Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege. Matei 23:28

Deci va trebui să purtăm o mască pe gură obligatoriu pe perioada #stării de alertă. Va fi destul de greu pe căldurile acestea, dacă mai porți și ochelari este aproape imposibil. Dar regulile sunt reguli, iar prin definiție necesită un efort în împlinirea lor. Mai greu, mai ușor, până la urmă o vom asuma că nu e păcat și include respect pentru ceilalți și pentru noi înșine.

Pentru alții nu e o mare problemă, o mască în plus. Sunt atât de obișnuiți cu „jocurile de rol” încât au devenit profesioniști în gestionarea de măști. Domnul Isus este foarte tranșant cu fățarnicii care își sluțeau fețele în ziua postului, luau înfățișare posomorâtă și afișau mutre neprihănite. În neghiobia lor considerau că și Dumnezeu e ca oamenii și ar prinde momelea unei impresii bune în schimbul bunătății ca fundament. Dar nu, cu Isus nu te joci: ori ești sincer, ori ești mustrat.

Dacă în viață ți-ai confecționat mai multe măști, lasă-te de meserie. Dacă poate ai făcut colecție, lasă-te de acest „hobby”, există riscul unor mari probleme. Schimbând zilnic pe măsti, te vei confrunta cu tulburări de personalitate și nu vei mai ști nici măcar tu ce și cine ești cu adevărat. Mai mult, s-ar putea și oamenii să fie înșelați de ceea ce vrei să fii, iar când se vor convinge cine ai fost cu adevărat, vor fi dezamăgiți.

Regulamentul măștilor se va termina, dar „sportul” purtării și comercializării de măști comportamentale ucide integrități și caractere.

Fii tu! Fii sincer, onest, frumos! Trăiește în adevăr! Mult mai impresionant este un caracter domol și sincer, decât un ipocrit ce vrea să impresioneze prin, orice. Măștile acoperă expresii faciale și trăsături externe, dar nu vor putea camufla caracterul obez. Un caracter onest se cultivă prin practicarea cu drag a virtuților.

Aruncă masca, fii tu, chiar dacă temporar trebuie să porți o mască pentru protecție medicală. Judecata de apoi va fi un cuptor imens de măști arzânde și un morman de monștri demascați și pedepsiți după dreptate.

Suntem mai săraci cu un Ravi putere. Riscăm să ajungem mai vulnerabili în fața atacurilor ideologice și filosofice, dacă nu vom cere de la Dumnezeu o inimă ca a lui Zacharias. O inimă luptătoare nu pentru dogme, nici pentru păreri (acestea sunt pentru oamenii mediocri). R.Z. a ales altă luptă, APOLOGETICA. Unii poate nu știu cu ce se ocupă aceasta, apărarea credinței, în cazul nostru a credinței creștine, a creștinismului în general.

Cel de-al doilea Război Mondial se încheiase lăsând în urmă vreo 50 de milioane de morți, dar a urmat o perioadă de alți 70 de ani în care războiul filosofic reușea să ridice victimele la sute de milioane. De la Hitler cu rasa ariană, revoluția sexuală din anii ’70, mișcarea feministă, filosofiile lui Marx, Hegel, Nietzsche( care, prin miopie, vede un Dumnezeu mort), la filosofiile noii toleranțe, privind ideologia de gen ș.a. Toate acestea au făcut victime irecuperabile în rândul creștinilor. Ca un dar duhovnicesc, Dumnezeu ni l-a trimis pe Ravi Zacharias.

În luna noiembrie am petrecut o noapte în New Delhi( capitala Indiei), locul în care Ravi s-a întâlnit cu Dumnezeu. Adevărul este că nu putea Dumnezeu să ne predea o lecție mai clară a suveranității Sale: să ridice un adolescent hindus, depresiv și politeist, ca cel mai mare apologet al creștinismului. Iar Ravi și-a luat în serios slujba și preț de câteva decenii a ținut piept uraganelor filosofice, iar cu delicatețea și spiritul său asiatic și unic, a reușit să păstreze prin conferințe și scrieri religia creștină în calculele mondiale.

Dumnezeu lucrează! E drept, dar El lucrează cu oameni, doar cu cei cu adevărat devotați. Pericolele care-i pasc pe creștinii saturați sunt exponențial mai mari decât cele care îi pasc pe niște agnostici îndoielnici și sinceri, care încă mai caută după Adevăr.

Ravi Zacharias a plecat la răsplătire. De câțiva ani subliniez nevoia de oameni devotați, coerenți, capabili, atât prin plinătatea Duhului Sfânt cât și prin acuratețea unei teologii sănătoase, cunoscători desăvârșiți ai Sfintelor Scripturi. Astfel de oameni au făcut posibilă înaintarea Evangheliei pentru a ajunge până la noi. Iar noi suntem responsabili să o ducem mai departe. Așa cum este!

Nu apărători de dogme! Nu teologia baticului și a fustei! Nu vehemență în aspecte culturale! Nu perpetuatori de datini fără bază biblică! Nu îndoctrinați în nimicuri! Nu sectari obosiți și irelevanți! CI OAMENI CONSACRAȚI ȘI PROFUNZI, PLINI DE DUHUL SFÂNT ȘI TARI ÎN SCRIPTURI.

Apocalipsa 3:10
Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă , ca să încerce pe locuitorii pământului. Vorbim de reciprocitate privitor la garanția protecției divine. E mare nevoie de apărători(apologeți) ai Cuvântului.

Doamne, scoate lucrători la secerișul Tău! Dar scoate și oameni care să îl păzească de neghină, dar mai ține-l între noi pe featele Zac Poonen(un alt apărător de origine indiană)

Pe când mă găseam cu 0(zero) educație pre-maritală și post-maritală, mi-a căzut în mână cartea Eu, Isaac, mă căsătoresc cu tine, Rebeca. Învățăturile din paginile ei au suplinit sfaturile unui părinte, chiar ale unui psiholog. De asemenea și celelalte cărți au fost izvor de binecuvântare pentru milioane de oameni.

Părinte! Părinte! Frate Ravi, lasă-ne mantaua apologeticii!

Era Miercuri dimineața, secolul trecut. În marele oraș american, sună telefonul poliției. O doamnă răspunde: -Aici poliția Los Angeles, cu ce vă putem fi de folos? Iar o voce infantilă strigă: -Alo! În orașul dumneavoastră sunt părinți pierduți?. -De ce întrebi, și cum te cheamă? Continuă doamna polițist. -Mă numesc Peter A, iar îngrijitoarea mi-a spus că părinții mei s-au pierdut prin orașul dumneavoastră, încercând să găsească mâncare pentru mine. -Care este numele părinților tăi? -Nu știu, dar dacă îi găsiți să mă anunțați. Doamna face o pauză cât Siberia de mare, apoi printre lacrimi răspunde: -Bine puiule, dacă îi găsesc o să te sun.

În a a eceași zi, doamna polițist face niște afișe pe care scria așa: „Peter din Luisiana își caută părinții pierduți în orașul nostru. Dacă vedeți acest anunț, vă așteptăm la post(adresa), pentru a vă ajuta să mergeți la Peter”. Apoi le-a lipit în cele mai defavorizate zone ale orașului. Polițista făcuse prioritatea ei zilnică pentru rezolvarea acestei situaii.

După câteva zile, se prezintă la post un tip cu căciulă în cap, chiar dacă era foarte cald afară, netuns de câteva luni, de tot atâtea luni nespălat, cu haine murdare și zdremțuroase, nebărbierit, drogat, cu miros greu de suportat. „Bună ziua, am văzut anunțul și îmi amintesc de copilul meu abandonat în Luisiana. Când Larry (polițista) îl vede i se face rău. Se ocupă personal de el, ducându-l la un centru de reabilitare.

După câteva zile, în mod uimitor, la același post se prezintă o femeie, trasă parcă la indigo cu descrierea de mai sus. „Bună ziua, am vazut anunțul dumneavoastră și îmi aduc aminte de copilul abandonat în Luisiana. Din cauza ratelor mari la bancă, am pierdut casa, și soțul și am ajuns pe străzi” Fiind plasată centrului de reabilitare, după câteva zile Larry decide să organizeze o întâlnire cu cei doi. Da, ați intuit bine, cu mintea limpede deja, când cei doi s-au întâlnit, au început să plângă, s-au îmbrățișat și a început să încolțească speranțele mariajului lor.

Cu sprijinul autorităților, cei doi soți pierduți în același oraș, dar nu mai știau unul de celălalt nimic, fiecare apartenent al uni grup de oameni ai străzii, se regăsesc și pornesc spre marea întâlnire cu bebelușul abandonat, care acum era mărișor, trecut de 10 ani. Au locuit cu chirie și au reușit să își crească băiatul mare, purtându-l la școală.

Povestea poate fi material pentru un film de oscar sau roman de succes, dar mă rezum la câteva concluzii, trase din această poveste, care se încheie cu happy-and. Familia s-a reunit, iar copilul ajunge un om de afaceri, care a construit o casă și condiții mai mult decât decente pentru bătrânețile premature ale părinților lui.

Învățături de minte:

● Oricât de dură ar fi viața cu tine, nu uita că ura și răzbunarea nu sunt arme de atac, ci mai degrabă suicidale, iar iubirea triumfă etern.

● Oricât de mult ar greși un părinte, este de datoria ta să îl ierți, fie și pentru singurul motiv că ai viață prin el.

● Nu aștepta ca părintele să te sune, s-ar putea să nu îndrăznească sau să nu mai aibă coerență, fă tu primul pas. Peter a recâștigat viața cu un telefon împrumutat.

● Nu aștepta ca părinții să ți se închine. Nu e normal. Tu trebuie să te proșterni înaintea lor. Porunca a 4-a făgăduiește viață lungă copilului care își cinstește părintele.

● Acceptă că ei s-au născut primii, că Dumnezeu ți i-a dat, iar dacă ei nu au fost poate capabili să te crescă, învață-i învrijindu-i tu așa cum ar fi trebuit să o facă ei.

● Chiar și murdar, sau cu patimi, părintele tot părinte rămâne. Cinstește-l!

● Dacă părinții nu ți-au oferit condiții decente de viață pentru că nu au putut, nu fi răzbunător vinovat, tu oferă-le condiții bune la apus, dacă poți.

● Indiferent cât de ruinată ar ajunge o viață de părinte sau copil, dacă iubirea nu îl va ajuta să se reabiliteze, atunci ce? Ură și răzbunarea îl vor ucide mai repede.

● Nu povesti copiilor tăi defectele părinților tăi. Lasă-i să își iubească bunicii, nu uita că ei vă vor da nepoți, care vă vor trata cu dreaptă măsură.

● Fie mai devreme, fie mai târziu, când voi pleca în veșnicie, vreau să las în urma mea o lume mai bună. Așa a făcut Peter!

● Familia, părinții, frații sunt un dat, dar prețuirea, iubirea și viața armonioasă cu ei, reprezintă alegerea ta.

● Iertarea este cel mai puternic medicament pentru rănile sufletului.

● O șansă în plus, dată unui năpăstuit, cântărește mai mult decât un talant de aur(36 kg). Cu atât mai mult dacă este membrul familiei tale.

● Nu reușesc tribunalele să desfacă atâtea căsnicii, câte poate iubirea să coase.

● Când ești locuit cu adevărat de Dumnezeu se înmulțesc asemănările interumane, dar dacă ești locuit de necuratul, vei săpa după diferențe.

● Ai grijă cum te comporți cu părinții tăi, nu uita că ai copii care văd lucrul acesta. Ei învață de la noi inclusiv comportamentul față de părinți.

● Copilăria condițiilor precare poate fi un dat cu un cumul de varii factori, viața și bătrânețea fericită în schimb, sunt o alegere, garantată de cinstirea părinților.

● Peter ne ajută să înțelegem că banii nu anihilează sentimentele materne și paterne. Oricât de sus ai ajunge în viață, încearcă să vezi părinții puțin mai sus decât tine, altfel nu vei putea să îi cinstești.

● Cinstește-ți părinții nu pentru ceea ce nu merită ei, ci iubește-i pentru ceea ce meriți tu: să fii fericit în viață.

● Nimic în viață(bani, școli, funcții, putere, faimă) nu îți pot garanta fericirea așa cum o poate face ea, cinstirea părinților.

● Mâinile părinților sunt tot mai reci, pentru că nu mai are cine să le încălzească.

● Am impresia că toți părinții sunt obosiți. Da, pentru că în creșterea unui copil se depune toată energia.

● Ne este niciodată prea devreme să îți ceri iertare, nici prea târziu să te întorci acasă.

● Dacă fiul risipitor ar fi plecat cu atitudinea cu care s-a întors, s-ar fi întors cu atitudinea de la plecare. Ce bine este să ai un Tată care te așteaptă cu inima plină de iertare!

Lirica norvegiană ne învață să învațăm de la toate, vă recomand mai degrabă să învățăm de la TOTUL, de la Dumnezeu. El este TOTUL în toți, El este suportul, subiectul și scopul nostru etern. Învață de la Sursă!