Se întâmplă atât de des pe drumul patriei că am devenit imuni. Dar nu e tot una când se petrece cu 20 de minute înaintea ta. Când ești între primele mașini și asiști în detaliu la descarcerare, manevre de resuscitare și să te pună poliția martor la decesul a două persoane. Mai mult de zece mașini de poliție, ambulanțe, pompieri, si aproape de 30 de oameni ai legii.

Telefonul la volan omoară din nou! În fața mea. Mă deplasam pe ruta Satu Mare Sighetul Marmației. Un tip tinerel care asculta muzică pe telefon, pentru că probabil primise ceva clip hazliu, a uitat că e la volan și a intrat frontal într-o dubiță Mercedes. Live-istul a murit pe loc, au cules de prin copaci leșurile lui, iar nevinovatul la câteva minute distanță în fața noastră.

Ce ma surprins printre altele, nu atât manelistul cu live-ul, nici atât vârsta lor fragedă 19 și 45 de ani, ci procedura de resuscitare. Conform protocolului, sunt obligați să acționeze 45 de minute înainte de a-l declara mort. Noi vedeam că e mort de la început. Putea fi declarat mort pe loc. Dar nu. Medicină legală așteaptă, pompierii ajută, medicii fac masajul cardiac, mai schimbă rândul că oboseau. Aparate și aparaturi performante, furtune și instrumente folosite. Tot ce trebuie. Stăteau cu caietele în mână, cu ochii pe ceasurile medicale, se consultau, se agitau, întrebau. Iar după mai bine de două ore, iese un domn de la S.M.U.R.D care istovit confirmă decesul așa ca printre dinți. Iar un polițist de la rutieră anunță presa în mod oficial. După care vin pompele funebre.

Iubiți creștini. Nu vă grăbiți cu diagnosticul înainte de vreme! Nu vi se pare că ne prea pricepem la diagnostice. Suntem și constatatori, și informatori, comentatori, asistenți, medici legiști, jurnaliști și din păcate chiar dumnezei în lucruri spirituale? Durerea e că am cam uitat să fim salvatori. Să dăm o mână de ajutor. Să ne legăm de urmele de viață care au rămas în cei căzuți. Să-i ridicăm cu duhul blândeții, Galateni 6:1

Ne prea grăbim să punem etichete. Îi trimitem prea repede pe oameni la „morgă”, pe unii de vii chiar. Prea îi băgăm și îi scoatem din iad, uitând de minunata jertfă mântuitoare a lui Hristos. Uităm de iubire! Uităm de har! Uităm de milă! Uităm de iertare! Uităm de compasiune! Uităm de șanse! Fariseii au condamnat la moarte o femeie care păcătuise ca majoritatea dintre ei și fierbeau cu pietrele în mâini ca fiarele sălbatice, îmbătați de sânge și pregătiți pentru a ucide. Doar că au fost mai șmecheri și nu i-au prins alții. Iar de pe marginea gropii, Isus o salvează pe amărâtă și o face sfântă. Da, că așa face o inimă de Hristos iubitor, salvează.

Dumnezeu să îți dea lumină, ca citind aceste rânduri să te trezești, înțelegând că iubirea salvează de pe marginea gropii. Să înțelegi că ura și invidia nu doar că se grăbesc să pună diagnostice incurabile sufletului, dar chiar ea, răutatea are capacitatea luciferică de a ucide. Aceeași greșeală politică și dârză a Mareșalului Ioab, omoară un Absalom neîncercat cât încă e plin de viață.

Prea mulți Absalomi mor prin bisericile noastre, pe la locul de muncă, prin familii. Unii ajung să își pună capăt zilelor, pentru că îi convingem noi „neavizații” că nu mai au nici o șansă. Dar, oare tu sau eu suntem cu șansele și viața? Oare nu Dumnezeu însuși e suveran? Oare e neputincios El să salveze pe cel pentru care te rogi?

Mai fă o rugăciune! Mai așteaptă! Mai crede! Mai speră! Mai lasă-l pe Dumnezeu să se pronunțe, că s-ar putea ca cel drag ție să nu fie mort!