Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate liniști și ale cărei ape aruncă afară noroi și mâl.
Cei răi n-au pace”, zice Dumnezeul meu. Isaia 57:20-21

Răutatea omului este ca o cangrenă, ca un cancer care roade zi și noapte pe proprietar, iar a cărei metastază puțin câte puțin ucide fără milă. Pentru că răutatea vine de la cel rău. Omul nu se naște rău, ce e drept se naște cu o fire pământească înclinată numai înspre rău, lucru constatat de Dumnezeu chiar din zorii creației. Răutatea se acceptă prin influențe, promiscuitate, degradare, prin actul voinței.

Fugi de răutate ca de diavol! De fapt sunt una și aceeași idee. Răutatea este derivata, fiica celui rău. Când vezi un om rău, care acționează cu asprime, iuțime și ură, el de fapt a împrumutat mădularele lui, ca niște unelte ale nelegiuirii în mâna satanei, care îi trimite stimuli păcătoși care conduc la autodistrugere.

Omul rău nu este fericit! Răutatea aduce un vulcan de nefericire. Cel rău este irascibil, iute, morocănos, încruntat, foarte curând crizele de isterie și furie îl îmbătrânesc, apoi îl omoară. Bunica mea avea o vorbă: omul rău moare repede. Mare dreptate avea! Pentru că răutatea provoacă niste traume atât de mari activității cerebrale, fapt care conduce la uzură excesivă, epuizare, îmbătrânire prematură. Ca o mare înfuriată, zice Dumnezeu lui Isaia; așa este cel rău. Când acest vulcan de răutate face valuri și se revarsă în jur, face prăpăd emoțional. Furtună de foc și pucioasă este la gura lui, deversată dintr-o inimă rea și necredincioasă.

Omul rău este groaznic și foarte urât. Răutatea urâțește, sluțește, întunecă privirile, înegrește fața, o face plină de riduri. Răutatea împrumută din armele diavolești, până în cele din urmă, subiectul ajunge el însuși un diavol. În contrast, omul bun este senin, zâmbitor, amabil, inocent și sincer.

Omul rău nu poate fi creștin. Caracteristicile sale sunt incompatibile cu creștinismul și creștinul, care este un Hristos mic. Aici nu mai contează cromatica religioasă, nici dogmele, nici tradițiile, nici ideologia și filosofia de viață. Un om rău este prin definiție necreștin sau antihristic sau păgân. Suma tuturor acțiunilor unui creștin trebuie să indice spre caracterul hristologic, altfel, este un mutant religios și un mamut caraghios.

Aruncă afară noroi și mâl. Așa îl caracterizează Dumnezeu pe omul rău. Și nu poate să se liniștească. Adu-ți aminte de ultima confruntare cu un asemenea specimen de om rău, e adevărat că ai fost împroșcat cu noroi și pucioasă infernală. Leziunile create, aproape că și astăzi își mai fac simțite ecoul în sufletul tău. Da, pentru că a rămas mult mâl, și uneori ai nevoie de luni sau ani să îl scoți afară din memorie. Dar Hristos te poate ajuta într-o clipă să faci curat în cuget.

El nu poate să se liniștească. Doar Hristos îl poate schimba! Baiul este că el nu va recunoaște în grabă că este rău. Drama și mai mare-i că el crede că face bine. Că este drept. Că este corect. Că merge pe drumul bun. Că dintr-o bucată. Că pune ucrurilor pe nume. El de fapt mimează cinstea, ca paravan al calamităților psihologice pe care le generează. De aceea schimbarea/liniștirea lui se apropie de limita imposibilului.

Tu să fii bun! Iar în confruntare cu un om rău, lasă-l să vorbească singur. Ignoră-l și mergi mai departe. Nu sta la taifas cu el. Închide-i telefonul și nu lăsa logoria lui să te otrăvească. Păstrează-ți caracterul nobil.

Fii bun! Și răspândește bunătate!