ÎNECAȚI ÎN APELE NEPRIHĂNIRII

Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâșni în viaţa veșnică.” Ioan 4:13‭-‬14. ‬‬‬
Eram la masă cu frate Pavel Tipei, președintele pensionar al Cultului undeva la un restaurant tradițional lângă Torino, Italia. Discutând despre multe aspecte legate de trecutul și prezentul bisericii, dar și aspecte escatologice. A fost un timp fascinant pentru mine. Pregătit ca întotdeauna pentru a lua notițe, avea să fie o oază de inspirație pentru mine.
La un moment dat ajungem cu discuția la statutul credinciosului, care trebuie să fie o fântână arteziană de apă vie, care țâșnește în viață veșnică. Asta ar însemna că suma tuturor acțiunilor sale generează veșnicie pentru alții. La care fratele Tipei continuă pe un ton relaxat, fără a forță în vreun fel un răspuns filozofic. O afirmație ieșită mai degrabă din desaga anilor plini de experiență și pragmatism teologic adunate în deceniile de slujire. „noi de fapt ne înecăm în propriile ape”, continuă dânnsul
Cam asta este de fapt. Când creștinismul ajunge să consume hrană duhovnicească mai multă de cât produce, se îmbolnăvește de un fel de HIV, spiritual, hrănindu-se cu propriile resurse. Dacă lăsăm toată responsabilitatea inspirațională în cârcă proorocului și a liturghiei sau a sfinților plecați dintre noi sau chiar a omiliilor săptămânale și nu vom studia Sfânta Scriptură, Logosul lui Dumnezeu dătător de viață, ne vom îneca. Nu doar atât dar această nepăsare va dezvolta o neastâmpărată, nesațioasă și morbidă sete spirituală.
Producem și mâncăm, și acesta devine un proces cotidian. Nimic mai egoist. Nimic mai necreștinesc. Nimic mai antihristic decât atât. Creștinismul este histologic din cap până în tălpi. El hrănește pe flămând, îmbracă orfanul, vizitează paraliticul, invadează spitalele cu Evanghelia, merge în pușcărie benevol și necondamnat, ci plin de pasiune și iubire pentru păcătosul întemnițat.
Atunci lumina ta va străluci. Atunci se bucură cerul și șlefuiește cununa răsplătirii. Atunci udăm pe alții. Atunci generăm viață. Ne îmbrăcăm în virtuțile sfinților, nu în culte sau apartenențe politico-spirituale. Atunci ne vom asemăna cu Hristos. Devenim ucenici adevărați iar Domnul se poate lăuda cu noi așa cum a făcut cu profetul Isaia.
Nu putem înota la nesfârșit pe uscat, comparând dogme. Dar nici nu putem sluji unui anti-creștinism egoist, înecându-ne în propriile ape băltite și tulburi. Nu. Trebuie să ieșim ca Ezechiel, profetul din vechime. Să permitem Sfântului Duh să ne poarte în altruistele ape ale neprihănirii Sale. Plutind în ele ancorați de colacul credinței, aventurați în larg, pentru salvarea naufragiaților, înfrigurați și fără busolă.
Vreau să mă adape El. Vreau să beau din apa lui Isus. Vreau să mănânc Paștele Lui cu inimă curată. Nu vrei și tu să fii o sursă de hidratare spirituală pentru alții? Acesta este creștinismul pe care mă lupt zilnic a-l smulge dintre ruinele comodității, ignoranței și conformismului personal. Hai luptă cu mine!
H 03:57, 02.12.2017, Ghioroc