Înainte de a-ți asculta părerea, răspunde-mi la patru întrebări:
1. Care este numele tău?
2. Care e meseria ta?
3. În numele cărei autorități te exprimi?
4. Care e ultima ta calificare în domeniu?
Dacă s-ar înființa o meserie care să conțină în fișa postului „datul cu părerea” nu am avea nici un șomer în România.
Să ne rugăm pentru frații noștri din Ucraina care trăiesc fiecare moment sub amenințarea unei incursiuni militare rusești.
Suntem în trei zile de post și rugăciune pentru pacea pe flancul estic al NATO, din care face parte și Romania.
Unele statistici vorbesc de aproximativ 4 milioane de creștini evanghelici pe teritoriul Feredatiei Ruse. Uniți în rugăciune vom face mari isprăvi. Dumnezeu poate schimba inima oamenilor, până la urmă El e singurul Stăpân pe pământ.
Astfel dar, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El Însuși a fost deopotrivă părtaș la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul,
și să izbăvească pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor.
Evrei 2:14-15
Subiectul morții a preocupat pe om din cele mai vechi timpuri. Moartea a fost văzută ca un blestem, ca un tabu, privită și așteptată cu frică, lacrimi, durere, doliu și multă suferință.
Frica morții te ține captiv, ești scalv, supus robiei propriei frici. Psihoza morții înrobește oameni în fiecare zi. Ție îți este frică de moarte? Dacă da, de ce?
Cine se teme de moarte?
1. Omul rău. Cei răi nu mor, ei pier. Ps. 37:2, Ps. 68:2, Pv. 11:10. Da, cei răi nu mor, ei practic pier. A pieri înseamnă că ți se șterge urma de pe pământ, dispari pur și simplu în mod rușinos. dacă ești rău, teme-te că vine judecata!
2. Omul neîmpăcat. A. Cu Dumnezeu; B. Cu sine; C. Cu alții. Oricare dintre cele trei conflicte sunt motive serioase de teamă pe patul morții. Practic, un om divorțat de Dumnezeu nu va putea avea pace nici cu sine și cu atât mai puțin cu semenii. Dacă ești certat cu Dumnezeu, teme-te că vine judecata!
3. Omul lumesc. Un ins care o viață întreagă a investit doar în lucruri putrezibile și pământești, atunci când îl cheamă pământul e anxios și terorizat de gândul veșniciei. (1 Cor 15:19) Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii! Lumesc poate fi omul care nu a cunoscut niciodată pe Dumnezeu, sau omul care a căzut din credință și s-a încurcat cu lucrurile vieții ca Dima. Cineva care are cugetul pângărit.
4. Omul întinat. (Apoc 21:27) Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună, ci numai cei scriși în cartea vieții Mielului. Sunt oameni însetați după păcat, după lăcomie, răzbunare, ură etc. Dacă te alimentezi zilnic cu minciună, spurcăciune și promiscuitate, ai motive serioase să tremuri în fața morții. Alexandru Vlahuță spunea: „Nu mă-nspăimântă moartea, ci veșnicia ei.”
5. Omul neregenerat. Firea pământească sau firea veche a omului nu poate să înțeleagă lucrarea duhovnicească și nu poate moșteni cerul.
(Rom 8:7) Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună. Regenerarea se face prin pocăință, credință, întoarcere la Dumnezeu, botez și metamorfoza lucrată de Duhul Sfânt în viața omului.
6. Omul scârbos. (Apoc 21:8) Dar cât despre fricoși, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli și toți mincinoșii, partea lor este în iazul care arde cu foc și cu pucioasă, adică moartea a doua.” Omul scârbos este omul care trăiește în mod voit și conștient în păcat. Când te prinde moartea în aceste condiții ești serios tulburat, iar frica morții te doboară, te seceră ca pe un fir de grâu clătinat de vânt.
7. Omul stricat. Nu e vorba de nici un fel de conservatorism religios, ci mai degrabă de acea alterare a minții, a cugetului, a inimii, a sentimentelor. (Efes 5:5) Căci știți bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. Dacă viața ta se consumă la periferia acestui infern terestru, la marginea acestui compromis conștient, pentru tine moartea este ca o pacoste.
În concluzie, Cel care a gustat moartea asemenea nouă, s-a calificat în a putea fi Eliberatorul de sub blestemul păcatului și al morții. Oricare ar fi etapa sau faza în care te afli, astăzi nu este prea târziu să te abandonezi în mâinile lui Hristos și astfel să fii eliberat de frica morții. În acest context, moartea nu mai este o pierdere, devine un pas necesar în revederea cu Isus, o curiozitate pe care o aștepți fără teamă, un somn temporar până Hristos va face prezența, strigarea după catalogul eternității.
Nu mă mai tem de moarte! Mai degrabă, ea are serioase motive să se teamă de mine. Atâta timp cât în mine locuiește în plinătatea Sa, Hristos, vrăjmașul cel din urmă care va fi biruit va fi moartea. Dacă am biruit frica morții, înseamnă că am biruit moartea însăși.
Când am trecut prima dată prin valea umbrei morții tremuram de frică. A doua oară eram tulburat. A treia oară aveam mari emoții. A patra oară strângeam din dinți. A cincea oara deja cunoaștem toate intersecțiile. Acum cunosc variante și rute ocolitoare. Acum nu mai am stres, nici teamă, nici frică, nici emoții, acum sunt atât de convins că viața mea este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, încât nu îmi mai pasă dacă rămân sau mă duc, acum sau mai târziu, că până la urmă tot la Dumnezeu ajung.
Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor. Fiți dar înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii. Matei 10:16
Ce NU înseamnă înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii: referința Mântuitorului la înțelepciunea șarpelui nu a însemnat și nu va însemna NICIODATĂ ipocrizie, prefăcătorie, șarlatanie, corupție, prosteala, viclenie, trișare, trădare. Foarte ușor un om dotat intelectual poate folosi deformat abilitățile sale, manipulând, dominând și încercând să profite de cei naivi. Iar referința la blândețea porumbelului nu a însemnat și nu va însemna vreodată: a fi bleg, defensiv, nepăsător, indiferent, obedient. Blând, dar cu fermitate și coloană vertebrală bazată pe apologetică, adevăr și argumentare inteligentă.
Ce înseamnă de fapt a fi înțelept ca șerpii? Șarpele este o ființă foarte inteligentă atât în atac, dar și în defensivă. Asta ar însemnă să fim vigilenți, iscusiți, destoinici, înțelepți, pricepuți, competenți, agili, tenace ca șerpii. Prin capacitatea sa analitică, prin răbdarea cu care își așteaptă prada, metodele hipnotice, coordonarea corpului său, stă nemișcat și ore întregi. Fără mâini, fără ghiare totuși reușește să vâneze, să trăiască prin înțelepciunea lui.
Și prin îndemnul fiți fără răutate ca porumbeii, ar însemna inofensivi, necombatanți, neconflictuali, nescandalosi. Porumbeii umblă doar în stoluri(referire la comunitate, prezența la biserică) sunt printre puținele păsări care nu mănâncă nici un fel de carne, viermi, insecte, nimic de origine animală (nu promovez veganismul, mănânc carne). Ei, porumbeii, sunt 100% vegetarieni. Ei nu știu să muște, ei nu pot fi vampiri, sunt cele mai blânde păsări, chiar Teofania Duhul Sfânt a preferat porumbelul la botezul lui Isus. Și de atunci, porumbelul cu aripile deschise are simbolistica păcii.
Concluzii
Cine citește Biblia, se roagă, meditează, merge la biserică, face milostenie, nu se va găsi niciodată în conflicte inutile, abordarea lui va fi una echilibrată și hristologică. O oaie poate rezista în mijlocul lupilor numai prin plinătatea ei de Hristos. Prin înțelepciune, vigilentă și blândețe. Se poate coabita cu lupii dacă știi să fii vertical, să nu împrumuți comportamente lupești, să rămâi la caracterul tău de oiță a lui Isus. Dacă te iei la mușcat cu lupii, au caninii mai mari decât tine. Aici Hristos sugerează neutralitatea politică, neamestecată în afaceri cu lupii, evitarea meselor lor, ei au „altfel” de meniu.
Logic e greu de asumat supraviețuirea între lupi, dar de aceea avem credința în protecția lui Dumnezeu. Fiți înțelepți, dar blânzi. Cum? Fiind plini de Duh!
Apocalipsa
(5:5) Și unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei.
(5:6) Și la mijloc, între scaunul de domnie și cele patru făpturi vii și între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat și avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.
Ioan teologul începe să plângă, preocupat că nu se găsește nimeni vrednic să ia Cartea și să-i rupă pecețile. Pe de o parte unul dintre bătrâni îi prezintă Leul din seminția lui David, apoi zice că s-a ridicat un Miel care părea jungheat.
Leul ca simbolistica puterii, curajului, regalității, tăriei, invincibilității. Leul nu urlă niciodată când atacă, sau când este atacat. Glasul i se face auzit din când în când pentru a-și face simțită prezența, pentru a ști animalele din teritoriu că este acolo, că e viu, că nu a abdicat, ca o avertizare să nu își facă de cap în regat, dar tăria lui este incontestabilă și inegalabilă. Sunt animale mai masive decât el, dar leul e rege datorita prestanței, datorita curajului și atitudinii lui regale.
Mielul ca simbolistică a smereniei. Mielul este o ființă plăpândă, necombatantă, neconflictuală, el nu se impune prin forță, te cucerește prin blândețe și tandrețe, prin gingășia lui inegalabilă. Orice imagine verde care afișează un miel transmite pace, amintiri plăcute, liniște, odihnă.
Practic, puterea Leului este în tăria lui interioara de a tăcea, de a se înfrâna, de a îndura, de a rabdă, iar puterea mielului este dată de statutul său de Rege, ascuns tainic în caracterul său, capacitățile sale delegate de Tatăl, smerenia și supunerea Sa descrise prin chenoză, Galateni 6. Faptul că S-a dezbrăcat de slavă și a luat chip de rob, făcându-se ascultător până la moarte ca un miel, pentru o vreme, Dumnezeu i-a întărit mai mult statutul, și L-a înălțat nespus de mult, iar în Numele Lui (al Regelui Isus, Leul descendent din David) să se plece orice făptură din ceruri, de pe pământ și de sub pământ.
Cu toții ne credem niște lei la un moment dat. Noi trebuie să ne asemănăm cu Hristos. Suntem puternici, dar nu trebuie să strigăm asta prin portavoci. Puterea noastră stă în rugăciune, post, fapte, cuvânt, credință, pentru că puterea noastră este tainică dată/delegată prin Duhul Sfânt. Tari nu suntem noi, Tare în noi este Duhul lui Dumnezeu. Puternici nu suntem noi, puternic în noi este Hristos, Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu. Trăim ca mieii smeriți, ascultători, supuși lui Hristos, dar conștienți că suntem puternici prin Leul din seminția lui David, prin Hristos cel răstignit, prin Duhul Său din noi.
Avem atitudine, avem verticalitate, demnitate, curaj, dar ne ascundem cu smerenie, cu umilință și pace în spatele crucii.
1. Poate fi mântuit un om fără să fi mers la biserică vreodată? Da. Se poate! Exemplul eunucului etiopian. Dar, el nu a mers la biserică pentru că nu avea. Biserica era în travaliu, atunci se năștea, era în primul veac de istorie. Biserica=oamenii, credincioșii născuți din nou, copiii lui Dumnezeu prin mărturisirea personala a credinței urmată de botez. Dacă ai în preajma ta ocazia să fii la părtășie cu frații, trebuie să respecți legile harului, „să dai năvală” nu aștepta circumstanțe atenuante.
2. Se poate mântuire fara botez? Da. Se poate! Exemplu Tâlharul de pe cruce, invocat de cei mai mulți ignoranți care iubesc viața și plăcerile ei efemere. Da prieteni, dar mântuirea lui a fost urmată de o viață de maxim jumătate de oră de chinuri groaznice. Praxisul botezului ar fi fost imposibil pentru un răstignit pe cruce, care avea deja spasmele unui muribund, care la scurt timp a și murit. Câtă vreme ai piscină în curte, trec râuri cu apă curată pe lângă casa ta, locuiești pe malul mării și a oceanului, spune ca famenul: „uite apă! Ce mă împiedică să fiu botezat?” Nu te potrivești circumstanțelor atenuante!
3. Se poate mântuire fără roade? Da. Se poate! Sunt mărturii ale soldaților creștini luați cu sila pe front. Care implorau răniții și muribunzii să accepte pe Hristos. Mulți erau „botezați” în propriul sânge. Își dădeau suflarea în mâinile propovăduitorilor. Ei nu mai aveau șansa trăirii în credință, rodirii neprihănirii. Sunt convins că Dumnezeu i-a primit pe baza credinței lor. Dar dacă ai șanse, ai ocazia să faci bine, ai oportunități unice și trăiești în mod egoist și indiferent, nu uita că există și adresarea: „rob viclean și leneș!” Cât avem prilej să facem bine și nu îl facem, săvârșim păcate. Dacă ești sănătos, ai resurse, să știi că nu te încadrezi la circumstanțe atenuante.
4. Se poate mântuire fără să citești Biblia? Da. Se poate! Am botezat mulți oameni pe patul morții. Avem în Ghioroc un spital în care sunt transferați oamenii în ultima lor fază de viață. La multe capete de muribunzi am fost chemat. Mulți au primit pe Hristos în ultimă instanță. Cred în puterea lui Hristos de a mântui muribunzi. Dar dacă ai 24 de ore pe zi, și alegi să petreci șapte ore pe internet, vreo patru pe la serialele preferate, vreo două bătând câmpii, iar Biblia e închisă, vei fi judecat pentru fiecare fărâmă de har irosit. Matei 25:41-46 ne lămurește că orice ignoranța și lenevie spirituală și evitare cu bună știință a binelui va fi aspru condamnată. Nu implora la nesfârșit circumstanțele atenuante, că nu te încadrezi!
Dacă ești tânăr sau nu. Dacă ești sănătos, ai oportunități, ai har, ai Biblie, ai biserică, ești în deplinătatea facultăților mintale, am niște răspunsuri și la întrebările tale:
5. Se poate mântuire fără pocăință? Nu!
6. Se poate mântuire fără Hristos? Nu!
7. Se poate mântuire fără sfințire? Nu!
8. Se poate mântuire fără biserică? Adică, să fiu în piață duminică de duminică, sau la pescuit, sau pe ștrand? Categoric nu!
9. Se poate mântuire fără Biblie? Dacă nu ești analfabet, și ai Biblia în casă, iar tu citești horoscopul și ziarul în fiecare dimineață, iar Biblia e prăfuită pe dulap. Categoric nu!
10. Se poate mântuire fără reguli? Dacă te lași în voia pornirilor sentimentale păcătoase, a mâniei, a urii, a neiertării, și nu mergi la mărturisire și nu te căiești de stările și persistentele tale, nu exista mântuire personalizată pentru tine. Dumnezeu nu vopsește peste rugină.
Puterea lui Dumnezeu este mare. Poate te afli pe patul morții, sau la ATI, sau în temniță, condamnat pe viață, sau sub roțile mașinii, sau în picaj cu parașuta, sau sub apa, sau la reanimare. Tu invocă mila lui Dumnezeu, dragostea Sa, e net superioară puterii noastre de înțelegere. Crede și atunci, roagă-te, cere-i îndurare. Dar nu te culca pe urechea indulgentei divine cu orice preț. Ia măsuri pertinente astăzi! Mâine s-ar putea să fie prea târziu!
Misionarul este omul care arde pentru Hristos. El s-a născut pentru călătorie, pentru a face bine altora. El este soldatul zilnic preocupat de cucerirea noilor teritorii pentru Hristos. Misionarul este evanghelistul care biruie rutina, își asumă războiul spiritual cu toate riscurile lui. Merge cu un curaj nebunesc în linia întâi, luptă cu fiarele, se bate cu hienele infernale, biruie prejudecățile culturale, el ia Evanghelia și o predă ca un pedagog minuțios fiecărei etnii pe limba și înțelesul lor.
Nu oricine este chemat să fie misionar. Nu e greu de a face deosebirea. Pe unii prima expediție misionară îi sperie atât de tare că nu vor să mai audă, dar pe ei(misionarii chemați de sus) prima expediție este doar dinamita care le aprinde sufletul pentru răspândirea Evangheliei. Apoi își sacrifică viața pentru asta. Practic ei nu mai exista pentru lumea aceasta, ei trăiesc pentru alții, pentru Împărăția lui Dumnezeu. Se luptă cu vize, mănâncă hamburgeri pe fugă, aleargă prin aeroporturi, bagă în ei vaccinuri, biruiesc malaria.
Nu sunt supraoameni, ei doar accepta umplerea cu Duhul lui Dumnezeu, respectă literalmente porunca lui Hristos de a merge până la marginile pământului, nu căutând plajele și resorturi allinclusiv, ci cu Evanghelia în mâna, ei caută cele mai sărace zone(fizic și spiritual), hrănesc cei mai flămânzi săraci cu pâine și cu evanghelie. Oare nu asta este datoria oricărui credincios?
Cu respect față de autorități, cu înțelepciunea șarpelui și blândețea porumbelului atacă spații geografice neatinse cu Evanghelia și dominate de infern. Apoi cu o inexplicabilă forță a Duhului Sfat pun bazele unei oaze în pustie, construiesc școli, spitale, orfelinate, apoi ca niște mame grijulii hrănesc flamanzii, de pâine și de Biblie. Ca Maria din India care a crescut generații de copii culeși de printre ruine și mahalale, le-a dat nume, le-a făcut buletine, îi hrănește, îi școlarizează și prin ei răspândește lumina evangheliei printre Hinduși. (Am fost personal între ei în 2019)
Sau Marius Chelmagan care toată viața lui a fost misionar. Un om care a investit în atât de mulți oameni și țări, cu alonja unui vultur siberian zboară peste continente ca un înger păzitor. A crescut în ultimii 20 de ani generații întregi de misionari. Sau ca fratele Ghiță Rițișan care a plantat atâtea biserici și a trimis prin APME (Agenția Pentru Misiune Externa) misionari pe termen scurt, mediu și lung, cât nu a trimis mai multe culte la un loc adunate. Numai în Dobrogea a plantat vreo 15 biserici. Rugați-va pentru acești oameni!
Misionarii sunt și foarte inteligenți. Vorbesc bine mai multe limbi, învață limba locală, se adaptează culturii și seamănă cuvântul Evangheliei cu dibăcia unor maeștri. Iubesc misionarii. Ei sunt oameni normali care ne arată puterile supranaturale ale lui Dumnezeu, experimentate prin credință pe câmpul de misiune.
Suntem obligați de Biblie, ca Biserică locală să îi susținem prin rugăciune, încurajare, ajutoare și prin banii noștri. Nu ar trebui să lipsească din programa rugăciunilor noastre la fiecare întâlnire pe care o avem în biserică. Asta ne învață Domnul Isus în tot Noul Testament, asta au făcut apostolii, asta au înțeles părinții bisericești, asta au făcut bunicii noștri și asta trebuie să facem și noi: MISIUNE ȘI EVANGHELIZARE. De aceea Biserica noastră Betleem, prin definiție ne dorim sa fie o biserică misionară.
Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.
Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.” Matei 28:18-20
Dar vreau să știți că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii și că Dumnezeu este capul lui Hristos.
(1 Corintieni 11:3)
Plecăm de la premiza că Dumnezeu a lăsat niște principii consistente, fundamentale, care dacă sunt înțelese corect, apoi respectate cu bucurie, aduc fericire și pace. Creatorul a lăsat o ordine, care nici măcar nu este ierarhică, ci mai degrabă logică. Nu este una clasificabilă: (superior/inferior, tare/slab, principal/secundar, despot/supus, stăpân/sclav). În acest caz familia ar fi un mare dezastru și un cuib de nefericire.
1. „Poziția” de autoritate. Nici măcar nu este poziție, asta ar implica un scaun sau funcție care așteaptă onoruri și vasalitate. Bărbatul nu este pe poziție de autoritate, este în slujba de preot, care cu smerenie, umilință, maturitate, iubire și devotament voluntar face slujba de preot al casei. Da, Dumnezeu îi dă autoritate de a mijloci pentru familie, de a binecuvânta copiii, de ai proteja de cursele străine, de a menține echilibrul teologic al familiei. Asta nu este poziție este mai degrabă o obligație.
2. „Statutul” de autoritate. Trebuie să recunoaștem faptul că tendința de impunere rudimentară, abuzivă, neargumentate e mai mare la bărbat. El este „sponsorul” principal al familiei (în majoritatea cazurilor), este mai robust, structura solidă, trăsături impunătoare (voce dură, forță, putere, etc.) Toate aceste trăsături prin care Dumnezeu a dotat pe bărbat, pot fi folosite ca arme împotriva propriei fericiri, dar și a membrilor familiei. De aceea unele soții devin cicălitoare și independente, aceasta este o formă de contraatac în situațiile de austeritate pentru a face față abuzurilor „nedomnilor, neinteligenți, neciopliți” care se impun fără argumentație și eleganță. Acest statut trebuie să confere familie încredere, curaj, siguranță, protecție, iar nu frică și teamă.
3. Autoritate DELEGATĂ. Bărbatul nu poate fi în sine forul suprem de autoritate în casa lui, ci în colaborare cu Hristos, care este Capul său, în colaborare cu toți membrii familiei, în urma dezbaterii și argumentării inteligente din punct de vedere: teologic, logic, social, emoțional, rațional, echidistant, se acționează decizional. Această autoritate nu este intrinsecă, ea este delegată, încredințată de altă autoritate mai mare de cât el, de la Dumnezeu care ne ajută în situațiile de constrângere și dificultate.
4. RESPONSABILITATEA autorității. Dincolo de „personajul alfa” al familiei, bărbatul trebuie să fie asumat, cerebral, responsabil și conștient de clauzele delegării autorității. Ok, „eu comand in casa asta!” Și tremură paharele pe masă, atât prin ton, cât și prin pumnul încordat, dar este justificat fiecare membru al familiei să pună periodic întrebarea: „De acord, tu comanzi, dar putem ști încotro!?” Care are direcția? Planul de atac? Obstacolele? Inamicii? Scopul? Destinația?
Oare de ce ne ofticăm atunci când primim aceste întrebări din partea soției sau chiar a copiilor mari? Ne ofticăm din cauza neinteligenței și a orbirii minții cu iluzia „atotputerii” Nu prieteni, nu suntem ași, nu suntem absoluți, nu suntem tirani, ci doar prin negociere, mediere, dialog cu toți membrii echipajului, prin respectarea tuturor senzorilor cu care este dotată o ambarcațiune se ajunge pe malul celălalt.
5. SOCOTEALA autorității. Oricare caporal are sergentul lui, apoi locotenent, colonel, general, guvern, președinte etc. Fiecare este pasibil de pedeapsa sau vrednic de răsplată. Toți ispravnicii trebuie să de-a socoteală într-o zi de isprăvnicia lor. În fața scaunului de judecată al lui Hristos se vor verifica toate diagramele bărbaților. Acolo se va sancționa orice formă de abuz, de violență (verbală, fizica, psihica sau emoțională). Nu uitați că putem avea opinii și filosofii de viață diferite, dar judecata este una singură. Iar filosofia care implică violență, e autoritarism ieftin, opresiv, abuziv, care umilește și condamnă, dar în final va fi condamnată și ea. Așa cum ne arata imagine cu umbrelele: Hristos, bărbat, femeie, copii. Roluri protective nu de subjugare. Cel de sus îl protejează pe cel de lângă el.
Concluzii
Din umila experiență de la consiliere spirituală, am observat că orice femeie inteligentă adoră să se supună unui bărbat inteligent, competent, duhovnicesc, supus lui Hristos. Nu pot pretinde soției și copiilor să mă asculte până la limitele ridicolului și absurdității, atât timp cât eu nu mă supun voinței divine. Dacă membrii familiei nu mă văd implicat în slujire, pe genunchi, preocupat de binele lor, activități comune, jocuri, plimbări, atunci nu pot pretinde supunere. Dumneavoastră doamne, nu aveți nici un avantaj dacă vă umiliți sau desconsiderați soțul, rămâneți fără acoperiș, fără protecție, vulnerabile în fața furtunilor. Iubiți-l, respectați-l, apreciați-l și trimiteți-vă bărbatul să rezolve problemele alea grele. Nu poate? Ajută-l! Înlocuirea sau substituirea lui nu este o soluție inteligentă. (Trebuie să recunosc faptul că am întâlnit și cazuri în care soția/familia chiar ajunge de râpă dacă ar asculta de soț).
Slujește-ți familia cu credincioșie și frică de Dumnezeu, iar aceasta te va adora, te va iubi și le va face deosebită plăcere să asculte de tine. Prefer mai degrabă să lupt pentru vrednicie mai mult decât pentru cinste, pentru securitatea/siguranța familiei mele, astfel ca ei să vină să îmi ceara sfatul, ca unui preot sau profet, decât să mă isterizez impunandu-mă într-un mod isteric apropiindu-mă de frontierele ridicolului.
Să fim fericiți cu toții. Cu prețuire și dragoste pentru Adevăr! Onisim Botezatu.
Trestia frântă n-o va zdrobi și mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr. Isaia 42:3
În jurul nostru sunt foarte mulți oameni care se luptă la limită de disperare/de supraviețuire, ei au nevoi de alții să se poată ridica. Așa ne-a lăsat Dumnezeu, dependenți unii de alții. Cu toții am ajuns în situația de a avea nevoie de sprijin emoțional și tare am fost dărâmați când tratamentul nu a fost propice, deasemenea am fost în al nouălea cer atunci când ni s-a livrat o vorbă bună, o îmbrățișare. De ce nu am practică și noi tratamentul corespunzător când vine vorba de alții?
Pe rana deschisa a aproapelui tău, poți face mult mai mult decât să pulverizezi un polonic de sare, fie ea și „fină” aceasta va amplifica și mai mult usturimea și suferința. Mai degrabă suflă o vorbă bună și răcorește rănile celor din jur. Ce înțelept este Dumnezeu! El când vede un muc fumegând, nu îl calcă în picioare, așa cum suntem noi tentați, să evităm chipurile un posibil incendiu. El suflă Duh Sfânt și resuscitează mucul fumegând transfirmându-l direct în jar, apoi o flacără pâlpâind ușor, apoi un foc🔥în stare să aprindă și pe alții.
Dacă noi aruncăm la foc trestia frântă, Hristos îi pune atele, o îngrijește și se vindecă. Dacă am fi plini de Hristos, vai câte suflete ar fi zidite în jurul nostru! Câte răni emoționale vindecate! Câți tăciuni aprinși! Câte trestii pansate! Câte inimi mângâiate! Câți morți înviați!
Haideți să fim ca bețele de chibrit, să ne aprindem unii de la alții. Dacă suntem răsfirați și dezbinați, fiecare se va pierde singurațic în propria dramă, dar dacă suntem uniți și aproape, ne vom aprinde ca o flacără, capabilă de a duce la limită de clocot și apa din vase, fie ele și ruginite.
Ascultă-mă tu cel dărâmat. Oare nu pentru tine este această profeție? Nu mai sta cu fața aplecată în jos, ridică-te, trăiește demn, fii plin de încurajare, primește viață. Dacă ai văzut de șapte ori și te ridici doar de șase ori, vei fi dărâmat, dar dacă ai căzut de șapte ori? Nu ești păcătos, ești neprihănit! Trebuie să te ridici de opt ori și vei fi din nou în picioare. Numai, nu renunța!
Nu ai vrea să fim parteneri împreună cu Hristos, resuscitând suflete pierdute? Ar o slujbă fascinantă!
Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimăși zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul!”Ca pana unui scriitor iscusit să-mi fie limba!
Tu ești cel mai frumos dintre oameni,harul este turnat pe buzele tale,de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie. Ps. 45:1-2
Poetul e un om cinstit. Inima lui tot timpul e în clocot, ea arde pentru frumos, preocupat de genial, de sublim. Poetul nu are limite. Joaca golf cu planetele, inversează polii când vrea, ascunde soarele între palme, întretaie văzduhul, urcă în cer, aduce de acolo lumină. Poetul este o taină ascunsă în lut!
El se adaptează la vremuri, scrie cântări pe zidurile reci și ude ale pușcăriilor, ia notițe pe șervețele, scrijelește pietre, zgârie vase ceramice, el nu are frontiere. Când e prigonit ironizează inteligent tiranii, îmbracă în slavă simplitatea care ar trece neobservată. El rămâne ancorat în natură, zboară pe crestele munților, bea apă cu cerbul din izvoarele limpezi, împletește cununi de floricele. Iubesc poeții!
Poezia radiografiază onest vremea în care se naște. Nu privește la fața omului. Transmite epopeea și limbajul poporului peste milenii. Fără iubire, Dumnezeu, flori și prezență feminină, poezia este seacă, cenușie, crispată și îngustă. Dacă iubești poezia trebuie să fii un calofil (iubitor de frumos) convins! Nu exista poezie fara frumos.
Fiii lui Core au rămas orfani încă de mici. Nimeni nu le mai dădea vreo șansă. Cu tată impostor care savura filosofia divide et imperam, a ajuns sa fie înghițit de pământ ziua în-amiaza mare. Dar ei nu s-au lamentat. Nu și-au plâns de milă și nu s-au diluat printre blocuri. Au ajuns poeți. Și ce poeți! Canonizați de Biblie. Practic, poeții sunt produsul suferinței unei generații pierdute. Sunt comorile ascunse printre ruinele apuse ale unei lumi în declin, vorba lui Țuțea. Poeții sunt eroi!
Opera lirică, dă un aer de nemurire poetului. Doar un aer, că nemurirea o dă doar Hristos. Poetul vorbește și când i s-au închis gura, el există și după ce a murit. Vocea sa răsună prin versurile sale. Poeții despică atomul în șapte bucăți, pansează celule cordiale, nu le stă nimeni împotrivă. Cu cât e mai prigonit, cu atât strălucește mai tare. Nopțile lor sunt albe, viață este o continuă jertfă pe altarul slujirii altora. Ei se topesc, se diluează spre a oferi următoarelor generații o umbră de speranță. Un ecou din trecut. O oaza de viață. Poetul are har turnat în ❤️ inimă❤️ și pe buze, iar limba lui este ca pana unui scriitor iscusit.
Dacă poezia îl are pe Hristos în centru, atunci cântările sunt nemuritoare, conduc pe mulți la nemurire, și ai șanse de a te saluta cu autorul în cer. Poetul creștin este un străjer vigilent, el profețește în rime, el cântă slavă lui Dumnezeu dintre cioburi, aduce un hectar de cer pe pământ, cu îngeri cu tot. Oare nu asta s-a întâmplat la nașterea lui Hristos?
Nu mă consider un poet. Sunt doar un licurici printre metafore. Îmi place să scriu poezie. Iar ea, lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul. Gândesc uneori printre rime, iubesc măsura, mă exprim în catrene, și mă joc de-a v-ați ascunselea dosit ca iedul cel mic al caprei lui Creangă, dar nu după hornul cocioabei, ci în spatele eului liric.
onisimbotezatu 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.