1000(o mie) de km pe motocicletă. Transalpina

Haideți să mai uităm puțin de Caracal, de monștri, de mutanți psiho-genetici, de corupție, de dureri, de pensii, de caniculă, de tot. O clipă doar, că mai apoi vă veți întoarce înapoi la problemele, suferințele, depresiile voastre. Nu că nu ar putea Dumnezeu să le rezolve și pe acestea, dar cere un gram de credință asumată.

În intervalul a 25 de ore am parcurs aproape o mie de km cu motocicleta. România este o adevărată grădină a Maicii Domnului. Dacă am avea disponibilitate, că resurse, capacități și inteligență avem și să livrăm altora. Capacitatea de a promova această minunăție de țărișoară. Am colindat 8(opt) județe, câteva zeci de mii de curbe, păduri, pruni încărcați cu roade coapte, meri de vară plini de rod, brazi, coline și văi, pietre și ape cristaline, oi, măgari, vaci, țărani și boieri, toți pot coabita în armonie aici la noi. În țara NOASTRĂ! Da nouă ne-a dat-o Dumnezeu. Dacă vom ști să avem grijă de ea, iar dacă Dumnezeu mai ține pământul, putem fi fruntașii Europei.

Nu începeți cu texte uzate în genul: la noi nimic nu merge, că nu se mai poate face nimic, că suntem…… Suntem binecuvântați, iubiți și protejați de Dumnezeu. Haideți să începem a schimba ceva, schimbând propria optică, mentalitate, raportare. Ex: Eu nu vreau să mai dau mită! Eu vreau să fiu cinstit și respectuos! Eu vreau să plantez un pom! Eu vreau să mă rog mai mult! Eu vreau să fiu nelipsit de la Biserică! Eu vreau să iubesc mai mult! Eu nu mai arunc gunoaie în natură! Nu mai bârfesc! Nu mai mint! Etc. Dacă începem așa, avem toate șansele de a inspira aerul occidental și mai frumos parfumat cu aromă de Carpați. Că sunt un patriot convins, asta se știe deja.

Românii sunt cei mai iubiți și frumoși și originali oameni din Europa. Și sincer am umblat puțin în lume! Dincolo de gheorghedincopatia ultimelor zile și săptămâni, avem o țară splendidă! Bun. Spune-i asta părinților Alexandrei, sau Luizei. Ce să poți zice acestor oameni devastați!? Of! Probabil i-a găsit Dumnezeu pe ei mai puternici decât noi. Numai Dumnezeu poate face dreptate! Și o va face în curând!

Vă lansez o provocare: Scrieți ceva frumos despre România. Ceva ce ai văzut. Ceva ce te-ai hotărât să faci. Ceva ce deja practici și vezi roadele. Apoi recomandă-ne și nouă. Și uite cum posibil că a început deja schimbarea!

Cu Dumnezeu înainte. Pentru România!