Șah Mat

ȘAH-MAT

Cu toți am jucat probabil, măcar o dată în viață acest joc, numit șah. Acesta încheie prin Șah MAT , în favoarea câștigătorului. Din limba indiană conceptul se traduce prin rege mort. Da, România a mai luat un mat peste nas de la soartă. Ne-a murit regele. Descendent al familiei Hohenzollern care a cârmuit Europa ceva secole. Un om cu atâta bun simț cât nici cumulat, în cele aproape trei decenii post decembriste, de la domnii care au încercat să mimeze LEADERSHIP-UL statal, nu reușesc să-l ajungă. O discreție și o eleganță unică.
Mă consider un patriot. De aceea, în ciuda tuturor ofertelor exotice, am rămas aici cu pensionarii și amărâții noștri, cu pruncii abandonați și bătrânii singuri. Îi ador! Iubesc poporul român! Mărturisesc faptul că am mai avut așa un sentiment în Câmpia Turzii. Acolo la capul lui Viteazul. Un act românesc ce o să ne bântuie încă ceva secole de aici încolo. A devenit un fel de modă pentru mioarele carpatine în a-și devora bacii. De la Iuda ni se trage sadismul trădării.
A mai fost un moment când parcă mi-aș cere scuze mondiale de la YouTube că sunt român. Nu are legătură cu dumneavoastră cei cu bun simț și frumoși. Nu. Mă refer la scena în care Majestatea Sa a fost întors din drum și trimis înapoi în exilul său. Într-adevăr, aveau motive să se teamă. Acum s-a dus dintre noi. Nu mai bântuie pe nimeni. Am rămas noi. Și mă tem de ce suntem capabili.
O căsnicie de șase decenii a avut cu soția sa Ana, Principesa de Bourbon-Parma. Da, că așa văd prinții cu bun simț căsnicia, ca pe un act sfânt și pentru toată viața. Lăsând în urma un buchet mai mult decât de flori, format din cinci prințese. Nu ca multe persoane din spațiul acesta geografic, care văd în căsnicie un mijloc în urma căruia se aleg cu avere. În fine. Nu mai avem rege! Se închide un volum considerabil de istorie ce conține vreo 35. 040 de file, reprezentând zilele greu zbuciumate ale Majestății Sale, Regele Mihai.
Ce-or fi simțit apostolii când au văzut pe Regele lor de sorginte cerească în cripta mortuară? Erau în disperare. Dar rafalele, aplauzele plăcilor tectonice, care au generat un cutremur de proporții, mormintele descuiate, o serie de morți înviați, eclipsa totală de soare, prevesteau altceva. Aparent era ȘAH MAT pentru creștinism. Dar nu. Așa cum a revenit la viață totul prin învierea glorioasă a Regelui tuturor regilor, Domnul Hristos, dând noi speranțe urmașilor lui Isus, aceeași speranță poate reda bucuria românilor.
Condoleațe familiei regale. Condoleanțe României. Chiar dacă acestea vin la doar patru zile de la sărbătorirea nașterii ei. Ne ridicăm. Credem. Iubim. Și mergem mai departe. Asta facem de la Burebista încoace. Asta facem de la Hristos încoace. Ne ridicăm ca pasărea Phoenix, din propria cenușă. Mergem mai departe. Iertând.