OMUL DUPĂ INIMA LUI DUMNEZEU

Omul după inima lui Dumnezeu este un om normal. Nu este extraterestru, nu are patru mâini, nici două creiere, nu are nici aripi. Nu. El are carne și oase păcătoase, are aceleași provocări ca fiecare dintre noi, are predispoziție în a păcătui, are momente de slăbiciune. Deși avem tendința de a-i venera pe sfinți, de a le păstra moaștele, de a fi complexați în comparație cu ei. Dar nu. Și ei sunt ca noi, până la un punct. Ne lămurește apostolul Iacov, care spune că Sf. Ilie era un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi.

Omul după inima lui Dumnezeu:

1. Are temeri. Charles Bucowski spunea că: Oamenii inteligenți sunt plini de îndoieli, în timp ce oamenii proști sunt plini de încredere. Așa este cu oamenii neprihăniți: „Opriți-vă! Să știți că eu sunt Domnul!” Acești oameni se opresc periodic, la fel ca David,  pentru a se întreba referitor la identitatea lor în raport cu cerul, invitându-L apoi pe însuși Dumnezeu: „Cercetează-mă și vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei”. Acestea sunt dileme justificate, emise pe fondul responsabilității în materie de integritate spirituală.
2. Nu este de lemn. Nici din piatră, nici de plumb ca statuia lui George Bacovia din Bacău. Nu. Ei au sentimente, au hormoni, au gusturi, bune și rele. David vede frumusețea Bet-Șebei și profită de ea. Un lucru pe care de patru milenii îl amintim ca justificare a unei vieți imorale. Psihologic diagnosticat, acesta se cheamă complex intelectual.Se traduce prin faptul că nu te poți ridica la nivelul celui pe care îl invidiezi, și nu numai, atunci cauți elemente derizorii, ieftine și comune între tine și el, prin care să-l poți coborî la nivelul tău. Cu o specificație însă: David a preacurvit o dată și s-a mărturisit toată viața (vezi Ps. 51, 32), iar omul mediocru păcătuiește toată viața fără a vărsa o lacrimă. Aici e diferența.
3. A avut depresie. David, urmărit de propriul fiu, care avea o singură dorință: Îl omor pe tata și mă fac rege în locul lui. Ascuns prin peșteri, resemnat, lamentat, înfășurat de legăturile morții, pradă necazului și durerii, în strâmtorarea mea am strigat pe Domnul, rele fără număr îmi cuprind sufletul.Acestea sunt cîteva fragmente din jurnalul omului care nu are caracter de plastic, ci se luptă, plânge, își dorește o viață mai bună, mai sfântă. Diferența dintre el și ceilalți este că încrederea lui în puterea lui Dumnezeu îi menține tronul împărătesc, iar ceilalți fără nădejde ajung în ștreanguri. Tot el avea să spună: De multe ori vine nenorocirea peste cel neprihănit, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea. Așa este. Niciodată Dumnezeu nu-i abandonează pe ce care i-au intrat la inimă. Așa îl recuperează pe Ilie din ruinele propriilor depresii, ascuns prin peșteri, mort de foame și de frica lichidării sale de către Izabela. Este găsit de înger cu o mai mare dorință de a muri, decât de a trăi.
4. Iubește. Omul după inima lui Dumnezeu nu întâmpină dificultăți în a iubi, inclusiv pe cei cu probleme, cu anumite dizabilități. Este cineva din casa lui Saul, să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu? Vedeți, de fapt, cum se seamănă caracter dumnezeiesc? Prin aspecte mărunte! Dar așa se culege și admirația divină. El nu se spală pe mâini imediat după ce dă mâna cu Mefiboșet. E normal, el e rege, nu un pigmeu intelectual de plastic, care conduce mașina tatălui, cu becul la benzină pe roșu, sau tipa de porțelan cu unghii de înaripată, care nu a spălat blidele niciodată în viața ei. Nuu! El e rege. E bun. Iubește. E manierat. E educat. E un om de valoare. Da, da, este vorba despre fiul tipului care l-a invidiat toată viața și a avut atâtea tentative de asasinat asupra lui David, ce-i drept, eșuate. Mefiboșet este fiul lui Saul, omul mai mare cu un cap doar decât David, nu și cu cerebel. Dar omul duhovnicesc are acea capacitate desprinsă din caracterul hristologic care îi dă putere să treacă peste, să ierte, să nu se poticnească. El mai știe că răzbunarea este arma omului fără minte, iar iertarea este trăsătura omului erudit. E un fel de Iosif, care nu iși plânge o viață de milă, ci botează un copil cu numele „Uitare”(Manase).
5. Plânge. Prietenii de pe Facebook și Instagram nu au lacrimi. Cei reali au. Și nu le risipesc pe iubiri voiajore, nici pe telenovele hispanice  sau turcești, ci pentru înmormântare și necazurile prietenilor adevărați. David, un nobil veritabil și sfânt, și-a rupt hainele de pe el când a primit vestea că prietenul care îi salvase viața, Ionatan, a picat la datorie. Și face o cântare de jale care, trebuie să recunosc, mă umple de fiori de fiecare dată când o citesc. Dar așa face un suflet nobil. Așa face însuși Domnul, El este prietenul adevărat care în necaz devine ca un frate. Așa este omul după inima lui Dumnezeu. El nu se bucură de necazul altora, ci suferă și plânge și caută soluții, nu scuze, și ajută.
6. E întreg la minte. Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu. Dar David nu. El face din Cel Preanalt turnul lui de scăpare. David este un om întreg, care în fiecare detaliu al vieții recunoaște suveranitatea lui Dumnezeu. E normal să cucerești inima Sfântului lui Israel. Tot el spunea: Eu zic Domnului meu: Tu ești singura mea fericire. Uitați-vă la ruinele sociale ale celor care în nebunia lor au luptat împotriva lui Dumnezeu. De la Nero, care astăzi e nume de câine, pe drept; Claudiu, care a murit ca un câine, după ce o viață întreagă a luptat  să stârpească sămânța urmașilor lui Isus. Hitler, care după atâte crime, nu e capabil nici măcar să moară în buncărul său din Alpi. Recent, am vizitat acest cuib antisocial în care s-a chinuit să-și dea duhul (Satanei, e clar, doar lui i-a slujit o moarte întreagă, că aia nu e viață ce a dus el). Rămâne singur ca huhurezul. Stalin, Lenin și atâția care fac rușine peste veacuri și milenii urmașilor lor.
7. Are perspectiva eternă. Cineva l-a întrebat pe Confucius: „Unde te duci și care este calea într-acolo?” Acesta are un răspuns halucinant pentru adepți, „Nu știu nici măcar unde mă duc, cum aș putea ști calea înspre acolo”. Nici nu are cum. David spune în Ps. 16: Nu vei îngădui ca preaiubitul tău să vadă putreirea. Și nu a văzut-o. Este o profeție mesianică, ce prevedea învierea triumfală a Mântuitorului, care a elucidat misterul neantului hindus sau islamic sau iudaic, spunând în Sfânta Evanghelie: Mă duc să vă pregătesc un loc, ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi. Unde? În Împărăția cerurilor. Doamne, zice Toma, nu știm unde te duci, cum am putea ști calea? Dar Domnul nu lasă în întuneric pe oamenii care îi intră la inimă și lămurește dilemele spirituale prin cuvintele: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Un om care trăiește după filosofia „Carpe diem”, nu este preferatul lui Dumnezeu și nici nu a fost vreodată, dar omul care știe că moare, se pregătește pentru adevărata viață.

Dragă cititorule, Dumnezeu este în căutare de oameni. El mai vrea să cucerească prin iubire oameni obișnuiți pe care să-i facă îngeri sau chiar mai mult. Lasă-te cucerit de El! Intră-I la suflet! Fii un om după inima lui Dumnezeu!