Dexul ne definește astfel verbul a pizmuí, pizmuiésc, vb. 1. a urî, a dușmăni, a invidia. 2. (refl.) a se încăpățâna; a persista, a stărui.

Cine iubește nu are timp de ură, de dușmănie sau invidie. Iubirea este atât de ocupată în a oferi atenție, bucurie, bunăstare, încât nu are vreme pentru nimicuri. Cine se îndeletnicește cu aceste lucruri, chiar dacă o face pe deșteptul și interesantul este un om ieftin, pe care să nu îl ai partener la taclale.

Dragostea nu urăște. E și normal, ea e curată, ori ura este crimă după spusele Mântuitorului din Matei 5. Practic cine urăște pe fratele său, este un ucigaș. Ar trebui condamnat la 15 ani de muncă silnică. Dacă întâlnești pe un om care urăște(mai ales pe fratele lui) să ai mai multă încredere într-o pisică decât în el. Iubește-l, dar nu aștepta nimic în schimb, el nu are.

Dragostea nu dușmănește. Așa cum apa nu stă în ciur, tot la fel răutatea și dușmănia nu pot sta ascunse, ele se revarsă ca niște aluviuni cu apă murdară. Ori dragostea nu face asta niciodată.

Dragostea nu invidiază. Ai știut că invidia se instalează în minte ta, atunci când găsește scaunul iubirii gol? Da, dacă ai început să fii invidios, de fapt ai încetat să mai iubești, să te bucuri cu cel ce se bucură, să apreciezi pe oameni, să îi vezi mai buni decât tine.

O altă nuanță a pizmei e încăpățânare, persistența, stăruința în rău. Dragostea este ușor de înduplecat. Omul care se străduiește să mă convingă, că doar așa cum zice el este bine, de fapt el nu mai are dragoste, neacceptând și opinia interlocutorului. Încăpățânarea și persistența în rău, este dovada lipsei de educație și de iubire.

Dragul meu, oricine ai fi, dacă întâlnești în caracterul tău aceste lucruri, nu te mai lupta în van să cauți vinovați, cere-I lui Dumnezeu să toarne iubire sfântă în inima ta. Eu asta îmi doresc, să iubesc și să ajut și pe alții să se schimbe, conștient fiind că acest lucru este posibil doar prin iubire.