(Prov 10:12) Ura stârnește certuri, dar dragostea acoperă toate greșelile.
(Prov 17:9) Cine acoperă o greșeală caută dragostea, dar cine o pomenește mereu în vorbirile lui dezbină pe prieteni.

Oare nu asta a făcut Hristos prin dragostea Sa desăvârșită? Oare nu capacitatea Sa dumnezeiască de a arunca în marea uitării greșelile noastre care erau multe, ne învrednicește să stăm în picioare? Oare, dacă ne-ar tot scoate ochii și aminti Majestatea Sa, Hristos, despre toate matrapazlâcurile tinereții, e adevărat că am umbla tutot cu capul plecat? Și ne-am simți umiliți și trădați? Dar stați liniștiți, Dumnezeu nu va face asta. Tu de ce o faci cu ură și lipsă de respect?

Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne? Psalmul 130:3
Nimeni! Nu ai vrea să ceri de la Dumnezeu această abilitate a iubirii, de a uita toate greșelile care ți s-au făcut? Asta te va vindeca pe interior. Așa se explică boala de inimă, de ficat, chiar bolile psihice, sunt oameni virusați, îmbolnăviți cu păcatele altora. Uită! Iubește și uită! Dacă nu poți ierta, nu poți nici uita. Roagă-te mai întâi să ierți.

Ca să poți uita, trebuie să iubești. Iar dacă iubești, nu vei scormoni în groapa de gunoi a deșeurilor altora. Ceea ce iertarea divină a uitat, dacă nu e uitat și de tine te va îmbolnăvi iremediabil, fizic, psihic, emoțional. Memorarea prostiilor altora te dezumanizează, îți distruge liniștea interioară, te transformă în om răutăcios, te usucă pe interior, te sluțește, te face urât, te îmbătrânește prematur.

Servind cafeaua micului dejun cu „prietenii” având grija altuia în farfurie, iar la prânz să ai zilnic la desert, greșelile altora, înseamnă că inima ta este plină de ură, iar asta stârnește certuri între frați. Dacă prietenul tău a greșit, nu mai pomeni continuu, sunt oameni prinși de blestemul neiertării pe viață, din cauza incapacității uitării.

Iartă! Uită! Iubește! Fii fericit!