Donează sau recomandă o carte!

Motivat de nevoia pe care am întâlnit-o pe teren, ca profesor, ca diriginte și responsabil județean de tineret am inițiat un proiect de revitalizare a cititului. Avem copii dependenți de tehnologie, jocuri electronice, conectați în lumea virtuală. Vrem să le venim în ajutor.

Despre ce este vorba:

Împreună cu membrii de consiliu ai comitetului de părinți, vrem să fondăm o minibibliotecă în Scoala Gimnazială Agrișu Mare, care va conține cărți potrivite pentru copiii claselor 0-8. Elevii vor împrumuta pentru lecturate aceste cărți din școală, iar la terminare le vor înapoia.

Cu ce ne poți ajuta?

Poate v-au crescut copiii mari și nu mai au nevoie de acele cărți utile, ce v-au influențat viața, poate sunteți editură, tipografie, librărie și vreți să ne sprijiniți prin donații… V-am fi recunoscători!