Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. Matei 7:16-19

Prin ADN-ul său, pomul bun face roadele sale. Acesta este soiul lui, iar fructele vin de la sine, din interior, din structura sa genetică. Nimeni nu îi poate schimba structura unui pom matur și nici nu ar avea interes. Acesta simbolizează creștinul practicant, smerit, iubitor de virtuți, care duce o viață de neprihănire. Suma tuturor faptelor lui devin roade vrednice de pocăință.

Pomul rău, de asemenea, face roade rele, prin natura lui. Asta este structura lui genetică. Dacă e încă mic, poate prin altoire să păstreze rădăcinile și parte din tulpină, dar ramurile trebuie schimbate cu desăvârșire. Acesta este creștinul în proces de regenerare, care acceptă jertfa mântuitoare. Aici se încadrează și copilașii, cărora de mici le dăm direcția spre bine sau spre rău.

Dar iarna, prin obiceiuri nici măcar de noi știute, defrișăm pădurile tinere pentru brăduți cărora le dăm foc imediat după sărbători. Îi punem în casă, ei arată bine, sunt impunători și verzi, dar noi știm că sunt morți, că au fost înlăturați de pe rădăcina lor. Apoi, pe un copac mort, punem artificii, instalații, lumini, fructe, podoabe fel și fel. Are impresia câteva zile că e zeul pădurii, iar apoi se transformă în scrum sau sfârșește abandonat pe la periferiile orașelor.

Vorbim aici de omul superficial, mort pe jumătate. Chiar dacă e împodobit cu smartphone și haine de firmă, chiar dacă e la volanul unui bolid de milioane de euro și conduce iahturi pe insule exotice… Imitarea faptelor bune este filantropie ieftină și de fațadă.

În schimb, faptele în ascuns făcute de omul smerit vor fi răsplătite de Dumnezeu. Individul are doar impresia că e stăpânul lumii, dar foarte curând, răpus de boli, de excese și dependențe, este abandonat și moare poate la jumătatea zilelor.

După roadele lor îi veți cunoaște, spunea Mântuitorul. După preocupările lor, după vorbe, după ceea ce ei consideră valori. Poate noi oamenii ne mai lăsăm orbiți de aparențe, dar niciodată Dumnezeu. Pomul bun plânge, i se taie ramuri și curg lacrimi, este curățat, dar asta îl face și mai valoros, mai roditor, mai lăudat, mai productiv. Pomul rău este tăiat o dată, mai are puțină verdeață, dar viață nu mai are, apoi cu cetina încă verde este aruncat în foc.

De aceea, nimicirea îi va veni pe neaşteptate;va fi zdrobit deodată şi fără leac. Prov 6:15. Este cu referire la omul rău care urzește planuri rele.

Nu râvniți podoabele unui copac mort. E iarnă, pomul bun stă afară în ger, fără frunze, bătut de crivăț și în întuneric, iar copacul e la căldura sobei, împodobit cu instalații, cu fructe, globuri și bomboane, dar nu ai motive să fii invidios, nu sunt ale lui. El e întrerupt de la viață de securea nemiloasă. Iar la primăvară, când pomul bun este verde, plin de flori și zumzet de albine, copacul este doar o amintire sau chiar cenușă.

Oare despre pomi este vorba? Sau despre oameni?

Din întâmplare găsesc o imagine formidabilă cu o încărcătură socio-politică de excepție. Până la urmă nici înalții demnitari, nici eforturile diplomatice, nici organizațiile mondiale nu sunt responsabile pentru buna conviețuire, ci omenia. Este în avantajul nostru să credem asta, altfel am găsi toată viața vinovați în loc să căutăm motive de a fi oameni.

Frontiera dintre San Diego, California și Tijuana, Baja California transmite un mesaj puternic. Copiii din cele două țări care joacă volei, având drept fileu frontiera . Ei arată mersul normal al lucrurilor. Asemenea celor doi pești giganți realizați în lanul de grâu de către artiștii ucrainieni și polonezi între cele două state sau teatrul construit simbolic pe frontiera dintre Canada și America, amfiteatrul pe tărâmul canadian, iar scena pe teritoriul S.U.A. Toate aceste mesaje arată deschiderea spre dialog și civilizație.

La polul opus se află „marele zid mexican”, adesea presărat cu violență și treceri frauduloase. Sau frontiera care desparte cele două țări asiatice cu același nume, pe care se presupune că nu ar fi trecut-o nimeni fraudulos de la înființare și alte granițe armate bine păzite. Istoria ne afișează o îngustime a minții și predispoziție la fanatism în țările cu granițele nepenetrabile.

Creatorul ne-a lăsat în libertate pe o planetă liberă, iar noi ne construim ziduri și garduri psihologice care ne separă. Vă invit la un volei, este un titlu generic, ce vrea a chema la negocieri civilizate, dialog elegant, respectând normele elocinței de înaltă calitate. Dacă tot nu avem nimic de împărțit, atunci de ce ne-am împărți prin ură și dezbinare.

Ne certăm doctrinar, ne batem dogmatic, ne distribuim confesional, ne împrăștiem filosofic, iar până la urmă semănăm atât de bine unii cu alții. Suntem după chipul și asemănarea Creatorului însuși. Ce ar fi să renunțăm la toate invențiile omenești numite „religii”, și să respectăm omul.

În lupta aprigă de amendare a lucrurilor pe care Dumnezeu le condamnă și suntem obligați să le condamnăm și noi, dacă ne pretindem creștini, să nu cădem în ispita de a condamna omul. El trebuie iubit, respectat, apreciat pentru chipul lui Dumnezeu din el. Acest chip revendicabil are drept la respect.

Vă invit la un volei. Dincolo de dogme și filosofii, să prețuim omul pentru care și-a dat Hristos viața, să ne rugăm pentru el, să întindem o mână celui căzut, să fim solidari, cam asta am învățat eu din pandemie.

Spuneți-mi care confesiune a fost scutită de pandemie? E adevărat că niciuna? Noi ne împărțim confesional în mii de nuanțe, dar Hristos ne împarte doar în două: oi sau capre, robi buni și credincioși sau robi vicleni și leneși.

Vă invit la un volei. La o analiză realistă și responsabilă, să „servim” prietenos și creștinește mingea dialogului unul altuia, că de ghiulele distribuite de „catapultele” infernale ni s-au sterpezit sufletele în noi.

Haideți să construim poduri, nu ziduri, să împărțim iubire și roade, nu „rachete” verbale, să ne îmbrățișăm prietenos, nu cu mănuși de box, astfel ne vom asemăna cu Domnul nostru, iar faptele noastre devin roade ale neprihănirii și nu fapte penale.

Ce ziceți, vă place „să jucăm volei”?

Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş cu niciun chip nu va intra în ea. Luca 18:17

E 1 Iunie. E ziua lor. E ziua copiilor. Îngerii cu chip de om pe care Dumnezeu i-a rânduit ca binecuvântări care împodobesc familiile și căminele noastre.

Ne-am obișnuit să le dăm directive, să îi notăm, să îi disciplinăm, să-i învățăm, dar Isus ne sugerează un schimb dirijat de roluri, când ei sunt profesorii, iar noi învățăceii.

Vă mulțumim dragi copilași pentru că:

1. Ne-ați învățat să trăim. Bătrânii sunt condamnați la a trăi în trecut. Adesea auzi expresii de genul: dacă aș mai fi eu tânăr!. Este o formă de regret pentru deciziile greșite din trecut. Tinerii trăiesc în viitor: o să realizez în viitor! Singurii care trăiesc în mod vibrant prezentul sunt ei, copiii. Învățați de la ei!

2. Ne învățați credința. I-am promis copilului că o să-i cumpăr un papagal. Și crede. Știe că tati nu minte, el niciodată nu promite fară să împlinească. Oare mai are Dumnezeu sentimentul acesta referitor la noi? Mai avem încredere în Dumnezeu? Învățați de la ei!

3. Ne învățați iertarea. Acum se ceartă de la jucării, iar imediat se împacă. Ei nu au nevoie de avocați, polițiști, mediatori, nu, doar nu sunt ei adulți să nu te poți înțelege cu ei! Spre deosebire de noi, ei au inima curată, naivă, sinceră și sfântă. Învățați de la ei!

4. Ne-ați învățat iubirea. Ei ne pupă, ne strâng picioarele la piept, ne mângâie, de fiecare dată când mă aplec să îmi i-au încălțămintele mă ridic cu băiatul în spate. Sare de pe pat, știe că nu îl cert, că tati îl iubește. Învățați de la ei exprimarea iubirii!

5. Ne-ați învățat încrederea. Se aruncă în brațele mele de pe pat, de pe masă, de pe scări, știe că îl prind. Cum poate un adult să-și subestimeze în așa hal Tatăl ceresc, jignindu-L și afișând neîncredere și teamă. Dacă nu mai aveți îmcredere în promisiunile lui Dumnezeu, învățați de la copii!

6. Ne-ați învățat sinceritatea. Fără perdea, fără prefăcătorie, fară rușine el spune ce vede, ce simte, ce crede. Pe măsură ce creștem devenim „experți” în mânuirea limbajului metaforic și periferic. Înapoi la original! Învățați de la ei transparența și onestitatea. Doamna Carmen Huț, secretara noastră spunea: „copiii sunt cei mai cinstiți judecători”. Învățați de la ei!

7. Ne-ați învățat bucuria. Fie că au părinți milionari sau cerșetori, că trăiesc în palat sau colibe, că se plimbă cu limuzine sau trotinete, că se îmbracă scump sau umblă în pielea goală, că sunt în jacuzzi sau în baltă ei râd, chiuiesc și se bucură. Ei nu au crize și pandemii, nu au ură și gânduri ascunse. Ei se bucură și atât. Învățați de la ei!

Dragi copilași vă mulțumim că existați în viața noastră. Fară voi viața e gri, acră, înnorată, trăind chirciți pe treptele tribunalelor. Am fi niște roboți de plumb reci, posaci, rigizi și plictisiți. Dar voi ne dați culoare. Voi ne încălziți sentimentele. Voi ne iubiți, ne dați sens și direcție. Vă mulțumim că sunteți. Ne sunteți deopotrivă fii, moștenitori, dar și dascăli, modele și călăuze.

Dragi copii vă iubim. Lăsați-ne să ne asemănăm cu voi, să vedem Împărăția lui Dumnezeu ca voi, împrumutați-ne ochii voștri pentru că vrem cu orice chip să mergem în cerul vostru!

Poate Dumnezeu să spună despre tine: „Acesta este fiul/fiica/copilul meu preaiubit/ă în care îmi găsesc plăcerea”? Dacă nu, învață de la ei!

Am întrebat pe Dumnezeu azi dimineață dacă am reușit să căpătăm îndurare, pentru a ne lăsa la biserică.

După trei luni în care ne izgoni din Templul, după ce puse mâna pe bici și învârtindu-l a mai scos o ceată de farisei afară.

Sătul de programe, politici și stăpânire neconformă a lucrării Sale, a lovit cu biciul îndurării, izgonindu-ne din locul peste care doar El este Stăpân, iar noi am uitat.

După trei luni de interdicție, și paza învăpăiatei săbii a îngerului legislativ, credincioșii au încercat să se organizeze cu scaune în fața bisericilor, prin parcări, curți interioare, de dor după sacralitate.

Dar astăzi plouă. Vremea e gri posomorâtă, iar cenușiul cerului arată încă dezacordul divinității vis-a-vis de închinare neconformă.

Am zis atunci: Doamne, de trei luni credincioșii așteaptă să se adune, spune-mi ești supărat pe noi de nu ne răspunzi?

Iar El, cu blândețea desăvârșirii Sale, îmi răspunde:

Am calculat cu mare atenție fiecare atitudine și inima tuturor. Nu am găsit pregătiți pe cei mai mulți dintre ei. Iar aceștia nu își doresc întâlnirea cu Mine, ci întâlnirea cu ei. Cei mai mulți nu au învățat nimic. Nu s-au rugat, nu au citit Biblia, nu s-au sfințit, nu au renunțat la ei, la răutate. Am trimis ploaia să-i împrăștii.

Prefer să mă îndrept spre natură, aceasta geme sub seceta cumplită, mă ocup tot de ei, îngrijind de hrana minimă, în speranța că vor înțelege în sfârșit ceva. Dar, ca Suveran, știu că mulți tot nu vor înțelege și voi fi nevoit, în virtutea dreptății, să-i ucid.

În nimicnicia mea am insistat la Domnul și am îndrăznit să întreb: Doamne, dar sfinții? Și ceea ce mi-a răspuns m-a redus la tăcere contemplativă, la umilință și sfințire prin pocăință.

Dragul meu, sfinții s-au ales cu multe leziuni, iar perioada aceasta le prinde bine. ” Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!” Apocalipsa 22:11

Mai lasă-i să stea acasă, să mai mediteze, să mai strige, să se mai trezească, să își dorească mai mult cerul. Vreau să văd la ei iubire de Hristos și cer, nu dor de programe. Vreau să văd bunătate și blândețe, roade ale neprihănirii, sinceritate și un duh blând și liniștit.

Am înțeles că sfinții nu sunt desăvârșiți încă, iar Tatăl ceresc va încununa pe cel cu dorința aprinsă după sfințire, care face din curăție virtutea supremă.

Am înțeles că sfânt nu este cel care face fapte bune sporadic, ci acel credincios care, fiind regenerat prin jertfa lui Hristos, face roade vrednice, ononorabile pentru el și divinitate.

Am înțeles că sfânt nu este cel impecabil, care nu greșește niciodată, ci sfânt este cel care strigă după ajutor și dorește curățirea și shimbarea sângelui lui Hristos.

M-a învățat Dumnezeu ca la El să nu vin cu întrebări la răspunsurile mele, ci să vin cu răspunsuri la întrebările Lui.

Mi-a spus Dumnezeu să nu mă stresez prea mult pentru unii oameni care nu au habar de pocăință, că nici El nu va face asta. Hristos binecuvintează pe cel care vrea schimbare.

Mi-a spus Dumnezeu că sfințirea personală este mult mai importantă și prioritară decât slujirea cu succes a unei biserici.

M-a ajutat Dumnezeu să văd prin ochii Lui, să simt cu inima Lui. Privind prin inima lui Dumnezeu, acum iubesc mai mult pe oameni, pe credincioși, pe sfinții din țară, care sunt toată plăcerea mea.

Iubiți sfinții mai mult decât vedetele; prin popularitatea lor vă vor transforma cel mult în fani, dar sfinții vă ajută să fiți iubitori de Dumnezeu.

Asta am întrebat pe Dumnezeu și asta mi-a răspuns azi dimineață.