Cu mâinile albe spre vânăt și pline de petele bătrâneții, cu pletele ninse și față suptă de vreme… Trupul ei este atât de uscățiv pentru că însetate, cele aproape nouă decenii au sorbit fiecare câte o găleată de sevă, lăsând în urmă câteva oase susținute de venele pline de varice și pielea vestejită, care abia mai rezistă presiunii vremii.

Pe deasupra tuturor acestor aspecte, anemic creionate în sărăcăcioasele mele cuvinte, în capul acestei bătrânele susținut de o cervicală tremurândă, stau încremeniți doi ochi deschiși, dar care au încetat să mai strălucească de câțiva ani, pentru că sora Florița este oarbă!

Așa o găsim atunci când îi ducem Cina Domnului. Cu o dorință anemică de a mai trăi, începe să plângă, mulțumindu-ne pentru singurele momente de respiro pe care le primește de la ce a mai rămas din viață, clipe de bucurie generate de prezența noastră. Parcă îl simte pe însuși Domnul în prezența ei, așa îi radiază fața. Și-a dorit mult să mă vadă măcar o dată în viață, dar se mulțumește să mă știe doar din auzite și din strângerea frățească de mână.

O surprind rugându-se în prima duminică de Martie, stând la umbra viței de vie doar înmugurită: „Dragul meu Soare, încălzește-mă cu razele tale, că numai tu mă mai încălzești” Am fost emoționat că îmi tremură mâinile cu azima și rodul viței (elementele sfintei împărtășanii). Mi-am adunat cu greu puterile de a o împărtăși. Și tot cu greu am convins-o să nu mai țină trei zile de post înainte de cină(un obicei pe care îl moștenea din familie), există riscul să cedeze, din cauza deshidratării.

Poate că atârnați în vârful bâtei lor, ai aceste suflete, care încă mai supraviețuiesc pe la țară, pe undeva. Nu ai vrea să le fii soarele care le încălzește inima și sufletul în aceste ultime și grele momente de existență? Nu uita că pot fi bunici, mătuși, unchi sau chiar părinții cărora le datorezi viața.

Oricât de insuportabili ți s-ar părea babacii, nu uita că ei au fost singurii care s-au bucurat cu adevărat împreună cu părinții tăi la nașterea ta. Ei te-au învățat bunele maniere și regulile elementare de bun simț. Ei ți L-au descoperit pe Dumnezeu și cerul. Ei te-au învățat toate poveștile folclorice. Fără ei, nu erai domnul sau doamna de astăzi. Deseori au mâncat slănină cu ceapă verde și pâine mucegăită ca tu să ai o carte în plus, o chirie în plus, o calificare mai mult decât ei. Și ouăle de la găini le-au vândut pentru binele tău. Nu uita asta!

Oprește-te un weekend din distracție și alergare. Fă-le o vizită și mai pune-i să-ți povestească o dată povestea aceea pe care ți-au spus-o de o sută de ori. Îmbrățișează-i încă o dată. Iubește-i și fă-le manichiura. Mai piaptănă o dată pletele acelea ninse și din ce în ce mai rare. Încă puțin, și umbra nucilor va fi sinistră, iar curtea părăsită; nici pisica aceea bătrână și fără dinți în gură nu va mai fi pe târnaț, nu va mai avea cine să-i de-a pâine înmuiată în lapte, pentru că veșnicia îi va chema pe ăi’ bătrâni repede acasă.

Avem bani. Suntem bogați. Suntem domni și doamne. Suntem deștepți și ocupați. Atât de ocupați încât am uitat de cei mai importanți oameni din viața noastră, bătrânii, fără de care nici măcar nu am fi existat. Nu uitați! Și noi vom fi bătrâni în curând, iar serviciul ni se va întoarce.

Sunt zbârciți, insuportabili, unii senili și plini de boli și bătrâni, dar sunt bătrânii noștri! Respectați-i! Cât îi mai avem!