Da, o nimica sunt fiii omului! Minciună sunt fiii oamenilor! Puși în cumpănă toţi laolaltă, ar fi mai ușori decât o suflare. Psalmul 62:9

Născut din părinții Filip și Olimpia, Alexandru Macedon sau micul semizeu, cum era numit în antichitate, se afișează în istorie ca o stea căzătoare: cu cât viteza căderii e mai mare, cu atât strălucirea e mai mare. Elev al strălucitului filozof și profesor Aristotel, Alexandru s-a dovedit a fi un geniu, maestru militar unicat, curajos, așa că micul rege macedonean, de numai 18 ani, ajunge stăpânul lumii. Nimeni, niciodată nu a contestat genialitatea acestui om unic.

Visul său a fost de a cuceri Imperiul Persan, principalul rival istoric al regatului Macedoniei. Cucerește nu doar pe persani, ci toată Asia Mică, ajunge până în India, se face foarte curând șeful planetei. Nimic nu i-a stat în cale. Niciun imperiu, niciun împărat, nicio armată, nicio fortăreață, niciun zeu. Nimeni!

Dar în duel cu moartea este bătut la zero de celebrul țânțar. Scenele referitoare la moartea lui sunt diverse, dar cea mai plauzibilă rămâne varianta morții cauzate de malarie, în urma înțepăturii unui țânțar purtător al acestui virus în mlaștinile indiene, pe când tatona terenul pentru o ultimă lovitură militară.

Avea scenarii. Avea vise. Avea planuri. A numit câteva metropole cu numele său. Probabil, după ce reușea confiscarea planetei îi schimba numele în planeta Alexandru. Și-ar fi făcut temple, statui, religie proprie, multe. Dar nu a apucat, pentru că moartea curmă multe planuri, bune și rele. Moartea schimbă destinele oamenilor, țări, imperii. Moartea, numai Hristos prin jertfă, o poate îngenunchea.

Stimate muritor: tu nu ești Macedon. Nu ești semizeu, pentru că nu există semizei, ci doar Dumnezeu, oameni și demoni. Oricât de mari ne-am crede, nu uita că moartea antrenează deja țânțarul care îți poate deveni „naș” într-o clipă. Moartea are ac de cojocul fiecăruia, inclusiv pentru cojocul alexandrin.

Cel mai puternic țânțar, care de fapt nu era așa puternic, era normal, de câțiva microni lungime și vreo 0,5 gr greutate. A reușit performanțe pe care le-au ratat împărați la rând. Moartea vine subit. Nu te întreabă pe tine. Nu e curioasă câți ani ai. Nici câți bani ai. Nici funcția ta. Când moartea primește ordin de la Suveran, pleci!

Nu vă încredeți în cei mari. Cei mari sunt un fel de Zachei ai lumii. Mai marele vameșilor era mic de statură. Așa sunt toți „mai marii” pe care îi vezi tu: mici…mici…O ironie a sorții, o faci pe mai marele, dar ai nevoie de un copăcel să vezi și tu cinci metri mai departe. Însă oricât de mic ai fi, în felul lumii, cu un Hristos atât de mare în inima ta, devii semnificativ în ochii lui Dumnezeu.

Oricât de mare te-ai crede, nu uita că sunt țânțari mai mari decât tine. Nu uita că există un Dumnezeu și mai mare. El este totul în toți. Oricare ar fi sfârșitul tău, nu e tragic dacă inima ta este plină de Isus. În acest caz, sfârșitul tău devine un veritabil și minunat început în Regatul lui Dumnezeu.

Atenție! Pericol de țânțari la tot pasul. Nu vă încredeți în voi! Mai degrabă temeți-vă de voi! Temeți-vă de Dumnezeu! Căci sfârșitul poate fi la un țânțar distanță! Sau viața la o cruce depărtare de tine.