De ce este bine să fii punctual.

Unul dintre marile păcate contemporane, pentru care poate rar ne-am cerut iertare de la Dumnezeu este nepunctualitatea. Promitem mult și facem puțin. Stabilim întâlniri și le încălcăm cu bună știință. Avem multe lucruri pe cap, suntem aglomerați, epuizați și păcătuim nefiind punctuali. Am reperat câteva riscuri ale nepunctualității și avantaje ale punctualității:

1. Oamenii vor fi călcători de cuvânt. Asta avertiza apostolul Pavel în urmă cu două milenii. Nu zice că impostorii sau hoții sau oamenii fără caracter, ci oamenii. E vorba de cei serioși, echilibrați, responsabili. Pentru că faci lucrurile bine oamenii vor căuta să îți dea cât mai multe responsabilități. Luptă-te să nu fii călcător de cuvânt.

2. Prioritatea. Iubesc fairplay-ul la toate nivelurile, dar mai ales în trafic. Dă prioritate și vei fi salutat. Era o vorbă cu tâlc. Atunci când pleci grăbit de acasă, nu mai ai vreme de priorități și bun simț. Atunci treci pe roșu, accelerezi, te enervezi, pentru că ești în întârziere. Dă prioritate, manifestă respect față de ceilalți participanți la trafic. Și ei sunt grăbiți, tu fii altfel!

3. Respectarea legislației rutiere. Sincer îmi doresc să fiu exemplu pentru familie, copii, pentru oricine și prin respectarea limitelor legislației rutiere. Când ești grăbit conduci tare, depășești pe interzis, forțezi semafoare, iar toate acestea atrag consecințe. Nu recuperez în tragic ci în gestionarea corectă a timpului de pregătire acasă. Rămâi și fără bani, care merg pe amenzi.

4. Siguranța. Atât a ta cât și a persoanelor din mașină, dar și a celorlalți participanți la trafic. Lipsa de disciplină în gestionarea timpului te poate transforma într-un pericol public. Mai bine de un milion de oameni mor anual nevinovați în accidente generate de alții, prea grăbiți. Viața are prioritate!

5. Demnitatea. Nu ați observat că atunci când întârzii trebuie să fii cu capul plecat la întâlnire, cu umilință și ești la mâna interlocutorului prin scuze, motivații. Asta poate merge o dată de două ori, dar nu poate merge la nesfârșit, iar oamenii te vor lua drept neserios și nu îți va face cinste. Ajungând la timp, ești așteptat cu respect punctualitatea în sine impune respect.

6. Să ajungi tu primul. Nu vorbim doar de întâlnirea romantică unde e chiar ridicol să întârzii, dar orice întâlnire de afaceri, prietenească, etc. În primul rând arăți prețuirea față de persoana care a stabilit întâlnirea cu tine sau persoanele care te așteaptă să le slujești: colegii de muncă, elevii, biserica, inclusiv familia. La orice întâlnire obiectivul meu principal este să ajung primul chiar cu 15-20 de minute mai devreme. Pentru că am experimentat de sute de ori ce înseamnă să aștepți. Odată am așteptat într-un ger de ianuarie 7 ore în frig după cineva. E ridicol și chiar dezgustător.

7. Coerență. Când ajungi târziu ești tentat să vorbești cu respirația întretăiată, gâfâind chiar, materialele didactice să fie nepregătite, microfoanele ne probate, mijloacele tehnice de prezentare ne instalate, etc. Toate acestea te pot descalifica iremediabil dacă devine obicei. Una dintre marile metode pe care diavolul le folosește pentru a te face de minune este să îți dea volum foarte mare de lucru, să devii anxios, nervos, nepoliticos, ineficient, neproductiv și chiar să te falimenteze. Nu fi atent doar la compromisuri mari, fii vigilent și la „micile” și multe acțiuni care revin altora.

Fiți punctuali! Respectați cuvântul dat, care e mai prețios ca aurul. Ajungeți primii! Fiți eficienți! Fiți un exemplu! Nu acceptați foarte ușor scuzele celor nepunctuali, pasivitatea și toleranța fară observații îl va încuraja să fie nepunctual și îi pierdeți. Cu Dumnezeu înainte, și la timp!