POMI sau COPACI

Ambii au rădăcină. Atât pomii cât și copacii se alimentează cu apă. Sunt plantați în pământ, au tulpină, coroană. De departe ai putea spune să sunt frați. Totuși, ceva diferențiază cele două categorii aparținătoare ale florei, iar acestea sunt roadele. Pomii fac roade folosite pentru mâncare, dulceață, prăjituri etc. Fără fructe organismul uman nu ar putea fi la fel de sănătos.

„Ori faceți pomul bun și rodul lui bun, ori faceți pomul rău și rodul lui rău; căci pomul se cunoaște după rodul lui” Mat. 12:33. Cam asta le spunea Mântuitorul oamenilor care îl ascultau. Există o legătură intrinsecă între pom și produsul lui, adică roadele lui. Oare pe pomi îi are în vedere Hristos? Înțelegem din versetele următoare că nu. Ci este vorba exact de oameni, de mine și de tine. Uitați ce zice în 34 și 35: „Pui de năpârci, cum ați putea voi să spuneți lucruri bune, când voi sunteți răi? Căci din prisosul inimii vorbește limba. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.”

Oameni buni, fiecare vorbă, gest sau faptă indică spre caracterul nostru. Dacă fructele noastre spirituale nu hrănesc pe cei din jurul nostru, sunt de calitate inferioară și nu vor avea răsplată. În caz contrar individul nu este decât un copac înalt, arătos, cu tulpina dreaptă, care nu este lovit de nimeni. Din el nu are ce pica decât frunze, ori nimeni nu dorește frunze. Așa se explică desele lovituri pe care le primește pomul bun; oamenii atunci văd caracterul, atunci au ocazia de a gusta fructele spirituale, roadele Duhului Sfânt.

Pomul trece prin niște procese, este stropit, este curățat, dar face rod. Pomul dirijează o mare parte din energie spre fructe. Copacul produce și mănâncă. Frunzele mai sunt numite și bucătăria plantei. Da, pentru că ele păstrează rezerve de apă pentru vremurile secetoase. Oare nu așa se explică filosofia umanistă a omului post-modern, care adună doar pentru el? De ce își trimit banii în paradisuri fiscale? Să aibă rezerve, ați ghicit, exact pentru ei. Dar ANAF-UL le amintește de Dumnezeu care a zis unui astfel de cetățean: „Nebunule, în noaptea aceasta ți se va cere sufletul”. Pâinea și siguranța ta cotidiană nu e rezervată prin banii din conturile exotice, pâinea o dă Dumnezeu. Dar aceste anomalii comportamentale indică spre filosofia: Ei bine, mă descurc și fără Dumnezeu! Dar ghinion, se pare că nu reușesc.

În Mat. 3:10, Ioan Botezătorul stabilește o diferențiere între roade, privind calitatea roadelor. Concepția tradițională este una activistă, bazată pe cantitate a faptelor bune, făcute mai ales în mod filantropic în prejma sărbătorilor. Dar Ioan vede altceva: „Iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom care nu face r o d  b u n va fi tăiat și aruncat în foc” Aici nu merge ca în epoca de aur, un fel de iluzie cantitativă, categoric nu! Dumnezeu este interesat în primul rând de calitate. Adică roadele care nu au calitate sunt necomestibile, ba mai mult pomul este tăiat și aruncat în foc.

Iuda 1:12 este mai drastic în privința roadelor compromise: „…sunt niște pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați.” Aspre cuvinte în dreptul faptelor care pozează bine, dar sunt făcute de o inimă neregenerată de Cristos. În context, Iuda se referă la proorocii și învățătorii mincinoși, care aduc roade otrăvite, pentru că inima le este neagră.

Asta înseamnă că înainte de a analiza rodul/fructele spirituale, trebuie să vedem natura și mediul pomului. Pomicultorul altoiește mlădița de soi într-o rădăcină sălbatică. Ea are ca suport o tulpină și o rădăcină universală, fără calități deosebite în ele, dar calitatea fructului este dată de natura mlădiței. Oare nu este la fel cu noi? „Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut”, spunea apostolul. Adică în firea noastră veche, fără calități deosebite, în care nu locuiește nimic bun, care este coruptibilă, Dumnezeu a răsădit prin Duhul Sfânt o natură dumnezeiască, pe omul duhovnicesc. Iar faptele care nu vin din Duhul, sunt  doar niște înclinații instinctuale, senzoriale pe care și animalele le au. Dar pentru acestea nu avem răsplată.

Răsplata promisă de Domnul Hristos în Mat. 25 se primește pentru faptele neprihănirii făcute de insul regenerat prin Jertfa mântuitoare, ca manifestare a Roadei Sfântului Duh. Acestea nu sunt simple fapte caritabile, nici acțiuni de voluntariat, care au și ele locul lor în societate. Acestea acoperă un handicap al bisericii. Dar roada din Gal. 5:22, derivă din mila hristologică, este acea voință harică, o acțiune a dragostei divine care vibrează în inima omului duhovnicesc. La final poți spune Toată slava să fie a Domnului!. Asta este diferența între acțiunile umanitare, care în general fac reclamă unei companii, sponsori sau fundații care se evidențiază astfel. Dar omul neprihănit care face „Roade vrednice de pocăință”, care fac bine ca rod al dragostei divine, în final indică spre Dumnezeu. Toate meritele sunt dirijate spre cer. Pentru că mlădița nu are sevă de la sine însăși, ea primește viață din Hristos, Vița. Când Domnul Hristos spune în Ioan 15:5 „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă” Deci omul duhovnicesc, este sădit în Hristos, aceste este un altoi superior celui dat de pomicultor. În acest caz Vița dă seva și calitatea, chiar și cantitatea.

„Așadar, cât avem prilej, să facem bine la toți, dar mai ales fraților în credință”. Așa îndemna apostolul Pavel pe galateni în capitolul 6 al epistolei. Timpul este scurt, foarte scurt! Să aducem roade. Să facem bine. Să iubim. Să vizităm bolnavii și întemnițații. Că se apropie răsplata. Vine!

De fapt, nici nu prea mă gândesc la răsplată. Sunt conștient că vine. Dar motorul dorinței noastre de a face bine este dragostea pentru Împăratul, care a făcut atât bine pentru noi. Îl iubesc pentru că, nu Îl iubesc doar dacă.

O cercetare introspectivă: ce poți spune în dreptul tău, pom sau copac? Dar oare Dumnezeu ce va spune?