Despre onisimbotezatu

”Doar prin Tine sunt ce sunt!”

Am ajuns la majorat. 18 ani de la botez[…] 17.08.2003-2021

Ce am învățat în 18 ani de practicare a credinței mele?

Am învățat că pocăință e un proces care nu se termină niciodată pe pământ.

Drumul credinței este plin de gropi. Am avut pene, luxații, entorse la glezne, julituri, contuzii, cu asta mă laud la 18 ani de la botez.

La 16 ani mi se părea că sunt cel mai puternic om. Dar am descoperit în cele aproape două decenii atâtea slăbiciuni, că nici nu știu cu care să încep în rugăciune.

Am învățat să apreciez la maxim pe cel care luptă. Chiar dacă nu reușește din prima, dacă de șapte ori cade, mă voi duce după el să îl smulg din foc.

Ani de zile am tunat și am fulgerat crispat împotriva păcatului, ca avocat al neprihănirii, acum vreau să zâmbesc asemenea soarelui în favoarea adevărului, cu sclipiri de iubire.

M-am supărat nevoie mare pe cei care mi-au atras atenția asupra unei slăbiciuni, în loc să îi felicit că nu le observă și nu le cunosc pe celelalte zeci sau sute care sunt ascunse.

Am înțeles că nu doar păcătoșii cad în sumedenii de păcate, chiar și neprihănitul alunecă. Nu doar o dată, poate de zece sau sute de ori, dar cel care îl ridică este harul și mila divină.

Am început predicarea în urmă cu 18 ani lovind cu barda legii, iar astăzi mă lupt din răsputeri să pot alina cu pana de porumbel a harului.

Am tunat și am fulgerat pedepsele lui Dumnezeu, (care sunt drepte și reale), dar ele oricum vin. Așa că pun accentul mai mult pe iubirea și iertarea hristologică.

Am crezut că virulența folosirii uneltelor grele rezolvă rapid și eficient problema (ciocan, daltă, topor). Nu știu pe unde sa le arunc, oamenii au nevoie de iubire. O penseta pentru spini, o pipetă în măsurarea vorbelor și o cremă de aloe pentru rănile emoționale ale oamenilor îmi sunt suficiente.

Am crezut o viață că sperietura și amenințarea cu iadul produce schimbări radicale, dar am învățat că doar iubirea produce metamorfoza duhovnicească. Prin dragoste de Hristos, iar nu frică de diavol.

Am dat replici acide celor care au fost exigenți cu mine în copilărie și în tinerețe, iar astăzi urlu tremurând, căutând un critic din acela neprihănit, dar sunt cam pe cale de dispariție.

Am crezut la botez că voi scăpa în mod exhaustiv de păcat, dar constat că păcatul a rămas în carnea mea. Sunt în război deschis pe viață și pe moarte cu el. Păcatul este doar la un click, la o imagine, o vorbă, un gând distanță de mine.

Am observat că diavolul nu se lasă intimidat de faptul că mergi țanțoș cu spatele drept și Biblia sub braț la biserică. Dar tremură cu iad cu tot, când în Numele lui Hristos te împotrivești tare în credință, fuge de îi scapără picioarele.

Am crezut că o dată plecat necuratul din mintea ta, rămâne acolo în pustiu, dar se întoarce pe șapte căi înapoi. De-aceea vegherea devine indispensabilă unui creștin veritabil.

Am crezut că dacă mă umplu de știință și am capul mare voi fi puternic și erudit, și am constatat că a fi plin de Duhul Sfânt e aproape tot ceea ce contează.

Am lovit cu vorba prin replici atunci când am fost atacat. M-aș întoarce să dreg toate rănile create, dar cine mai știe adresele celor loviți. Iertare!

Am observat că o faptă bună este la un Everest distanță uneori, iar faptele rele sunt ca pietrele pe albia râului.

Sunt așa precaut și analitic atunci când vine vorba să fac un bine, și așa grăbit și pripit când răul mă provoacă.

Am început viața de pocăință cu dreptul și am mers vioi și atent pe cale, iar acum la majorat mă găsesc atât de stângaci în folosirea limbii.

Am făcut o viață întreagă abuz de volumul vorbelor, iar acum mă bântuie fiecare vorbă goală, și sunt corijent în a calcula greutatea din cuvinte.

Am învățat să nu mai judec pe nimeni care se luptă să fie mai bun. Nu suntem adversari, ci colegi pe același front împotriva păcatului.

Nu este bine niciodată să te lauzi, câtă vreme nu poți vedea sfârșitul alergării tale. Acesta încununează întreg traseul neprihănirii.

Recunosc faptul că am fost naiv și credul în viață, dar am văzut minuni cu ochii mei de carne. Astăzi mă sperie abuzul de precauție și spiritul selectiv în favoarea propriului confort.

Am înțeles că e mai rezonabil să fii major și să analizezi fiecare vorbă și fiecare pas cu mare chibzuință, decât să fii tânăr încrezut care are impresia că merge bine.

Nu pot să zic că îmi este rușine cu vreun eșec din tinerețea mea, fără acele eșecuri din trecut, aș avea frica repetării lor în prezent și viitor.

Mi-aș dori ca toți oamenii să se nască majori, dar e și mai complicat. Astfel nu am vedea harul lui Dumnezeu dosit după fiecare clipă de viață și nu I-am fi mulțumit că a avut răbdare cu noi.

Mă bucur că am ajuns la majorat, așa am ocazia sa fiu răbdător cu cei tineri, să le ofer lor ajutorul de care eu nu am avut parte decât extrem de puțin.

Predicarea Evangheliei mi se părea umilitoare, riscantă și opțională. Astăzi îmi dau seama că a împărtăși cuvântul Adevărului este un act al smereniei, al curajului și are caracter obligatoriu.

La început mă temeam de oameni. Am crezut că ei pot provoca răul suprem, dar am aflat că cel mai mare inamic al integrității mele este propria persoană. Mulți oameni mi-au făcut rău în viață, dar nimeni nu a reușit să îmi facă rău mai mult decât mine.

Toată tinerețea am investit în zona vorbelor. Am vrut să știu să vorbesc bine și frumos, iar acum nu știu cum să învăț să tac.

Toate roadele Duhului Sfânt sunt formidabile, dar pentru iubire și înfrânarea poftelor trebuie să ne rugăm zilnic. Pofta de: bani, putere, mâncare, răzbunare, modă, imoralitate, bârfă, o! Câte pofte sunt!

Cu toate că am învățat atât de multe lucruri e ciudat cum zilnic încă mai pic examene de vorbe, gânduri, gesturi, atitudini.

Toată viața tânjim să ajungem mari, iar acum când am crescut urlu după ajutor, căutând pe cineva mai mare decât mine căruia să îi pot plânge oful pe umăr.

Am fugit toată tinerețea de slăbiciuni, dar în timp am observat că trebuie să le confrunt pe fiecare în parte și să le biruiesc.

O mare perioadă din viață am pierdut vremea numărând slăbiciunilor altora. Am numărat ce fac ei rău, acum nu sunt capabil să număr ce nu fac eu bine.

Toată tinerețea am dat sfaturi altora, acum sunt înfometat după sfetnici de calitate când giratoriile vieții au prea multe ieșiri.

Am fost prea exigent cu alții și prea tolerant cu mine însumi. Acum nu știu cum să fiu cât mai bun și milos cu alții și să răstignesc zilnic firea mea pământească. Niciodată nu cred că voi putea fi prea aspru cu mine însumi, și nici nu cred că voi putea fi prea bun cu alții.

Acestea sunt câteva lecții pe care le-am învățat până la majorat, și tare m-aș bucura să înveți din greșelile și experiențele mele!

O. Botezatu. 17.08.2021 h02:54

Dragi pompieri vă iubim!

Distribuim multe chestii, importante sau nu pe toate siturile. Avem români care ne fac rușine națională, dar avem și oameni care ne fac cinste internațională. Spre exemplu pompierii români care au impresionat pe greci prin devotamentul și profesionalismul lor.

Felicitări fraților! Felicitări pompierilor! Pe lângă viețile pe care le salvați în țară ați reușit să impresionați poporul elen prin românismul și hărnicia voastră.

Binecuvântăm pe medici și foarte bine facem. Dar până la medic sunt ei, pompierii, care nu sunt doar niște stingători de incendii. Sunt primii la locul accidentelor, cu clești de descarcerare, cu perfuzii și atele. Tot timpul echipați. Pe noapte, ploaie, iarnă, caniculă, foc, inundații, accidente, ei sunt acolo. Cocoțați prin copaci, pe blocuri, pe munți, prin văi, printre stânci. Pregătiți să salveze pe oricine.

Cu mâinile lor binecuvântate duc răniții spre autospeciale, le fac respirație gură la gură, îi resuscitează zeci de minute, intră în foc după copii, salvează oameni și animale și nu zic niciodată nu. vă puneți viața în joc de multe ori pentru a salva pe semeni. Dincolo de onorabila meserie și ei au familie, copii, părinți, visuri, sentimente. Sunt oameni. Și ce oameni!

Scenele pe care le trăiți voi sunt incredibile. Întrebam pe o doamnă de pe S.M.U.R.D. care a venit la un accident mortal petrecut în fața mea, dacă îi mai rezista inima. Mă privește drept, onest și călduros, apoi replică: ” Dumneavoastră credeți că mai am inimă?” Nu mai aveți onorabilă doamnă, pentru că ați dăruit-o semenilor în totalitate. Ați închinat-o legământului de a salva oameni. Peste 900 de decese în accidente rutiere doar anul acesta în România. Asta înseamnă oase adunate, fiare colorate(în roșu), inimi frânte, lacrimi și durere. Primii sunt ei, stimabilii pompieri, care ajung la măcel.

Sunteți ca niște îngeri echipați tot timpul pentru a salva vieți. Ne vom ruga mai mult pentru voi. Vă iubim, vă îmbrățișăm, vă prețuim și vă ajutăm să vă faceți liniștiți meseria fiind mai precauți pe șosele.

Cu drag pentru toți pompierii români! Un cordial VĂ IUBIM!

https://fb.watch/7m9uhUoQVD/

Cele mai scumpe cuvinte: Mulțumesc și Iartă-mă

(1 Tes 5:18) Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.

Fără aceste cuvinte lumea ar fi mai săracă, familiile s-ar ruina, iar căsnicia ar rezista puțin peste asfințitul soarelui. Conform unor statistici aceste cuvinte sunt cel mai puțin întâlnite în vocabularul pământenilor, indiferent de rasă, limba sau cultură.

Cuvintele mulțumesc și iartă-mă sunt atât de scumpe, încât cei mai mulți preferă să le pironească între dinții încleștați, numai nu care cumva să facă fericit pe cineva prin recunoștință. Alții preferă să moară decât să „slobozească” vreun astfel de cuvânt.

Melodia celor două cuvinte se pune în scenă pe arpegiul educației și se cântă în gama bunului simț, iar simfonia lui Dumnezeu din noi, creează bine în jur și mult frumos.

Nu fi zgârcit cu aceste cuvinte! Ajută și tu la petecirea lumii decăzute în care supraviețuim, la plombarea „găurilor negre” din universul emoțional. Hai că se poate!

Nu mai căutați dreptul prin instanțele neputincioase. Mulțumiți-vă cu ce aveți, renunțați chiar și la ce vi se pare că vi se cuvine și iertați tot ce v-ar putea omorî.

Îmbogățește-i pe cei din jurul tău, iartă celor ce îți sunt datori și mulțumește celor ce ți-au făcut bine, iar celor ce ți-au făcut rău, mulțumește-le că te-a învățat să fii mai precaut data viitoare, inclusiv cu ei.

Iubește, iartă, mulțumește și uită, iar lumea ta va fi mai bogată!

Scapă de muștele moarte! #Nebunia

Muștele moarte strică și acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot așa, puțină nebunie biruiește înțelepciunea și slava. Ecl. 10:1

Nebunia se impune. Ea nu poate sta locului, nu poate tăcea, nu are măsură, ea trebuie să se manifeste. Chiar dacă o face cu stângăcie și rușine, ea lucrează fără discernământ, fără rațiune.

Negustorul de unsori este disperat de invazia obsesivă a muștelor care îi spurcă untdelemnul. Și moartă de e musca, tot spurcă mirodeniile. Oricum alifiile au rolul de a cicatriza, de a dezinfecta, omorând bacteriile, virușii de pe plăgi, au forța de a distruge și muștele invazive, dar se acrește apoi crema vindecătoare.

Nu te lăsa pradă nebuniei! Nu e nevoie de o demență agresivă, e suficientă puțină nebunie în trafic, în familie, la locul de muncă, în societate și vei reuși să poluezi totul în jur. Puțină nebunie biruiește înțelepciunea și slava.

Fugi de nebunie! Poți fi un om înțelept, pus în loc de cinste, onorat, încununat de slavă, dar dacă vei permite fie și nițică nebunie, te paște rușinea și ocara. Nebunia anihilează înțelepciunea, strică slava, fură onoarea și respectul și atrage asupra ta dizgrația și respingere.

Nebunia poate veni din interiorul tău. Nestăpânirea de sine, slobozenia gurii prin vorbe ușoare, manifestări deschise ale aroganței. Dar poate veni și din anturaj. Depărtează-te de oamenii nebuni! În scurtă vreme vei ajunge ca ei. Nu te împrieteni cu lupii, vei ajunge să urli ca ei. De-aceea David spunea: Sfinții din țară, oamenii evlavioși sunt toată plăcerea mea. Împrietenește-te cu ei. Fugi de oamenii de nimic, defăimători, obraznici, aroganți.

Nebunia, ori o iei toată și îți vei rata viața pentru totdeauna, ori apelezi la o cantitate mică și îți biruiește înțelepciunea și slavă, tot nocivă este.

Fii înțelept! Alege-ți bine cuvintele și prietenii! Protejează cugetul de invazia muștelor moarte ale nebuniei! Păstrează mirodeniile nealterate! Oare nu pentru asta este pregătită răsplata dumnezeiască? Pentru înfrânare și autocontrol?


Misiune încheiată! #Roșia Montană

Suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru faptul că țara asta are oameni cu inimă mare. Pentru ei merită să lupți, să trăiești, chiar sa mori ( cea din urmă nu mai este necesară, a murit Hristos și e suficient).

Un simplu apel pe Facebook, iar oamenii buni au simțit îndemnul Duhului Sfânt și au sărit cu banii lor, frigidere, canapele, mașini de spălat, mobilier, paturi, haine etc. Nu pot aminti tot ce s-a adunat și a umplut un TIR și un microbuz. Da, chiar mai există oameni miloși.

Cea mai mare onoare pe care Hristos mi-a făcut-o pe acest pământ este sa păstoresc o Biserică precum Betleem. Vie, vibrantă, slujitoare, misionară și plină de dorința de implicare în orice lucrare bună. Capacitatea voastră de coordonare și strângere de ajutoare este uluitoare.

La destinație am găsit oameni frumoși, foarte frumoși! Moții sunt oameni sinceri, liberi, gospodari, iar cerul parcă e mai strălucitor strecurat prin ochii lor. Oamenii munților au cugetul mai curat și mintea limpede. Am învățat foarte multe de la voi.

Când o clipă își întoarce Dumnezeu privirile, poate rămâne prăpăd în urmă. De motive nu merită să vorbim, câte blesteme și înjurături se înalță spre Dumnezeu zilnic, ce preocupări legislative au aleșii noștri de la nivel înalt, să nu ne mire faptul că uneori norii se mai dezlănțuie.

Într-adevăr, oamenii au fost devastați de prăpădul viiturilor. Copaci smulși din rădăcină, case umplute peste ferestre de ape, oameni deznădăjduiți, cu mobila umflată de la apă, cu frigidere distruse și saltele umplute cu mâl. Doamna M. a pus o folie peste salteaua plină de mâl să își poată culca cei patru copii.

Nimeni nu se mai gândește la lux, răutate sau alte lucruri, toți cei afectați se gândesc doar la supraviețuire. Două doamne nu își vorbeau de 20 de ani, nenorocirea le-a făcut cele mai bune prietene.

Mulțumim Domnului pentru tot suportul Său.

Fratele păstor Marcu Blăjan ne-a primit cu brațele deschise. Pare a avea nume predestinat. Un om mai blajin și mai blând, rar am văzut în viața asta. A alergat după noi ca un tânăr de 30 de ani fără a se plânge de ceva. Respectat de toți, indiferent de rasă sau confesiune. Un om vorbit de bine, cum se cuvine sfinților. Iar sora Lidia, încununează slujirea dumneavoastră cu dăruirea dânsei de mamă și slujitoare a cerului.

Fratele păstor Oliver Sturdza. Un om cu o inimă mai mare decât el însuși. Atâta energie și entuziasm în slujirea oamenilor, de asemenea nu întâlnești zilnic. Dănuca, așa cum îi spune fratele Oli soției, este la fel o femeie modestă și slujitoare. Naomi Sturdza și ceilalți copilași, sunteți o familie minunată!

Echipa din Săcălaz. Mulțumim Andreas pentru inițiativa de a ne ajuta în acest proiect! Mulțumim Bisericii pentru dărnicie, vouă, tineri minunați, pentru implicare.

Paul și Ionuț. Fântâna curățată de voi are apă, limpede ca inima voastră slujitoare.

Vali și Gabi. Voi ați fost puși în „locurile cele mai de jos”. Acum purcelușii au din nou căsuță:). Dar am rămas uimit că nu ați comentat o clipă sarcina primită, și ați slujit cu atâta bucurie. Să știți că pe toate fronturile am fost mânjiți până după urechi, cu de toate. De la mâl, ulei ars, păcură, noroi și altele.

Mihai și Ioan. Tanti Silvia nu vă va uita niciodată. Nici Dumnezeu. Ați urcat acolo, ați văzut nenorocirea acestei femei, nu ați venit nici la masa cu noi. Ați dormit acolo în baracă. Doar voi și drujba și lopețile, sapa, târnăcopul, roaba și Dumnezeu. Îngerii au fost martori la fiecare metru liniar de lemn tăiat și manevrat de voi. A fost o onoare să vă cunosc.

Alexandra, Lois, Rebeca, Amiela, Carlos, alergătura voastră neobosită pe munte, prin văi, prin mâl și igrasie, prin praf, prin iarbă necosită, nu va rămâne nerăsplătită. Slujirea voastră prin cântare, rugăciune și alimente, și carat de haine și mobilier a ajuns în ceruri. Filip, lacrimile tale în mijlocire au ajuns până la tronul lui Dumnezeu!

Naomi, Emy, Melania, Izaura și Raluca. Mâinile voastre vor fi martore la răsplătirea voastră, cât și mulțumirea din ochii doamnelor pe care le-ați ajutat cu atâta dăruire, fără a vă da înapoi de la curățatul mâlului. Ați demonstrat că o domnișoară poate fi elegantă și frumoasă și în același timp harnică și slujitoare.

Mulțumim echipei de la Betleem, de la frații din comitet, din Consiliu, fiecare ați sărit și ați pus umărul la treabă. Sami și Ovidiu pentru asigurarea recepției mărfii. Mulțumesc frate Cristi Dan pentru însoțirea și devotamentul arătat în această misiune, fără tine lucrarea ar fi fost mai puțin eficientă.

Frate Costică Florea, fără tine asigurarea transportului ar fi fost imposibilă. Cu atâta dăruire ați venit cu tirul personal, ducând nevoiașilor cele adunate. Dumnezeu să își aducă aminte de fapta asta. Ne rugăm pentru casa voastră. Mai povestim în cer!

Mulțumim sora Eta Furdui pentru ajutor și ospitalitate. Sunteți minunată.

Domnule primar, Eugen Furdui, ne-ați onorat cu timpul acordat nouă, cu momentele de rugăciune. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Au rămas în urma noastră zâmbete, hotărâri de botez, oameni eliberați de vrăjitorie, blesteme rupte în Numele lui Isus, lacrimi de bucurie, urme de speranță, binecuvântări ale oamenilor, dar și inimi frânte (ale noastre) că am reușit să acoperim atât de puțin dintre nevoile oamenilor năpăstuiți de necaz.

Ne vom întoarce!

Dumnezeu să ne aibă în paza Sa, pe toți!