Coleg de🔥foc🔥cu Dumnezeu

Reprezentativ

Daniel 3:23-25 Dar acești trei oameni: Șadrac, Meșac și Abed-Nego au căzut legați în mijlocul cuptorului aprins.

 Atunci, împăratul Nebucadnețar s-a înspăimântat și s-a sculat repede. A luat cuvântul și a zis sfetnicilor săi: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legați?” Ei au răspuns împăratului: „Negreșit, împărate!”

 El a luat iarăși cuvântul și a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând* slobozi în mijlocul focului și nevătămați, și chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu** de dumnezei!”

Când se ridică furtuni de nisip împotriva ta, când țunami violent amenință barca siguranței tale, când văpăi infernale încearcă să învăluie mintea ta, când flăcări învăpăiate aglomerează psihicul și spectrul emoțional: NU UITA! DUMNEZEU ESTE DEJA ACOLO! Este același Vegheator pe care îl vede Ieremia păzind Cuvântul Său până la împlinire în viața ta. NU TE TEME!

Fiul lui Dumnezeu a trecut înaintea ta pe acolo, a făcut cărare printre stări, depresii, datorii și probleme. Așa se face că drumul tău este bătătorit, șoseaua este pregătită, iar calea lui Isus nu e labirint fără ieșire, ea are refugiu, are exituri, are o destinație clară și orice problemă are o soluție.

E chestiunea de zile și vei ieși afară din situația ridicolă în care ai intrat, poate chiar victimă colaterală, vei scutura praful de pe tine și toți vor mirosi un parfum al iubirii divine, o aromă a protecției Sale, iar noroiul aruncat de semeni, se va întoarce împotriva lor.

Sunt plin de bucurie și încredere să trăiesc lângă Isus, are așa un fel aparte al Său de a stinge puterea focului, de a trimite îngeri care „tăbărăsc în jurul celor ce se tem de El și îi scapă din primejdie”, dar pentru aleșii Săi vine personal să îi salveze, să îi umple de Duh Sfânt, să se proslăvească salvându-i, să îi îmbrățișeze iubitor, să le organizeze ospețe de nuntă pe când dușmanii așteaptă să mănânce sarmale pe mormântul lor.

Te iubesc Isus! Sunt bucuros să mă știu rodul mântuirii Tale! Îți mulțumesc pentru că mă iubești! Te ador pentru purtarea Ta de grijă! Te implor să fii lângă mine! Cu tine biruiesc și slăbiciunile mărunte și incendiile furtunoase, dar și pe cele emoționale care uneori mocnesc în oasele mele!

Îți mulțumesc Doamne că Te-ai făcut coleg de 🔥 foc 🔥 cu mine!

Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite. Isaia 57:15

1-0 în favoarea copiiilor normali!

„Prin votul din Camera Deputaților, decizia pentru educația sexuală a copiilor în școli, rămâne în responsabilitatea părinților și a reprezentaților legali.
Să ne rugăm pentru tot mai mulți părinți care cred în Dumnezeu și arată respect față de învățătura Lui prezentă în Sfintele Scripturi” Viorel Iuga

Cred în Dumnezeu! Cred în Biblie! Cred în România! Cred că mai există oameni, părinți cu frică de Dumnezeu și iubitori de valori. Câtă vreme familiei i se dă credibilitate și valoare, nu face decât să sporească gradul de responsabilitate al părinților, iar dacă în formulă este implicat Decalogul (cele zece porunci), suntem candidați la pace și prosperitate.

Binecuvântează Doamne Romania, binecuvântează țara mea! Noua ideologie de gen poate fi păguboasă, dar oamenii înțelepți vor avea suficient discernământ sa rămână de partea lui Dumnezeu. Abia ai i suntem în siguranță!

In memoriam Marcel Codreanu

Reprezentativ

Pe Marcel îl cunosc de ceva ani, încă de când se ocupa de tineret la biserica Elim. Am slujit împreună cu el destul de puțin, dar suficient cât să observ caracterul lui aparte. Fratele Marcel avea caracterul la vedere, inima lui era deschisă interlocutorilor, se putea vedea prin el, pentru că sinceritatea purifică sufletul.

Tot timpul cu zâmbetul pe buze, un om călduros și frecventabil, nu îmi lasă niciodată impresia că este cu niste ani buni mai mare decât mine, dimpotrivă m-a rugat să îi spun pe nume, să nu îl abordez cu dumneavoastră. Cu o voce domoală și călduroasă,pe tonul specific cu vibrațiile vocii lui, un om blând și cu duhul potolit, talia lui uscățivă și tenul albicios îl avantaja cu niște ani buni. Pasionat de zicale evreiești și vorbe cu tâlc, iubitor de înțelepciune cu o zestre genetică de calitate moștenită de la un titan ca tatăl său.

Marcel era un om bun, dar și oamenii buni pleacă, parcă mai repede decât alții. Dar când pleacă un pastor, rămâne o turmă cu multe întrebări, lacrimi și multă durere. În urma fratelui Marcel nu trebuie să rână dramă, e evident că Tatăl ceresc și-a revendicat fiul de pe masa de operație, dintre suferințe și dureri, el nu a fost răpus de cancer, el a fost chemat de cer. Nu a avut de ales decât să meargă în cerul pe care îl iubea atât de mult.

Eram în dimineața zilei de examen pentru păstor în luna Martie a anului trecut. Veneam de la înmormântarea fratelui meu. Primul care m-a întâmpinat a fost el, fratele Marcel. Empatic, amabil, plin de compasiune, mă prezintă colegilor lui de la Elim, vreo 5 viitori păstori și le dă niste detalii despre mine, nemeritate, dar poate că aveam nevoie de ele în acele momente cumplite.

În octombrie mă întâlnisem cu el și îmi spunea că încă nu avusese loc slujba de investire în slujire. Între timp a fost investit păstor în decembrie. M-am mai văzut o dată cu el în Februarie și nu e ultima, ne vom vedea în curând în cer.

La revedere dragă coleg, slujitor, tată, soț și om de mare caracter. Stimați colegi, șă avem atitudini rezonabile, nobile, sfinte, în scurtă vreme alții vor scrie despre noi. Să presărăm amintiri plăcute în urma noastră, până la urmă răsplată o primim în cer, dar amintirile astea rămân în urmă pe pământ ca niște petale de crin pentru descendenții noștri.

Pe curând dragă Marcel!

Mă duc să ud florile la Mamy în deal!

„Aș mai lucra puțin, dar trebuie să plec. Trebuie să ud florile pe deal la mamy.” Și o cred că ar mai fi stat, pentru că domnișoara R. P. a fost acolo pe șantier ori de câte ori a fost nevoie de voluntari. A luat în mână șpaclu, lopata, roaba, mătura, soluția de curățat geamurile sau toaletele, oricând a fost nevoie de apă, suc sau alte lucruri. Acum e cald afară și grija ei este să nu se ofilească florile mamei, din deal, din dormitorul rece.

R. a iubit-o foarte mult pe mama ei. Toată lumea vedea asta. I-a fost aproape câțiva ani în suferințele create de boala necruțatoare. Era tot timpul aproape. A renunțat la jobul ei bine plătit, la înțelegere cu tatăl ei, fratele E. care lucrează din greu pentru familie. Ea era vizibil afectată, implicată, plină de dragoste, răbdare și compasiune pentru mama ei. A iubit-o, a avut grijă de ea, a ingrijit-o până la capăt, dar Dumnezeu a decis să o cheme acasă. Acum, îi udă florile….pe deal!

Dragă cititorule! De ce trebuie să așteptăm zilele acestea negre și oribile. Dacă Dumnezeu ți-a dat părinți, oare e foarte greu să le spui o vorbă frumoasă, un zâmbet călduros, un telefon, o îmbrățișare? În curând vor fi o amintire. Vor fi depuși sub deal pentru totdeauna și vei merge sau nu să îi uzi tu florile. Ia un buchet de flori mamei tale acum cât le poate mirosi, cât le poate uda singură, cât se poate bucura de ele. Acum, până nu e prea târziu.

Mulți bani se irosesc în van pe la înmormântări. Roabe de flori oferite de oameni care nu sunt obișnuiți să le cumpere, pentru niște oameni care nu le mai văd, nici nu le mai pot mirosi. Cum spune prietenul Puiu Chibici în una dintre cântări: „Dacă mai ai pe lume azi o mamă, s-o prețuiești și vei fi fericit…. Nu la mormânt îi trebuie trandafiri!” Câtă dreptate!

Atâtea reproșuri avem pregătite pentru părinții, atâtea replici tăioase, „nedreptăți” ale lor față de noi pe care li le reproșăm, sfaturi specialiste, sugestii matrimoniale, etc. Parcă ne-am născut noi înaintea lor. Îi punem la zid, îi taxăm, îi mustrăm, îi amenințăm cu multe. Stimați oameni, îmbătrânibili, ce s-a întâmplat cu noi? Dragi copii, am uitat că ei ne-au născut, ne-au hrănit, ne-au dus pe brațe, ne-au mestecat mâncarea cu dinții lor până le-au picat toți din gură, au schimbat scutece și pamperși, au așteptat ore în șir pe ploaie și soare la porțile grădinițelor, școlilor și centrelor de examen, au fost internați cu noi prin spitale, a pregătit mii de pachetele și au spălat vagoane de haine, iar acum mușcăm din ei fără milă! Nu uitați că în curând vine factura! Vom fi în curând părinți de copii mari și vom plăti orice atitudine. Înțelept a fost Dumnezeu că a atârnat fericirea în viață în cuiul cinstirii părinților. (Vezi porunca a 5-a).

Cinstiți-vă părinții! E gratuit să le vorbești frumos și călduros. Mai un pic și vei zice bună dimineața unui trup rece și rigid, iar din pat nu îți va mai răspunde… nimeni! „Apoi începe drama”, vorba lui Petrescu. Încep remușcările, amintirile, regretele, lacrimile, dar din păcate va fi prea târziu!

Vis împlinit! BMSG

Da, ziua mult așteptată a sosit! Iată că munca asiduuă, perseverența și voința puse la dispoziția lui Dumnezeu, au menirea de a produce minuni. ȘI ASTAZI!!! O credință mică te duce în cer, o credință mare aduce cerul în inima ta, o credința cât un bob de mustar mută munții, spunea Isus, dar o credința cât un bob de porumb construiește munți, de fapt așa s-a construit #BisericaMunteleSionuluiGhioroc

Am pornit cu o mână de oameni, fără nici un ban, fără sponsorizare, fără meseriași, fără nimic, doar cu credință. Dar Dumnezeu, pentru a se proslăvi pe Sine, face ceva magnific din lucruri mici, cheamă lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi. Așa se face că în 100 de zile, din care am lucrat doar 50, s-a înălțat mirific înspre cer edificiul nou al bisericii din Ghioroc. O bijuterie arhitecturală (așa cum au spus cei mai mulți).

Programul inaugurării începea la ora 10:00. De pe la 8:30 încep să vină oameni. Mulți oameni! La 09:30 deja curtea bisericii, care este destul de generoasă, este plina de oameni frumoși, eleganți, curioși și atenți la detalii. Înainte de ora zece ajung invitații speciali: fratele Moise Ardelean (președintele Cultului Creștin Penticostal), fratele pastor David Mărgăian (omul căruia îi datorez mare parte a slujirii mele, omul care m-a promovat în slujire, de la diacon la păstor), fratele păstor Nelu Kovacs, Domnul primar Popi-Morodan Corneliu, grupul de cântăreți Betleem, corul bărbătesc Gloria, Ilie Puha (omul care ne-a zidit biserica).

În susur de fanfară ne pregătim pentru ceremonia de tăiere a panglicii și de intrarea în noul lăcaș de închinare. Slava Domnului plutește la fiecare răsuflare, fiecare luare de cuvânt, iar cântările deschid cerul ca odinioară pe vremea profetului Elisei. Sublimul plutește în aer, un soare strălucitor oferit cadou de Dumnezeu în a doua zi de Rusalii, în răcoarea templului din interior se simt vibrațiile aripilor de îngeri care întrețin slavă Domnului, care da, umple cortul întâlnirii.

Pare desprins din vis, din altă galaxie totul. Nimic din ceea ce ni se întâmplă nu pare a fi real, și nici nu este, practic toată atmosfera a fost asimilată spectrului duhovnicesc, iar sărbătoarea migrează cu totul spre spirit, iar sufletele care exprimă bucuria mântuirii în sinergismul laudelor duhovnicești sunt mai puternice decât un vulcan. Când Ilie Puha ia acordeonul în mână, Manu Negrea microfonul, Sem trece la clape, Beatrice și Vali îi susțin vocal din spate, simți că sufletul ți se odihnește pe un petec de cer.

Luările de cuvânt au fost pe măsură, atât frații păstori, cât și domnul primar au găsit rapid frecvența, iar la final fratele Moise Ardelean, a încoronat predicarea cu rugăciunea de consacrare. Atât de mare este vibrația rugăciunii dumnealui, și așa măsură de Duh Sfânt a lăsat Dumnezeu că simțeam cum se ridică de la podea în timp ce implora divinitatea să aprobe închinarea, să o împodobească în slavă prezenței Sale Dumnezeu.

Din nou curtea bisericii e plină de mese încărcate cu bunătăți de tot felul. Oamenii fericiți și voioși servesc cele puse înainte, zâmbindu-și reciproc, povestind și admirând harul lui Dumnezeu în fața unei clădiri minunate.

Au venit oameni din multe locuri. Nu voi reuși să îi nominalizez pe toți, dar mă bucur că am reușit să vă pozez. Vă știu, iar pe măsură ce mă întâlnesc cu voi vă voi oferi o îmbrățișare. Sunteți minuni trimise pe pământ să fiți semeni.

Mulțumesc lui Dumnezeu, Bisericii Betleem pentru susținere necondiționată, atât emoțional, dar și spiritual, financiar și prin muncă fizică. Mulțumim celor care au contribuit financiar, copilași, bătrâni, oameni săraci, dar și înstăriți, bisericile care au făcut colecte (fără să cerem acest lucru), meseriașilor: Ilie Puha, Sever, Andrei Zaborilă, Ovi Urs, Timotei Stefan, Ianis, Oni Bodea care lucrează cu inima, nu doar cu mâinile, Codrin, pentru aportul său considerabil, Tatiana și Eli care ne-au hidratat cu apă și gustări, Ionela, o bucătăreasă desăvârșită, care ne-a făcut câteva zeci de kilograme de mâncare, surorilor care au împodobit biserica, oamenilor care au sponsorizat și au dorit să fie anonimi, vecinilor pentru curent, apă și alte unelte, fratele Doru care ne-a dat lumină. Mulțumesc familiei pentru înțelegere și susținere.

La un moment dat îmi spune Briana, fetița noastră: „Tati, dar tu cât mai mergi la șantier? Eu nu mai vreau să mergi! <<Dar de ce>>? Continui eu. Și răspunsul vine rapid „Să te joci cu mine.” Nimic frumos și important nu se face fara sacrificiu. Iar tot ce se realizează fără sacrificiu și muncă, e nerelevant. Lista mulțumirilor poate continua, dar e prea lungă, iar nu aș vrea cumva să umbrim slava lui Dumnezeu.

Vă îmbrățișăm, vă iubim, vă așteptăm la slujbele noastre săptămânale, și dorim prezența lui Dumnezeu să nu ne ocolească la nici una dintre întâlnirile noastre. Vă așteptăm cu bucurie să ne treceți pragul bisericii, ori de câte ori Dumnezeu vă îndeamnă să ne vizitați.

Mulțumim Tată, că ai zidit o Casă, în care ne-ai dat harul să ne închinăm!

La revedere, copiii mei!

Povestea începe undeva în urmă cu patru ani la Școala Gimnazială Agrișu Mare, când am acceptat provocarea de a fi diriginte al clasei a cincea. O clasă mare de copii, cea mai mare din ultimii zece ani, 25 la număr. Am început atunci o aventură, un maraton al cunoașterii și al auto-depășirii profesionale.

Am pornit cu elan mare, cu speranțe și planuri noi și reformatoare, dar procesul ne-a fost întrerupt brusc de pandemie. Doi ani care au fost decupați din viața noastră cu o foarfeca înroșită în foc, care a tăiat fără milă prin foile mâzgălite de stări neînțelese, care au lăsat leziuni usturătoare în câmpul emoțiilor noastre șubrezite. Tăietura a produs multe răni care au rămas deschise până în ziua de astăzi și probabil vom mai avea nevoie de niste ani pentru vindecare deplină.

Praxisul didactic este unul onorabil, sfânt, nobil, dar din cale-afară de pretențios. Este o luptă contracronometru pentru salvarea unor oameni mari, îngrămădiți în niște trupuri mici și firave de copii, implementarea unei conduite morale și cinstite în mintea acelorași oameni mici, iar asta se face cu dăruire și iubire. Procesul implică și eliminarea unor piroane ruginite ale neștiinței, iar procesul devine cu atât mai greu cu cât acestea sunt înfipte în caracter, în inimă, sau uneori în sufletele copiilor.

Dar acei copii mici au devenit mari și foarte mari. Toma, Pocio, Monalisa, voi aproape că m-ați întrecut. Sunteți mari. Dumnezeu a rânduit pentru mine o clasă de copii frumoși, îngrijiți, talentați, cuminți și inteligenți. Am fost dirigintele vostru patru ani, din care doar doi împreună. Bătuți de covid, hărțuiți de probleme uneori, presărați cu excursii (puține), cu bucurii și mustrări, printre necazuri, adeverințe medicale, absențe și note (de tot felul), printre stări și mici nemulțumiri, am ajuns la final. Mulțumim și ție, Rebeca, pentru că am avut harul să oferim premiantul scolii în fiecare an. Cu mediile tale foarte bune ai adus onoare clasei și scolii. Rebeca este o fată decentă, ea nu vorbește mult, este retrasă, deschide gura rar, dar cu rost și doar atunci când trebuie.

Mă uitam cu luare aminte la voi, la masa de final, unde ne-ați invitat și vă mulțumim. Printre gânduri și amintiri, lăcrimam. Știu eu ce vă rezervă viitorul? Vor veni examene și mai grele, necazuri, nunți, călătorii și probleme. V-aș fi luat cu mine acasă, să am grijă de voi, dar nu pot, că sunteți mulți. Îl rog pe Dumnezeu să vă ia de mână, să vă lumineze cărările, iar acolo unde vă împotmoliți, să vă ia în brațe.

Ne despărțim în curând. Viața ne va duce departe unii de alții. Familia noastră (clasa a 8-a) se va împrăștia în lume, ne vom dizolva spre cauze la fel de nobile. Nu uitați să rămâneți drepți și cinstiți. Să nu compromiteți adevărul și principiile sfinte. Să nu acceptați „comerțul” cu oameni, e ofertant, dar pe atât de dezonorabil. Mai țineți minte un sfat: pentru a ști să stai drept înaintea oamenilor, trebuie sa înveți să stai pe genunchi înaintea lui Dumnezeu!

Sunt convins că Dumnezeu are pentru fiecare dintre voi rezervat un viitor binecuvântat și o nădejde vie a permanentei Sale însoțiri. O! Dacă ați putea înțelege cât de bine v-ar fi să rămâneți între frontierele sfintelor virtuți, să ne stabilim principii și priorități clare, multe greșeli ale noastre (adulților) nu ar mai trebui repetate și de voi!

Vă iubesc! Am învățat de la voi multe. Am pornit în învățământ cu impresia că știu multe, am încheiat al 13-lea an cu impresia că am învățat multe și mai am de învățat foarte multe. Există în sufletul nostru acel nerv al speranței că veți înțelege ce am vrut să vă transmitem, chiar dacă pe moment ați dezaprobat unele sfaturi. Va veni vremea când veți deschide sertărașele amintirilor și veți găsi perle de mare preț, pe care le-am investit în mintea voastră, de altfel cea mai eficientă investiție. Noi, profesorii, nu avem mulți bani, dar cine a zis că nu suntem bogați? Suntem! Câtă vreme vă avem pe voi, când ne veți face cinste ocupând funcții importante în societate, cu mândrie și satisfacție vom povesti: „Mi-a fost elev!”

Dragi colegi profesori, iertați-mi îndrăzneala de a mă oferi din oficiu mijlocitorul copiilor mei(clasa a 8-a). Iertați-ne! Pentru indisciplină și teme nefăcute, pentru întârzieri la ore și răspunsuri puerile. Iertați-ne pentru nervii încordați și firele albe generate de comportamente copilărești, pentru necazurile create și gălăgia noastră. De multe ori temele nefăcute, poate notele mici și absentările nejustificate v-au creat disconfort. Dragi profesori, vă iubim! Ne-ați pus în mână creionul și radiera, ne-ați învățat literele și propozițiile, cunoaștem slovele, socoteala și măsura, plusuri și minusuri, iar pentru asta vă mulțumim și vă suntem pe viață recunoscători!

Iar noi profesorii, am fost pentru voi ca părinții aceia uneori exigenți, alteori prea permisivi, poate aspri, dar credem că în viață ne veți înțelege bunele intenții, veți constata că nici noi nu suntem desăvârșiți, dar ne-am străduit din răsputeri să vă aruncăm mai sus decât am ajuns noi, să ne depășiți cu viteză, iar când veți fi mari, să fiți mult mai buni ca noi. Iar dumneavoastră, părinții, ați fost la înălțime. Am avut o colaborare și o comunicare foarte bună. Mă bucur că am conlucrat atât de frumos.

Și, da, ultima frază o scriu lăcrimând: trebuie să punem punct aici relației noastre cotidiene. O să îmi fie dor de melodioasele voastre apelative: „diru”, „domnu’, profu’ sigur nu le meritam, dar îmi ungeați sufletul când vă auzeam. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că v-am avut pe voi. Ați fost prima promoție a mea ca diriginte. Am învățat împreună ce înseamnă asta, cu siguranță următorul mandat ar putea fi îmbunătățit. Vă iubesc! La revedere, dragii mei! Nu ne uitați!

Jurnal de tabără. Torino

Reprezentativ

Este al patrulea an consecutiv de participare la taberele de tineret ale Bisericii Betel Torino. De data asta i fost și tineri de la Chieri, și Elim. Am avut ocazia în cursul anilor să cunosc oameni minunați. Am crescut împreună cu voi, am împărțit bucurii, am experimentat momente excepționale ale revărsării Duhului Sfânt.

Crescuți între două limbi, două lumi foarte diferite una de alta, acești tineri au ieșit o generație de oameni foarte dezghețați la minte, cu orizonturi variate și capacități mari. Au terminat scoli aici, au făcut calificări, au responsabilități importante, iar treaba o fac bine și cu mare răspundere.

În aceași frumoasă locație, în creierul Munților Alpi, aproape de stânci, de brazi și ape de un turcoaz splendid. Am avut parte de un timp minunat, s-a lăsat cu hotărâri serioase pentru botez și slujire, sunt convins că Împărăția lui Dumnezeu are de câștigat în urma acestei tabere de sfințire.

Felicitări părinților pentru acești copii mari, crescuți cu mult sacrificiu, lacrimi, investiție și multe rugăciuni. Bucurați-vă de rodul muncii voastre, da, tinerii voștri sunt puternici, serioși, talentați, mânuiesc multe instrumente și au voci unse cu har. Am cunoscut mulți băieți serioși, hotărâți de a fi predicatori. Dumnezeu le-a făcut chemarea, dar vi i-a dat vouă, părinților în custodie, pentru a-i crește mari. Ajutați-i să crească drept, nu va fie greu să parcurgeți kilometri pentru a-i duce la repetiții și studiu. Merită maxim! Fiecare km va fi însoțit de rezultate aici și răsplătire acolo.

Mulțumesc frate pastor Petru Ungureanu pentru acord, slujire și implicare. Prezența dumneavoastră a dat o notă și mai serioasă întregii lucrări. Îl rog pe Dumnezeu să îmi dea o mică măsură din răbdarea dumneavoastră, blândețea, căldură și iubirea față de oameni. Mulțumesc Arcade pentru blândețea ta și răbdare pe care o arăți în slujirea celor mici. Mulțumim Viorel Coasă pentru darul unic de organizare. Din cap până în tălpi ești doar voință. În pieptul tău e o inimă mare, care bate pentru alții, pentru slujire, pentru tineri, pentru Dumnezeu. Surorile de la bucătărie sunteți maestre în ale gătitului.

Mulțumesc Domnului că am avut harul să slujesc și părinților, acelor părinți de copii minunați. Iată că pana de curent nu e o piedică în slujirea sinceră. Sper să mă fi auzit și cei din spate.

Vă îmbrățișez, vă doresc tot binele din lume. Și nu uitați, dragi părinți că voi trebuie să supravegheați, să udați cu lacrimi Cuvântul semănat în inima copiilor voștri să așteptați cu răbdare, cu multă răbdare să crească, iar la final să putem aduna rodul muncii noastre în coșurile răsplătirilor dumnezeiești.

Cu prețuire pastor Onisim Botezatu. Vă iubesc!

Când intră Satana într-un om

Dar Satana a intrat în Iuda, zis și Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Luca 22:3

Cel ce întinde mâna cu mine în blid este vânzătorul meu”. Curios că Isus nu îl lovește peste degete, nu îi dă peste mâini, nu îl oprește de la sfânta cină, nu îl mustră, nu îl exclude, nu ia casieria de la el, îi respectă lui Iuda impecabil dreptul la libera alegere. Cu alte cuvinte:”Iuda, fă ce vrei tu, că în fond tot ce vrea face omul”. Cine sunt eu să îl influențez pe omul mare, să îl conving că e rău dacă el e convins că e bine. A convinge este opera Duhului Sfânt, dar nici Sfântul nu se impune, doar convinge, argumentează, lămurește.

Când intră Satana într-un om îi deformează optica reală a lucrurilor. Totul vede deformat. Cu o mie de oameni stă de vorba, nu poate nimeni să îl contrazică sau să îl convingă că e altfel. Doar așa cum zice el este! E convins să se prăpădească. El vrea să moară. Nu ai ce să îi faci, nici Isus nu a putut, împotriva voinței unui om. Tot ce e alb, devine negru pentru un om cu Satana în el, tot ce e negru e alb, tot ce adevăr e minciuna, tot ce e minciuna e adevăr. Tot ce e altceva, alta opinie e greșit, tot ce crede el că e bine domnule așa e. Chiar dacă moare imediat, el vrea să moară convins.

Dacă întâlnești un om violent, tulburat, pornit pe a face rău, pornit convins pentru a vorbi de rău pe alții, cu dor de răzbunare, de denigrare, de umilire și înjosire, dă-i dreptate și fugi, e posibil să fi intrat Satana în el. Nu încerca să îl convingi, nu îi schimba voința că nu vei putea, el va sfârși prin suicid. Probabil și Isus s-o fi gândit: „Dacă e hotărât să moară și nu vrea schimbare a sorții, asta e, tot e în avantajul omenirii și al creștinismului, că dacă trăiește face și mai multi pui”. Apoi îi zice relaxat: „Ce ai de făcut fă repede!” Nu cumva să te răzgândești, să mai convingi vreo doi trei, să faci pui blestemați prin lăcomie și complot luciferic. Fă repede să moară doar unul, să nu mai aibă Satana suport, că ceilalți vor fi plini de Duhul Sfânt.

Casa trebuie măturată! Nu va putea intra Duhul Sfânt câtă vreme casa e locuita de adversar. Trebuie mai întâi recunoștință cu lacrimi amare că altcineva domină vasul tău de lut, trebuie cerut în grabă ajutorul să fie detronat stăpânul casei de către Isus, apoi Dumnezeu va pregăti terenul, va defrișa toți mărăcinii, va spăla cu sângele Său și va instala pe Sfântul Duh.

Sunt principii biblice dragilor, nu doar păreri confesionale. Eliberează-te de Satana! De ce întreabă preotul: „Te lepezi de Satana?” Asta ar trebui întrebat pe adulți nu pe niște prunci inconștienți. Iar adultul să răspundă: „Da! Mă lepăda de Satana: uciderii, prunc-uciderii, urii, tutunului, alcoolului, vrăjitoriei, minciunii, neiertători, pornografiei, preacurviei, fățărniciei, înjurăturilor, blestemelor, etc. O „multe satane” sunt de care trebuie să se dezică omul! Dar trebuie voință, căință, credință, despărțire categorică.

Nu există „nu pot!” Există doar „nu vrei!” Nu uita că Hristos a biruit la Calvar pe Diavolul, Isus este stăpânul, El e Regele Regilor, Domn peste pământ, ape, văzduh și eternitate. Prin El poți. Trebuie doar să te dezici de duhurile acceptate prin voința ta. Să ceri ajutor și sprijin spiritual slujitorilor bisericii tale. Așa slabi cum sunt ei, Dumnezeu își manifestă puterea și slava. Tu doar trebuie să te lepezi de Satana!

Altfel vei sfârși fie în ștreang și apoi în iad, fie direct în iad. Nu e glumă, nu e joaca, nu e zăbavă. E realitate tristă, cere un răspuns rapid, hotărâre nouă, iar Dumnezeu va face restul, va face minuni! Prin tine!

În rolul tatălui/bărbatului

În rolul bărbatului 8Mai

#Ziuatatălui

Bărbatul este o ființă robustă, inteligentă, rațională și cu un puternic simț protectiv.
Încă de la începuturi Creatorul a plămădit din pământ un om, un bărbat, l-a creat pe Adam care înseamnă ‘pământ’. Și de atunci încoace, el se ocupă cu pământul, cutreieră după vânat pădurile, adună vreascuri pentru foc, își încălzește copiii, îi apără de fiare și îi crește mari. Pentru că „mamele nasc băieți, iar tații fac din ei bărbați” cum e zisa.
Încă din vremuri străvechi ei se ocupă cu războiul, se organizează în cete, confecționează arme, pun la adăpost mame și copii, apoi cu prețul vieții, ies cu pieptul în calea săgeților, sulițelor, săbiilor, tunurilor, gloanțelor, bombelor și chiar rachetelor.

Legile marțiale sunt doar pentru bărbați, între 20 și 60 de ani. Doar ei sunt condamnați la moarte în caz că vor să evadeze, pe vreme de război. Femeile și copiii emigrează, pleacă în locuri sigure, trec frontierele, sunt așteptate cu ceai și adăposturi, dar ei rămân în tranșee, vopsiți cu negru pe față, cu cagulele pe figură, cu un echipament de zeci de kg, prin păduri, prin șanțuri săpate, prin noroi și tranșee. Flămânzi, epuizați, speriați, hărțuiți de alți bărbați (inamici) care sunt trimiși prin ordin, cei mai mulți împotriva voinței lor, să îngroașe rândurile văduvelor, ca mai apoi soțiile lor (ale invadatorilor) să rămână și ele văduve.

Dacă ești doamnă astăzi înseamnă că ai lângă tine un domn. Dacă ai manichiura frumoasă și îngrijită înseamnă că mâinile lui au bătături, îmbibate în vaselina și ulei ars, sau tâmplari fără degete, cele care au mai rămas sunt groase, unghiile tăiate neuniform și tot timpul pe fugă sau uneori roase cu dinții de stres. Frigiderul îți este plin, cămara asemeni, și rezervorul, și poșeta, dar și inima de iubire. Priveste-l mai des în ochi, mai spune-i vorbe dulci, mai apreciază-l el este mărul la umbra căruia găsești odihnă, liniște și pace, de ieri, de alaltăieri și de o viață încoace.

Dacă ești soție, înseamnă că într-o zi și-a asumat responsabilitatea de a te lua pe numele lui, dacă ești mamă nu uita că viața vine de la el, prin tine și astfel se nasc oamenii pe pământ.

Da, uneori suntem nervoși, stresați, îngrijorați, avem frici și dileme, avem temeri și suntem confuzi, ne este teamă să recunoaștem și ne exprimam printr-un ton ridicat, sau absență emoțională, dar tocmai atunci avem nevoie de puțin moi multă iubire, de o îmbrățișare în plus, de vorbe mai bune, tonuri mai calde, ca iarăși să ne ridicăm ca zmeii, să ne întărim și să ducem războiul vieții mai departe.

Nu suntem soții ideali, nici tați, nici bunici, cum desăvârșite nu sunt nici ele, dar ne străduim reciproc, ne suportam și iubim, ne tolerăm cu răbdare, sperând la mai bine în toate. Până la urmă căsătoria este un dar și un dat brut, pe care îl avem la îndemână o jumătate de veac să îl desăvârșim, să îl perfecționăm, să îl lustruim, iar pe când am ajuns performanți și maeștri… murim.

În mintea copiilor suntem eroii care le pot și le știu pe toate. Nu e așa, dar nu le spuneți asta copiilor, lăsați-i pe ei să constate, pe când își vor da seama că avem slăbiciuni, au devenit ei eroii, și puternicii care le știu pe toate în fața  copiilor lor. Acesta este un secret tainic ascuns între generații, dar unele doamne se prea grăbesc să îl divulge micuților lor, iar cei firavi află că avem slăbiciuni și nu mai au curajul să lupte, așa că trăiesc nefericiți.

Iar voi copii! Cinstiți pe bărbatul din casă. E nins pe la tâmple, e chel, poate e știrb și picioarele-i sunt tot mai grele. Au ani petrecuți în picioare pentru a creste niște bărbați care în curând vor fi și ei mari, iar cinstea aievea se cerne.

Nu uitați că prima porunca din decalog însoțită de o promisiune, a fost rânduită de sus să semene în calea ta fericire. Dar aceasta depinde în mod intrinsec de ea, de Sfânta CINSTIRE. Nu alergați după umbre, nu va răzvrătiți nesăbuit, că fără cinstirea de tați, de mame și bunicii bătrâni, nu ai în veac fericire. E drept Dumnezeu că pedepsește necinstirea părinților cu nefericire pe viață, să ai suficient timp de căință că ai batjocorit un părinte prin care ai viață, care te-a hrănit cu iubire, care a adormit poate flămând să ai tu cele necesare.

Aceștia suntem noi, bărbații. Ființe simple, robuste, plăpânde, puternice și extrem de complicate, dar nu uitați nici o clipă că nu suntem decât pe jumătate. Dumnezeu a rânduit o femeie să completeze golurile rămase, să fie ea cu iubirea ei partea ce astupă lipsurile rămase în caracter, să fie educatoare, învățătoare, dirigintă și mamă, să știți cum să șlefuiți caractere. Nu uitați că un caracter de adult se șlefuiește mai mult cu iubire și tact, decât cu lecții de dirigenție. Recomand abordarea sub forma de: „hai să învățăm împreună”, lăsați cataloage și crete! Renunțați la dojeneli și pedepse, adultul nu se prea sperie de amenințări, de frici de corijențe.

Toate examenele trebuie trecute, că nu ai avea nici o satisfacție într-un an superior cu un bărbat repetent, întârziat, abandonat în clase inferioare. Aveți răbdare, așa cum vă suportăm de decenii,  cu respect și iubire, cu decade și „acele perioade”, suportați-ne și voi mai o vreme, mai două, mai trei și murim, izolați prin cetate, dar ne vom revedea-n veșnicie, mai bine.

Dacă în casa ta lucrurile au degenerat, însemnă că suferă foarte mult preoția. Un bărbat depersonalizat, umilit, ignorat și neiubit foarte ușor renunță la toate. Dar soția are suficientă iubire, putere de sine, rafinament și tărie să îi redea demnitatea, valoarea și cinstea, iar astfel familia înflorește ca floarea, iubirea plutește din nou, iar cerul se înseninează. În acest fel toți au unilaterale câștiguri și fiii și mama, și casa e altfel, și domnul mai tare.

„În spatele unui bărbat puternic se află o femeie și mai puternică”, dar în spatele unei femei împlinite se află un bărbat harnic, atent și iubitor!

Astăzi e ziua lui. Aproape că trecea iar neobservată. Posibil ca doar acum să afli și tu, că există o zi dedicata, dor lui. Eroului tău sau soț sau bunic sau părinte, spune-i ceva de prisos, o vorbă, un gest, o privire, nu ezita, nici să uiți, că atunci când e mai mai slăbit are mai mare nevoie de și mai multă iubire.

Acesta-i bărbatul! E-al tău, nu ai altul! Iubește-l, cinsteste-l, îngrijește-l și iartă-l! Iar binele se-mparte la doi, între voi!

Domn, țăran, aviator, medic, prof’, sudor, șofer de tir, agricultor= tată

                  Onisim Botezatu
                  9 Mai 2022
                  Ziua tatălui (bărbatului)