Cât costă un avort? 150 de lei!

Am întrebat o doamnă responsabilă, consilier al doamnelor care merg să avorteze. Poveștile sunt multe și cutremurătoare. Sunt medici în prag de pensionare, sau pensionari care realizează grozăvia pe care au practicat-o ani de zile pentru bani. Acum au bani, dar din nefericire aceștia nu pot spăla petele de sânge de pe conștiințele dumnealor, care apasă ca și peste personajul feminin din romanul lui Dostoievski (Crimă și pedeapsă).

Avortul rămâne principala cauză a pierderii de vieți omenești, această „procedură” curmând în 2019 peste 42 de milioane de vieți, informează agenția Basilica, citând datele publicate pe siteul worldometers, care folosește informații furnizate de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Conform OMS, în fiecare an se estimează în jur de 40-50 de milioane de avorturi în întreaga lume, aproximativ 125.000 de avorturi pe zi.

Numărăm morții secerați de Covid, facem statistici, ne cramponăm, ne speriem, pe bună dreptate până la un punct. Acest ucigaș nevăzut face victime, dar detașat mai multe face omul conștient, matur atunci când alege să curme o viață. Povestea doamna despre o sarcină pe care medicul a refuzat să o chilărească pentru că avea 6 luni. Intră el, berbecul(concubinul), iese după trei minute și zice concubinei: „Intră! S-a rezolvat! 500 de lei”

Dragi domnișoare, mămici tinere, nu vă dezumanizați! Nu vă compromiteți! Nu vă mânjiți sufletele și conștiințele cu sânge nevinovat! Are pământul putere să mai țină un suflet de copil pe el. Credeți-mă! I-a trebuit lui Dumnezeu o întreagă „inginerie cerească” să conceapă un om, implicând întreagă Trinitatea, iar „omul” îl rezolvă în câteva minute pentru 150 de lei. Multe trebuie sa realizezi cu banii aceea, o poșetă second-hand eventual.

Pentru unele dintre dumneavoastră acest mesaj a venit la fix. Chiar înainte de a vă prăpădi iremediabil cugetul. Nu uita! Unul dintre articolele decalogului este acesta: SĂ NU UCIZI!

Vestea bună este că astăzi, Dumnezeu te iartă, pe mâine nu am garanții!

Ziua a 14-a Dragostea nădăjduiește totul

Din ciclul REPERELE IUBIRII

NĂDÉJDE, nădejdi, s. f. Încredere sau convingere că ceea ce faci ori dorești se va realiza; speranță, nădăjduire; încredere în sprijinul, în ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine că cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. De nădejde = în care poți avea toată încrederea. Nădejde = a cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic.

Definiția se potrivește exclusiv în dreptul lui Dumnezeu. Când vorbim despre termeni ca: solid, încredere, ajutor, dorință, speranță, sprijin, toate acestea le poate oferi unul singur: Dumnezeu.

Nădejdea este o formă de continuare a credinței și una dintre cele trei mari virtuți: credința, nădejdea și dragostea. Credința are a face cu persoana în care cred, cu încrederea mea neclintită în ceva ce nu văd, nădejdea este speranța arzătoare, certitudinea că nu voi fi dezamăgit în credința mea.

Dragostea nădăjduiește totul. Adică tot ceea ce crede. Nu lasă nimic nesperat din tot ceea ce crede și așteaptă cu ardoare să se împlinească. E ca mireasă care așteptă ziua nunții ei sau ca un mire care ar sări peste vreme să ajungă la altar cu mireasa lui, petru că se iubesc. Sau așa cum Hristos spunea despre agricultor, care seamănă sămânța și așteaptă cu răbdare să încolțească și să aducă rod. Dragostea nădăjduiește și așteaptă.

Inima împărțită, sau lipsa dragostei grăbește lucrurile, cârtește, se pervertește ca evreii în așteptarea lui Moise, care au devenit idolatri, închinându-se la vițel. Dragi creștini! Nu vă pierdeți răbdarea! Mai sperați! Mai așteptați în nădejde ziua răscumpărării noastre! Nu vă dedați la idolatrie și cârtire! Veți muri în pustie ca zecile de mii de evrei, care nu au mai ajuns în Canaan, ci au putrezit în nisipurile pustiei. Asta în cazul în care mai iubiți pe Mirele!

Cine iubește cu adevărat are răbdare, așteaptă, speră, rămâne fidel, stă în veghe, iar la venirea Sa, Mirele(Hristos) nu-l va lăsa nerăsplătit. Cine nu mai iubește, caută motive la desfrâu și infidelitate.

Cere-I lui Dumnezeu să îți umple inima de iubire, atunci nădejdea ta va crește exponențial și va grăbi venirea Mirelui. Nădăjduiește, speră, așteaptă lucrând neobosit în folosul altora. Iubind!