Introspecție cu flux și reflux

În revelația lui Ezechiel se observă o axiomă ascendentă a creșterii spirituale. O evoluție cu un trend optimist al cunoașterii. Întâi pe mal, apoi ud până la glezne, până la genunchi, până la brâu, peste umeri, apoi pluta. Sună bine, chiar excelent, contextul este și mai minunat. Toată vegetația vindecată. Și nu vorbim de trei litri de aghiasmă, ci de un fluviu sfințit.

A măsurat iarăşi o mie de coţi, şi atunci era un râu pe care nu-l puteam trece, căci apa era atât de adâncă, încât trebuia să înot – un râu care nu se putea trece.
El mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului?” Şi m-a luat şi m-a adus înapoi pe malul râului.
Ezechiel 47:5-6

Pe reflux mergi bine, inerția aproape că e suficientă. Mai greu este cu fluxul. În poveștile noastre sună fain, dar onduirea fermecătoare din larg, navigarea mirifică din aval, surfingul de pe valul înspumat se termină cu o aterizare forțată si nu la Limanuri Bune, ci în plină pandemie.

Pentru cel de pe mal nu e mare lucru, de când e lumea și natura lui, se scaldă în nisip a ploaie, ca vrabia, dar pentru un „marinar” iscusit, catargul orizontal si corabia înfiptă în nisip după geamanduri e calamitate.

Dragul meu cititor. Vremea de azi a înecat pe mulți experimentați în flux, vai sărmanii amatori! Ce-o fi de ei oare? Reluxul e har, pe flux sunt multe ricusi, luptă, responsabilitate. Fluxul împinge multă apă spre maluri, refluxul răsplătește pe cel pregătit.

Ne-am trezit în larg, plutind în belșug și binecuvântare, pentru o clipă ne-am uitat sursa binecuvântării, (ca un reflux al iubirii lui Hristos), și fluxul ne-a spulberat pe nisipul fierbinte al fricilor. Ne-am lăsat ademeniți de ielele Iliadei, uitând de har am intrat în horă cu ele pe alte „plaje” destul de insalubre.

Iar Dumnezeu ne-a împins spre mal. Nici măcar până la umeri? Nici până la brâu? Nici genunchiul? Nici glezna? Nimic! Biserici goale, spitale pline, oameni distanți si „distanțați”. Nu ai iubit îmbrățișarea călduroasă din oceanul iubirii divine? Atunci tremură de frig printre ghețari, în Alaska socială, în zgomot asurzitor de balene albastre înfometate.

Pe nisip sunt vaiete, sunt dureri, sunt depresii. Unii au nimerit maluri stâncoase ca Sao Visente al portughezilor. S-au zdrobit printre pietrele seculare. Unii ireversibil. Dureros!

Când nu te lași atras de refluxul iubirii lui Hristos, te expulzează fluxul dreptății Sale din larg, oare cine te mai salvează?

Pe malurile reci se fac socoteli, se învață matematica prin formulele dreptății. Te vezi corijent ca și mine la multe capitole. Poate crezi că ești pierdut. Dar NU! Mai e o șansă în reflux. În refluxul dragostei Sale. Prinde-te cu dinții de val! Îmbrățișează catargul iubirii! Mușcă din pupă, aruncă-te-n valuri, prinde o șalupă, strigă la marinar, agață-te de ancoră. Ai pierdut valul? Nu e nimic, vine altul! Prinde-l pe cel următor, dar nu renunța niciodată!

La revedere frate Ghiță Primicheru

Un om neobosit, vorba pastorului George Gavrilaș, dar totuși Dumnezeu a găsit potrivit că și fratele Ghiță are nevoie de odihnă. Valea Trotușului este mai săracă de astăzi cu un sfânt, dar faptul că s-a alăturat îngerilor, nu este o dramă.

Îl cunosc de când eram copil. Îl iubeam cu toții și el mă iubea mult pe mine. Zeci de poezii am recitat în biserica din Comănești. Când mă vedea „nu mă ierta” niciodată. Plin de vivacitate și cu un ton apăsat mă chema la amvon să recit o poezie. Nu am spus nu, niciodată.

„Am o săptămână de fete și o săptămână de băieți”, așa se prezenta fratele Ghiță de fiecare dată si spunea: „Fraților, soția mea este cea mai frumoasă când e însărcinată, atunci o iubesc mai mult,” și sunt convins că așa era. Un predicator puternic, foarte puternic, biblic si serios. Avea însă și un simț al umorului foarte elegant. Cu o față senină ca de copil, se prezenta ca un om care nu avea nimic de ascuns. Tot timpul zâmbitor și călduros, mi l-aș fi dorit ca păstor. Atunci când eram copil și îl ascultam îmi spuneam: „vreau să fiu un predicator ca fratele Ghiță.” E greu să fii ca el, asta înseamnă să fii sfânt, devotat, curajos, cinstit, plin de Duh, călduros, dar mai am 45 de ani să îmi desăvârșesc toate aceste virtuți.

La ficare înmormântare unde era chemat, și era foarte des chemat, fiind printre cei mai de seamă predicatori din județ, își număra zilele, (apoi versetele, capitolele, paginile și cuvintele din Biblie). La urmă spunea, am primit de la Dumnezeu ca dar aceste zile.

Un om care a știut să numere bine zilele, a adormit astăzi, chiar de ziua dânsului, la împlinirea frumoasei vârste de 79 de ani, un alt semn care face trimiteri speciale. Aș fi predicat la căpătâiul lui, dar nu am cum, sunt departe. Aș fi spus că astăzi fratele Ghiță a împlinit 28.840 de zile. Câteva zeci de mii de zile pline de har, pe care le-a închinat Domnului din tinerețea lui.

E important începutul, dar Solomon ne lămurește că e și mai important sfârșitul unui lucru, al vieții cu atât mai mult. Ori fratele Ghiță a sfârșit bine, foarte bine. Pentru că e păstor, slujitor al altarului, lacrimile se intensifică. Să plângeți, toți cei care ați fost aduși pe brațele dânsului la binecuvântare, care ați fost botezați și cununați de dumnealui, dar să vă întristați ca unii care aveți nădejde, o nădejde vie a revederii.

A condus pe mulți pe ultimul drum, astăzi alții îl conduc pe dânsul, și noi am zice de departe: Drum bun frate Primicheru!

Voi cei 14 copii (sau două săptămâni) vorba fratelui Ghiță, trăiți cu demnitate! Faceți cinste eroului nostru, iar pentru voi harul este si mai mare avându-l ca tată, bunic, străbunic, păstor. Trăiți așa cum și-ar fi dorit să vă vadă, în sfințenie, de fapt așa vrea Dumnezeu să trăim.

Frate Ghiță ați lăsat în urmă o biserică frumoasă, un neam mare și mulți ucenici. Suntem mulți neoficili, care ne dorim să fim ca dumneavoastră.

Pe curând!

Au răgușit cocoșii conștiinței!

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3205659326196991&id=100002588654381

Cum o mai fi dormit apostolul Petru după ce trâmbița cocoșului anunța trădarea sa? Probabil că în fiecare dimineață, la orele 4:00 se trezea instant si nu mai putea uni geană de geană… Ar fi ucis toți cocoșii din Israel, dar era imposibil. Singurul lui refugiu rămâne plânsul cu lacrimi amare.

Îndată a cântat cocoşul a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi, gândindu-se la acest lucru, a început să plângă. Marcu 14:72

Dacă ar fi să cânte cocoșul la fiecare lepădare a ta, înjurătură, gând rău, vorbire de rău, cârtire, nemulțumire, probabil că ar trebui să cânte non-stop. „Concertul” din ramuri, afișat în filmulețul prezentat, ar putea simboliza starea de păcat a omenirii.

A răgușit armata de cocoși! O, dacă am avea sensibilitatea sfântului apostol! Dacă am avea dorința sa de schimbare, de regret, căință și dorul de îndreptare, am trăi într-o lume cu mult mai pașnică. Dar ignorăm cu bună știință „glasul cocoșilor” din conștiința noastră, de fapt „cocoșul”este o formă generică de a zice, e Duhul Sfânt care ne avertizează continuu, dar noi nu luăm seama.

Vă invit să fim mai sensibili, mai receptivi la trâmbița Duhului cu sunetul ei asurzitor din conștiințele noastre, ca senzor pentru nelegiuire. Atunci am fi cu mult mai fericiți.

Când mor părinții nu le vinde casa

Felicitări Beatrice Silvia Sorescu

Cand mor parintii, nu le vinde casa,
Ei au trudit in Raiul lor cel sfant,
Din cand in cand, mai pune-acolo, masa,
Pastreaza-le bucata de pamant,

Cand mor parintii, nu te duce-n pripa,
Sa calculezi cat iei pe truda lor,
Ci construieste inca o aripa,
Si ai sa vezi ca nu le-a fost usor,

Pastreaza demn, tot ce a fost frumos:
Masa,la care-ai stat, cu trei picioare,
Lampa ce arde inca, lin, duios,
Covorul, patul, cele trei ulcioare,

Asterne iute, scoartele din lana,
Mainile mamei te vor mangaia,
Si stai pe prispa veche, chiar batrana,
Sa mai asculti concertul din valcea,

Hai, scoate apa toata din fantana,
Sa primenesti izvorul infundat,
Mama si tata te vor lua de mana,
Te vei simti la fel ca altadat,

Mai da cu var, copile, pe pereti,
Sa ii pastrezi curati, ca pe-o icoana,
Parintii tai au devenit peceti,
Nu alerga, dup-avutii, in goana,

Nu astepta, rugina sa le rupa,
Deschide portile, la casa, largi,
Toti ingerii te vor veghea, asculta,
Vei fi inconjurat numai de magi,

De ce nu vii?Ai tai mereu asteapta…
Ofteaz-atunci cand vad ca esti absent,
Stau umbre triste, pironite-n poarta,
Nu vor sa creada-n visul deșuet

De fapt,Parintii nu mor vreodata,
Traiesc in noi, sunt rau cu apa lina,
Sunt stele-aprinse peste zarea-nalta,
Sunt curcubeu, pe bolta cea senina,

Tu ia aminte: casa parinteasca
E locu-n care sufletul ti-e roua,
E vatra noastra veche, stramoseasca,
Lumina ce se scalda-n luna noua.

Revenire Carte!!! PANDEMIA DE CORONAVIRUS, conspirație, atac demonic sau voință divină

Așa cum v-am promis, revin cu detalii referitoare la sursa din care puteți procura cartea, al cărei unic autor sunt prin harul lui Dumnezeu. Nu trebuie să vă deplasați prea mult, cartea a venit aproape de voi, iar mai jos aveți lista cu librăriile din țară la care o puteți găsi.

Deasemenea, putetți să îmi scrieți și mie în privat sau, mai aveți și modalitate de comandă online a cărții pe gramma.ro Vă doresc mult spor la citit și, vă mulțumesc pentru impactul pozitiv la care ați contribuit vis-a-vis de interesul pentru această carte.

Timisoara: Kerigma, CLC, One Way / Cluj: Kerigma, EGM / Oradea: Scriptum, Societatea Biblica, Casa cartii, Kerigma / Brasov: CLC / Suceava: Agape / Arad: Granmma (poate Candela) / Bistrita: Isaharus / Online: Libraria Maranatha

Regrete pe patul morții

Sunt multe lucruri în care investim în viață, altele pe care le neglijăm, conștient sau nu, voit sau prin ignoranță, dar fiecare va atrage consecințe, aici și în eternitate. Astăzi când moartea nu mai este ceva abstract, așteptată de bătrâni și bolnavi, ea a devenit o certitudine prezentă la fiecare pas și, nu iartă nici pe cei sănătoși, merită să ne punem niște întrebări.

Se cer aici două lucruri de o extremă importanță: 1. Stabilirea valorilor, iar 2. O ierarhizare a valorilor, proiectate în priorități. Iată câteva regrete pe care le vei avea pe patul morții, dacă nu iei în serios realitatea eternității tale:

1. Egocentrismul. Când vei constata cât de puerile sunt investițiile în propria persoană, cum într-o clipă se stinge tot odată cu tine, vei regreta amarnic!

2. Materialismul. Acum îl condamnă Hristos, atunci îl vei demoniza tu însuți când vei vedea că totul e deșertăciune și goană după vânt, citându-l pe Solomon.

3. Prieteniile sincere. Când vei realiza că ai îndepărtat oamenii care ți-au spus franc și cu dragoste adevărul. Un adevăr care te putea redresa etern, și te-ai înconjurat de lichele și marionete, care au profitat de tine, nu vei muri liniștit!

4. Timpul irosit. Pe lucruri trecătoare, pe nimicuri, în fond. Realizează efemeritatea ta la tinerețe, să ai timp de pregătire pentru etern, dacă ai aflat doar pe patul de moarte că ești trecător, posibil să fie prea târziu.

5. Dragostea risipită. Fiecare act de eleganță, șarm, atenție acordate persoanelor pentru care erai simplu instrument. Și, poate, i-ai neglijat continuu pe cei din prejmă: copii, soț, soție, părinți, oameni care te văd ca pe un semi-zeu. Aceasta va atrage dureroase regrete!

6. Neglijența propriului suflet. Acesta are nevoie de Dumnezeu, Biblie, rugăciune, post, meditație. Dacă o viață întreagă l-ai ținut chircit și subnutrit și înfometat, la final nu va fi pregătit să meargă în cer. De fapt, cerul se învață pe pământ.

7. Mila. Isus îi certa aspru pe farisei pentru corijența la capitolul milă. Doar oamenii milostivi sunt cu adevărat fericiți, pentru că mila jertfește pe același altar cu dragostea. Ori fără iubire omul este doar un schelet înmormântat în propria grăsime.

8. Neiertarea. Cercetătorii sunt de părere că neiertarea omoară mai mulți neuroni decât o traumă puternică. În fața morții poate reușești să ierți, dar mori fără să fi cunoscut vreodată grațierea și bucuria iertării. În mod aproape imperativ, te implor, iartă!

9. Șansele. De a iubi, de a face bine, de a schimba macazul, de sfințire, de a ajuta. Oportunitățile sunt un fel da manifestări ale harului divin, care te edifică sau te umple de regrete. Atenție la șanse!

10. Respingerea lui Dumnezeu. Să zicem că printr-o minune ai ajunge în cer. Fără pocăință, fară sfințire, fără biserică. Cerul ar fi tot un fel de iad pentru tine… Cum îl poți privi în față pe Cel care a murit pentru tine, iar tu L-ai ignorat și înjurat toată viața? Stai liniștit, că nu ți se va întâmpla, nu vei ajunge :(!

Trăiește demn! În așa fel încât să nu ai regrete pe patul morții. Dacă ai apucat să citești aceste rânduri, s-ar putea să ai parte de o moarte fericită schimbând ceva. Eu asta îți doresc.

Nou!!! Am terminat cartea: „PANDEMIA DE CORONAVIRUS, conspirație, atac demonic sau voință divină”

Prin mila lui Dumnezeu am dus la final acest proiect minuțios, complicat, stresant, uneori cu sufletul în menghină, nopți nedormite, dar foarte util, cred, pentru oricare cititor. În cele 280 de pagini ale sale, cartea conține o abordare biblică a evenimentului generat de COVID-19-20 care a zdruncinat pământul, iar noțiunea generică de „PANDEMIE” poate fi orice criză, faliment, boală incurabilă, austeritate, obstacol imposibil care se împotrivește înaintării tale.

Cartea se poate comanda și online accesând linkul de mai jos, dar de săptămâna aceasta și la majoritatea librăriilor din țară. (Voi reveni cu adresele librăriilor în cel mai scurt timp).

Comandă aici!!! https://www.gramma.ro/eseuri/pandemia-de-coronavirus-conspiratie-atac-demonic-sau-vointa-divina.html