclusivitatea fericirii sale. Dumnezeu. Adevărul este că fără Dumnezeu avem doar amăgire. Ne oferă în iubirea Sa și momente de bucurie, pace și fericire, dar toate împletite cu cer. Veșnicia din noi ne edifică, ne urmărește, ne atrage la Dumnezeu. Iertarea păcatelor e secretul fericirii!

Suntem frustrați pentru că alergăm după himere emoționale, ne facem scenarii și fantezii, fără să știm că Fericirea este la o rugăciune distanta de noi. Oricât de mare ar fi prăpastia între tine și fericire, nu uita că avem o Cruce, ca liant de legătură peste prăpastia care ne desparte de fericire. Adică de Dumnezeu!

Fiți voioși! Fiți fericiți! Fiți bucuroși! Fiți plini de Duhul lui Dumnezeu!

Înainte de a-ți asculta părerea, răspunde-mi la patru întrebări:
1. Care este numele tău?
2. Care e meseria ta?
3. În numele cărei autorități te exprimi?
4. Care e ultima ta calificare în domeniu?

Dacă s-ar înființa o meserie care să conțină în fișa postului „datul cu părerea” nu am avea nici un șomer în România.

Astfel dar, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El Însuși a fost deopotrivă părtaș la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul,
și să izbăvească pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor.
Evrei 2:14-15

Subiectul morții a preocupat pe om din cele mai vechi timpuri. Moartea a fost văzută ca un blestem, ca un tabu, privită și așteptată cu frică, lacrimi, durere, doliu și multă suferință.

Frica morții te ține captiv, ești scalv, supus robiei propriei frici. Psihoza morții înrobește oameni în fiecare zi. Ție îți este frică de moarte? Dacă da, de ce?

Cine se teme de moarte?

1. Omul rău. Cei răi nu mor, ei pier. Ps. 37:2, Ps. 68:2, Pv. 11:10. Da, cei răi nu mor, ei practic pier. A pieri înseamnă că ți se șterge urma de pe pământ, dispari pur și simplu în mod rușinos. dacă ești rău, teme-te că vine judecata!

2. Omul neîmpăcat. A. Cu Dumnezeu; B. Cu sine; C. Cu alții. Oricare dintre cele trei conflicte sunt motive serioase de teamă pe patul morții. Practic, un om divorțat de Dumnezeu nu va putea avea pace nici cu sine și cu atât mai puțin cu semenii. Dacă ești certat cu Dumnezeu, teme-te că vine judecata!

3. Omul lumesc. Un ins care o viață întreagă a investit doar în lucruri putrezibile și pământești, atunci când îl cheamă pământul e anxios și terorizat de gândul veșniciei. (1 Cor 15:19) Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii! Lumesc poate fi omul care nu a cunoscut niciodată pe Dumnezeu, sau omul care a căzut din credință și s-a încurcat cu lucrurile vieții ca Dima. Cineva care are cugetul pângărit.

4. Omul întinat. (Apoc 21:27) Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună, ci numai cei scriși în cartea vieții Mielului. Sunt oameni însetați după păcat, după lăcomie, răzbunare, ură etc. Dacă te alimentezi zilnic cu minciună, spurcăciune și promiscuitate, ai motive serioase să tremuri în fața morții. Alexandru Vlahuță spunea: „Nu mă-nspăimântă moartea, ci veșnicia ei.”

5. Omul neregenerat. Firea pământească sau firea veche a omului nu poate să înțeleagă lucrarea duhovnicească și nu poate moșteni cerul.
(Rom 8:7) Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună. Regenerarea se face prin pocăință, credință, întoarcere la Dumnezeu, botez și metamorfoza lucrată de Duhul Sfânt în viața omului.

6. Omul scârbos. (Apoc 21:8) Dar cât despre fricoși, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli și toți mincinoșii, partea lor este în iazul care arde cu foc și cu pucioasă, adică moartea a doua.” Omul scârbos este omul care trăiește în mod voit și conștient în păcat. Când te prinde moartea în aceste condiții ești serios tulburat, iar frica morții te doboară, te seceră ca pe un fir de grâu clătinat de vânt.

7. Omul stricat. Nu e vorba de nici un fel de conservatorism religios, ci mai degrabă de acea alterare a minții, a cugetului, a inimii, a sentimentelor. (Efes 5:5) Căci știți bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. Dacă viața ta se consumă la periferia acestui infern terestru, la marginea acestui compromis conștient, pentru tine moartea este ca o pacoste.

În concluzie, Cel care a gustat moartea asemenea nouă, s-a calificat în a putea fi Eliberatorul de sub blestemul păcatului și al morții. Oricare ar fi etapa sau faza în care te afli, astăzi nu este prea târziu să te abandonezi în mâinile lui Hristos și astfel să fii eliberat de frica morții. În acest context, moartea nu mai este o pierdere, devine un pas necesar în revederea cu Isus, o curiozitate pe care o aștepți fără teamă, un somn temporar până Hristos va face prezența, strigarea după catalogul eternității.

Nu mă mai tem de moarte! Mai degrabă, ea are serioase motive să se teamă de mine. Atâta timp cât în mine locuiește în plinătatea Sa, Hristos, vrăjmașul cel din urmă care va fi biruit va fi moartea. Dacă am biruit frica morții, înseamnă că am biruit moartea însăși.

Când am trecut prima dată prin valea umbrei morții tremuram de frică. A doua oară eram tulburat. A treia oară aveam mari emoții. A patra oară strângeam din dinți. A cincea oara deja cunoaștem toate intersecțiile. Acum cunosc variante și rute ocolitoare. Acum nu mai am stres, nici teamă, nici frică, nici emoții, acum sunt atât de convins că viața mea este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, încât nu îmi mai pasă dacă rămân sau mă duc, acum sau mai târziu, că până la urmă tot la Dumnezeu ajung.

Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Fiți dar înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii. Matei 10:16

Ce NU înseamnă înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii: referința Mântuitorului la înțelepciunea șarpelui nu a însemnat și nu va însemna NICIODATĂ ipocrizie, prefăcătorie, șarlatanie, corupție, prosteala, viclenie, trișare, trădare. Foarte ușor un om dotat intelectual poate folosi deformat abilitățile sale, manipulând, dominând și încercând să profite de cei naivi. Iar referința la blândețea porumbelului nu a însemnat și nu va însemna vreodată: a fi bleg, defensiv, nepăsător, indiferent, obedient. Blând, dar cu fermitate și coloană vertebrală bazată pe apologetică, adevăr și argumentare inteligentă.

Ce înseamnă de fapt a fi înțelept ca șerpii? Șarpele este o ființă foarte inteligentă atât în atac, dar și în defensivă. Asta ar însemnă să fim vigilenți, iscusiți, destoinici, înțelepți, pricepuți, competenți, agili, tenace ca șerpii. Prin capacitatea sa analitică, prin răbdarea cu care își așteaptă prada, metodele hipnotice, coordonarea corpului său, stă nemișcat și ore întregi. Fără mâini, fără ghiare totuși reușește să vâneze, să trăiască prin înțelepciunea lui.

Și prin îndemnul fiți fără răutate ca porumbeii, ar însemna inofensivi, necombatanți, neconflictuali, nescandalosi. Porumbeii umblă doar în stoluri(referire la comunitate, prezența la biserică) sunt printre puținele păsări care nu mănâncă nici un fel de carne, viermi, insecte, nimic de origine animală (nu promovez veganismul, mănânc carne). Ei, porumbeii, sunt 100% vegetarieni. Ei nu știu să muște, ei nu pot fi vampiri, sunt cele mai blânde păsări, chiar Teofania Duhul Sfânt a preferat porumbelul la botezul lui Isus. Și de atunci, porumbelul cu aripile deschise are simbolistica păcii.

Concluzii

Cine citește Biblia, se roagă, meditează, merge la biserică, face milostenie, nu se va găsi niciodată în conflicte inutile, abordarea lui va fi una echilibrată și hristologică. O oaie poate rezista în mijlocul lupilor numai prin plinătatea ei de Hristos. Prin înțelepciune, vigilentă și blândețe. Se poate coabita cu lupii dacă știi să fii vertical, să nu împrumuți comportamente lupești, să rămâi la caracterul tău de oiță a lui Isus. Dacă te iei la mușcat cu lupii, au caninii mai mari decât tine. Aici Hristos sugerează neutralitatea politică, neamestecată în afaceri cu lupii, evitarea meselor lor, ei au „altfel” de meniu.

Logic e greu de asumat supraviețuirea între lupi, dar de aceea avem credința în protecția lui Dumnezeu. Fiți înțelepți, dar blânzi. Cum? Fiind plini de Duh!

Apocalipsa
(5:5) Și unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei.
(5:6) Și la mijloc, între scaunul de domnie și cele patru făpturi vii și între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat și avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.

Ioan teologul începe să plângă, preocupat că nu se găsește nimeni vrednic să ia Cartea și să-i rupă pecețile. Pe de o parte unul dintre bătrâni îi prezintă Leul din seminția lui David, apoi zice că s-a ridicat un Miel care părea jungheat.

Leul ca simbolistica puterii, curajului, regalității, tăriei, invincibilității. Leul nu urlă niciodată când atacă, sau când este atacat. Glasul i se face auzit din când în când pentru a-și face simțită prezența, pentru a ști animalele din teritoriu că este acolo, că e viu, că nu a abdicat, ca o avertizare să nu își facă de cap în regat, dar tăria lui este incontestabilă și inegalabilă. Sunt animale mai masive decât el, dar leul e rege datorita prestanței, datorita curajului și atitudinii lui regale.

Mielul ca simbolistică a smereniei. Mielul este o ființă plăpândă, necombatantă, neconflictuală, el nu se impune prin forță, te cucerește prin blândețe și tandrețe, prin gingășia lui inegalabilă. Orice imagine verde care afișează un miel transmite pace, amintiri plăcute, liniște, odihnă.

Practic, puterea Leului este în tăria lui interioara de a tăcea, de a se înfrâna, de a îndura, de a rabdă, iar puterea mielului este dată de statutul său de Rege, ascuns tainic în caracterul său, capacitățile sale delegate de Tatăl, smerenia și supunerea Sa descrise prin chenoză, Galateni 6. Faptul că S-a dezbrăcat de slavă și a luat chip de rob, făcându-se ascultător până la moarte ca un miel, pentru o vreme, Dumnezeu i-a întărit mai mult statutul, și L-a înălțat nespus de mult, iar în Numele Lui (al Regelui Isus, Leul descendent din David) să se plece orice făptură din ceruri, de pe pământ și de sub pământ.

Cu toții ne credem niște lei la un moment dat. Noi trebuie să ne asemănăm cu Hristos. Suntem puternici, dar nu trebuie să strigăm asta prin portavoci. Puterea noastră stă în rugăciune, post, fapte, cuvânt, credință, pentru că puterea noastră este tainică dată/delegată prin Duhul Sfânt. Tari nu suntem noi, Tare în noi este Duhul lui Dumnezeu. Puternici nu suntem noi, puternic în noi este Hristos, Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu. Trăim ca mieii smeriți, ascultători, supuși lui Hristos, dar conștienți că suntem puternici prin Leul din seminția lui David, prin Hristos cel răstignit, prin Duhul Său din noi.

Avem atitudine, avem verticalitate, demnitate, curaj, dar ne ascundem cu smerenie, cu umilință și pace în spatele crucii.