Sunt oameni despre care nu ai ce să zici după ce au murit. Sunt unii la care predici cu inima strânsă, pentru că nu au trăit demn. De alții se bucură satul și poliția și primăria. Sunt oameni care nu lasă o lacrimă în urmă. Dar fratele Mihai Bratu nu face obiectul acestei categorii.

Familia Bratu a fost si este o familie mare de oameni liniștiți și serioși. Fratele Mihai a fost colegul meu de islaz ani de zile. Pășteam vacile împreună pe Argelușa, meleaguri ale comunei Dofteana, jud. Bacău. Nu asta era meseria noastră de bază, dar a fost proba practică pentru actuala meserie. David, a fost un împărat excepțional pentru că a fost un baci consacrat. Era o bucurie să îmi vină rândul și să mă potrivesc cu el. Un om simplu, cu o față senină, nu l-am văzut o dată încruntat. Dacă ar fi să îl citez, spunea: „Frate Onisim, dacă un om e pocăit cu adevărat și vaca trebuie să știe”. Iar vacile pe care le pășteam noi știau bine asta. Erau cele mai fericite vaci. Ne întâlneam cu alți colegi de islaz, ale căror animale erau șchioape, flămânde, bătute. Ele nu aveau harul de a fi păstorite de un om ca fratele Mihai.

Toată ziua citeam din Biblie, apoi ca doi teologi din oficiu ne puneam a dezbate teme biblice. Iubea mult epistolele ioanine. Vorbea mult despre dragoste, acceptare, răbdare. Avea atâta putere ceea ce spunea, pentru că se vedea în faptă. Când slujea din Cuvânt trebuia să fii ochi și urechi, avea o voce stinsă, domoală și o blândețe excepțională. Mă iubea mult. Și eu îl prețuiam asemeni. A lăsat o familie mare în urmă. Copii și nepoți statornici pe cale, slujitori și cu mult bun simț.

E mare lucru să fii serios pe Calea Adevărului o zi, un an, zece, dar când statornicia atârnă în câteva decenii legate unul de celălalt, și se apropie considerabil de un secol chiar, e cu mult mai apreciabil. Aceștia sunt oamenii pe care îi încununează Dumnezeu cu laurii eternității. Oamenii din categoria cărora îmi doresc să fac parte. Și nu sunt puțini. Chiar dacă trec neobservați de noi, poate, iar societatea nu îi promovează pentru că nu sunt rezonabili breaking news-urilor, prin urmare nu dă doi bani pe ei, dar ei sunt suficient de prețioși ca Hristos să își dea viața pentru ei. Ioan îi vede o gloată foarte mare. Iar asta contează cu adevărat. Sfinții vorbesc doar în termenii eterni, nu se umilesc împărțind clipe.

Drum bun, frate Mihai! La revedere!