Din ciclul REPERELE IUBIRII

Mândrie def. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare.

Tendința de a ridica indicele propriei persoane la cote mai înalte decât se cuvine, pare a fi una firească, dar în termenii scripturii, e păcat. Apostolul Pavel atrăgea atenția asupra acestui aspect în Romani 12:3: Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.

Dragostea adevărată este măreață prin ea însăși! Nu are nevoie de heliu, nici de extrapondere de oxigen. Principiul logic e clar : are nevoie să fie umflată o anvelopă goală, care este pe pană. Omul umflat cu mândrie, e stafidit emoțional, nu are viață cordială, nu are profunzime. Dragostea nu se umflă!

Întâlnesc oameni dezarmați, dezamăgiți, dezumflați, de fapt, ăla ești tu. Cel ce te ține în picioare este Dumnezeu. Și-a luat El mâna de peste tine rămâi tu. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt, spunea apostolul. Nu mai am har, pierd semnificația. Doar dragostea lui Hristos mă ține.

Pericolul suprem al pompării mândriei în propriul ego, este acela de a-L avea adversar direct pe Dumnezeu. (1 Pet 5:5) Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”.

Dumnezeu este dragoste. Dacă îl ai adversar, înseamnă că nu e în tine, deci nu ai dragoste. În acest caz în tine este adversarul lui Dumnezeu (diavolul) prin urmare vei fi bătut la zero.

Dragostea face și tace. Caracterul gol vorbește, se laudă, se umflă de mândrie și nu urnește nimic din loc. Vreau să fiu hăruit de Dumnezeu, deci ader la smerenie. Nu adun heliu străin în inima mea, nu mă umflu de mândrie și Dumnezeu îmi promite viața.

Dacă te umfli, și te dai altul decât ești, așteptările oamenilor vor crește asemeni, iar când randamentul tău va demasca prefăcătoria, vei cădea într-un mare gol și prăbușirea ta va fi dramatică. N-ar fi păcat?
Acum înțelegi cea mai sinceră rugăciune a regelui David? (Ps 19:13) Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie,ca să nu stăpânească ea peste mine!Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari.

Iubește, și nu mai e nevoie să umfli nimic, faptele tale vor grăi de pe metereze, iar Dumnezeu te va lăuda în cer. Umflă-te ca un păun, spune verzi și uscate despre tine însuți, laudă-te cât vrei, dar vei fi dat afară din Împărăție.

Iubirea întotdeauna a fost modestă. Deci omul care iubește cu adevărat este smerit prin definiție. Și eu vreau! Tu?