Pândașii lui Isus

Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să-L poată învinui. Marcu 3:2

Când vii la Isus poți avea varii motive pentru a fi în prezența Lui, dar ficare motiv sau motivație va avea consecințe pe măsură.

Dacă vii la Isus bolnav și ai credință poți pleca acasă vindecat, au venit oameni plini de demoni și au fost dezlegați, orbii și-au deschis ochii, surzii au început a auzi, morții au înviat, ologii au umblat, păcătoșii au fost iertați. Boala sau păcatul sunt motive temeinice de implorare a îndurării divine, iar cine e înțelept are de câștigat.

Isus a avut simpatizanți, a avut ucenici, dușmani, vânzători, dar a avut și pândași. Aceștia vor fi aspru judecați de Dumnezeu!

Pândașul este omul fără caracter, care nu are puterea unei confruntări directe, dar stă la pândă ca lupul fioros din povestea lui Creangă, pentru a ticlui minciuni, calomnie, crime etc. El mai poate fi carnea de tun manipulată de alți „binevoitori”. Soarta pândașului este una foarte grea, iar judecata lui va fi dreaptă. Aceștia au fost actorii principali ai răstignirii mântuitorului.

Are și satana oamenii lui care stau de „șase”, pentru a ține la curent pe bârfitorii și răufăcătorii lui Isus. Oameni care așteaptă să te prindă cu vorba, abia așteaptă să greșești, să scoți o vorbă din gură pe care să o interpreteze după bunul plac și în scop denigrator.

Să nu fii niciodată pândaș! Să nu aștepți greșelile celor pe care nu îi simpatizezi ca mai apoi să le exploatezi spre înjosirea lor. Doar un demon sau un trimis al diavolului se îndeletnicește cu sportul acesta. Tu să nu fii jucător pe terenul luciferic, soarta este pecetluită: ești învins prin definiție.

Nu sta la colț! Nu fi iscoada lui Isus, nici a fraților lui. Stai în banca ta! Dacă observi o greșeală, să ai mai degrabă discernământul și bunătatea de a o îndrepta, de a veni cu sugestii constructive și decente, decât să fii un pârâcios. Asta nu îți va face cinste.

Moartea pândașului calomniator se naște din trădarea altui pândaș care e plătit să aducă pieirea.

Vestea bună este că astăzi, dragostea lui Hristos iartă și pe pândași dacă își doresc schimbare, dacă nu, mâine vine judecata!