Ziua a 6-a Dragostea nu se poartă necuviincios

Din ciclul REPERELE IUBIRII

NECUVIINCIÓS,-OÁSĂ. Definiție, paradigmă = Care este lipsit de bună-cuviință, de respect, de politețe; care nu este cuviincios; obraznic.

Dragostea nu este vulgară. Atât în vorbire cât și în ținută, dragostea acționează între limitele decenței. Mergi să cumperi haine și colinzi un oraș întreg să găsești o pereche de pantaloni decenți. Pentru doamne e și mai complicat.

Îmbrăcămintea vulgară deservește filosofiei consumeriste, care exploatează senzaționalul la maxim, ignorând profunzimea iubirii, ce implică suflet, onestitate, probitate, caracter. Psihologii au constatat că este o strânsă legătură între îmbrăcăminte și coeficientul de inteligență. Suprafața de corp acoperită este direct proporțională cu coeficientul de inteligență. Cu cât mai dezbrăcată este o persoană în public, cu atât este mai expusă riscului de a fi desconsiderată de către persoanele cerebrale.

Dragostea nu este obraznică. Necuviința, vulgaritatea, sau indecența au în ele o formă de răzvrătire, de nonconformism, nevoie de validare socială cu orice chip, ori acest lucru îl face un om lipsit de iubire. Dragostea nu e necuviincioasă atât în port, cât și în vorbire, relații interumane și mai ales raportat la divinitate.

În cartea sa Dragoste și respect, dr. Emerson Eggerichs, apreciază că fără respect, dragostea nu e dragoste. Poate fi o relație senzorială, bazată pe consumul de plăcere și exploatare a partenerului, dar nu e dragostea curată, sfântă.

Cum îți dai seama dacă un om te iubește? Simplu. Vezi mai întâi dacă: te respectă, îți vorbește frumos, este politicos cu tine, te vede mai presus de sine, aceasta este persoana cu care trebuie să te căsătorești. Iar dacă deja formați o familie țineți-vă strâns unul de altul și împreună, de Dumnezeu.

Ziua a 5-a Dragostea nu se umflă de mândrie

Din ciclul REPERELE IUBIRII

Mândrie def. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare.

Tendința de a ridica indicele propriei persoane la cote mai înalte decât se cuvine, pare a fi una firească, dar în termenii scripturii, e păcat. Apostolul Pavel atrăgea atenția asupra acestui aspect în Romani 12:3: Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.

Dragostea adevărată este măreață prin ea însăși! Nu are nevoie de heliu, nici de extrapondere de oxigen. Principiul logic e clar : are nevoie să fie umflată o anvelopă goală, care este pe pană. Omul umflat cu mândrie, e stafidit emoțional, nu are viață cordială, nu are profunzime. Dragostea nu se umflă!

Întâlnesc oameni dezarmați, dezamăgiți, dezumflați, de fapt, ăla ești tu. Cel ce te ține în picioare este Dumnezeu. Și-a luat El mâna de peste tine rămâi tu. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt, spunea apostolul. Nu mai am har, pierd semnificația. Doar dragostea lui Hristos mă ține.

Pericolul suprem al pompării mândriei în propriul ego, este acela de a-L avea adversar direct pe Dumnezeu. (1 Pet 5:5) Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”.

Dumnezeu este dragoste. Dacă îl ai adversar, înseamnă că nu e în tine, deci nu ai dragoste. În acest caz în tine este adversarul lui Dumnezeu (diavolul) prin urmare vei fi bătut la zero.

Dragostea face și tace. Caracterul gol vorbește, se laudă, se umflă de mândrie și nu urnește nimic din loc. Vreau să fiu hăruit de Dumnezeu, deci ader la smerenie. Nu adun heliu străin în inima mea, nu mă umflu de mândrie și Dumnezeu îmi promite viața.

Dacă te umfli, și te dai altul decât ești, așteptările oamenilor vor crește asemeni, iar când randamentul tău va demasca prefăcătoria, vei cădea într-un mare gol și prăbușirea ta va fi dramatică. N-ar fi păcat?
Acum înțelegi cea mai sinceră rugăciune a regelui David? (Ps 19:13) Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie,ca să nu stăpânească ea peste mine!Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari.

Iubește, și nu mai e nevoie să umfli nimic, faptele tale vor grăi de pe metereze, iar Dumnezeu te va lăuda în cer. Umflă-te ca un păun, spune verzi și uscate despre tine însuți, laudă-te cât vrei, dar vei fi dat afară din Împărăție.

Iubirea întotdeauna a fost modestă. Deci omul care iubește cu adevărat este smerit prin definiție. Și eu vreau! Tu?