Ștefan a zis: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.” Faptele Apostolilor 7:56

Când un sfânt sosește la linia de final, Dumnezeu se ridică în picioare pentru a-l primi onorabil.

Puține știm despre Ștefan, probabil avea și el familie, părinți, idealuri, pe care urma să le pună în practică. Dar nu a mai apucat, pentru că ura de frate ucide cu sânge rece și rapid. Culmea că la acest fratricid contribuie în mod pasiv și Saul. Îl știți nu? Da, este fanaticul religios fără dragoste și scrupule, îmbătat de gândul de „promovare spirituală”, care colinda Israelul în dorința lui mioapă de a lega sfinții ca pe taurii spanioli, pentru a-i duce în arenă spre măcelărie. Dar este metamorfozat ulterior, când se întâlnește cu Hristos, în Sfântul Pavel.

Să revenim la Ștefan. O viață scurtă. Prea scurtă parcă. Un astfel de om ar fi trebuit să mai trăiască, se potrivea pentru a fi episcop al Ierusalimului. Dar se pare că între criteriile tradiționale nu intrau și „amănunte” ca: să fie sfânt, plin de Duhul lui Dumnezeu, sincer, nediplomat, cu inimă curată, în a cărui ADN să vibreze Hristos, îndrăzneț, puternic, plin de curaj. Nu. Nu-și pierde nimeni vremea să cultive amănunte de genul.

O predică scurtă. Nu a fost aplaudat, nici remunerat, nici nu a terminat-o. Nu a mai apucat. Deși scurtă, omilia lui Ștefan este plină de Hristos și de Duh Sfânt. El nu are timp de bancuri, nici de glume, nici de laude, nici de acompaniere instrumentală. Parcă predică pe fugă, în timp ce își face bagajele să moară pentru Hristos.

Au pus mâna pe bolovani și au început să-l mitralieze. Când o lumină care este îndreptată spre caractere îmbibate cu păcat, arată mânia lui Dumnezeu, se întâmplă două lucruri: 1. Ori păcătosul se schimbă, 2. Ori stinge sau omoară lumina, să pară curat. L-au îngenunchiat. Și ce, el asta știa mai bine să facă, să stea pe genunchi. A picat sub ploaia de pietre, trimise cu râvnă religioasă, dar oarbă.

Te-ai trezit în această dimineață cu multe poveri și orizonturile ți s-au închis. Primește câteva sfaturi. Nu de la mine, de la un sfânt. Dacă Ștefan ar trăi azi, cred că te-ar sfătui astfel:

• Trăiește în plinătatea Duhului Sfânt și Dumnezeu îți va umple gura și inima de cuvintele Lui;
• Spune adevărul chiar dacă pentru el ar trebui să mori. Mai onorabilă este moartea pentru Hristos, chiar dacă e în floarea tinereții, decât pensionarea pe spatele lui Hristos.
• Cănd frații tăi de neam și limbă îți închid uși, și oportunități și drumuri, nu uita că Dumnezeu îți deschide un cer.
• Când ucigașii vor crede că ai dispărut, grăbindu-ți plecarea prin ură ucigătoare, există un Hristos care îți zice „bun venit în cer!”
• Dacă sacrifici adevărul de dragul confortului personal, vei sfârși ca un laș, iar nu ca un erou al credinței.
• Când ei îți vor ucide stârvul unei vieți plină de suferințe și dureri și boli, un trup de slavă este deja pregătit pentru tine.
• Când ei vor vedea în tine un om învins, tu vei vedea în cer un Dumnezeu victorios, care te cheamă lângă Sine.

Așadar, Ștefan devine primul martir. Dar și primul sfânt care vede cerul. Da, nu este blasfemie. Când un erou ca el depășește, fără să trișeze linia de final, Hristos (care și-a reintrat în atributile dumnezeiești), se ridică în picioare.

Protejează-ți gambele, stând cât de mult poți pe genunchi în fața crucii. Va rămâne drept în picioare, inclusiv în fața morții, creștinul care a știut să stea cât mai mult pe genunchi.