Din zorii creatori a lumii
După divina rânduială,
Fără litigiile humii
Ai fost regină respectată,
În ranguri, fără îndoială.
Istoria și universul
Eternul, omenia și atomul,
În fața ta se-nchină toate
Se pare însă că doar omul
Sfidează ce-i NORMALITATE.
Tot ce e strâmb, pe dos, inversuri,
Urât, murdar, și dezintegru,
Ilogic, sterp și în nonsensuri,
Numite-s azi „normalitate”
Și în umor preferă negru.
De ești deștept, moral, cuminte,
Decent, fidel și familist,
Te văd ca retrograd la minte
Sau infantilul moralist
Cu orizonturi învechite.
Tot ce e drept e dat la spate
Și e respins pe ocolite,
Chiar de conțin valori în sine
Ei leapădă legile sfinte,
Ah! Unde ești NORMALITATE?
Păcatul nu mai e azi spus
Ba încă este chiar la modă,
Încerci să spui despre Isus,
Ești prins în batjocoritoarea odă
Și-n parodii luat în râs.
Cât mai permite oare Sfântul
Ce se întâmplă azi sub soare?
Sunt îngroziți cei în etate
Cum toate parcă-și schimbă sensul.
Ah! Unde ești NORMALITATE?
Cei mici se nasc cu telefonu-n mână
Cei mari se irosesc printre rețele.
Nimeni n-ar pune mâna pe o carte.
Strângând din dinți părinții urlă:
Ah! Unde ești NORMALITATE?
În țară stăm o lună-n an
Părinții nu mai sunt cinstiți,
Acasă, e-n străinătate
Unde lucrăm strângând din dinți:
Ah! Unde ești NORMALITATE?
Copiii sunt mai mari ca noi,
Nu știu nici scrie, nici citi.
Nu știu vorbi și nici socoate.
Îți urlă inima în tine:
Ah! Unde ești NORMALITATE?
Salvează-ne Doamne copiii!
Salvează școala, sănătatea.
Salvează mamele și tații,
Legiuitori, arhiereii.
Redă-ne azi NORMALITATEA!