Ziua 25 Agape, dragostea anticipată

Din ciclul REPERELE IUBIRII

Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. (Romani 5:8)

Numai Dumnezeu are această formidabilă capacitate de a iubi pe cineva chiar înainte de a fi, pe când încă e păcătos. Noi oamenii, pe măsură ce ne cunoaștem, ne depărtăm unii de alții. Da, pentru că suntem slabi și corupți, începem să contabilizăm slăbiciunilor semenilor, le cântărim, le adunăm, apoi le taxăm în cel mai inuman mod. Aceasta este o adevărată tragedie! Faptul de a judeca pe oameni înainte chiar ca Dumnezeu să o facă.

Hristos a redefinit iubirea. În cântarul lui, ne găseam cu toții ticăloși și neajutorați, păcătoși și vrednici de condamnare, iar cu anticipația desăvârșită a iubirii Sale, Hristos a murit pentru noi. Acest lucru ne onorează, ne înnobilează, ne obligă, măcar prin bun simț la schimbarea traiectoriei vieții. Pentru că Hristos știe că dacă iubirea nu schimbă, nimic nu va mai reuși sub soare.

Hristos ne-a iubit pe noi, cei nevrednici de iubit, care mai degrabă meritam ocara și condamnarea, dar El ne iubea. De ce oare nouă ne vine greu să iubim fie și pe cei care ne iubesc, pe cei care ne respectă, pe cei care ne sunt aproape în suferință și boală? Cred că avem nevoie de o intervenție divină. O operație miraculoasă pe „cord deschis”, o schimbare a minții și a inimii, o vindecare emoțională, care ne ajută să iubim ca El. Desăvârșit.

Noi nu suntem Dumnezeu! Știu, dar măcar putem cere Tatălui să ne învrednicească, să ne de-a puterea de a fi mai buni, mai miloși, mai iertători, să ne vindecăm de prejudecăți și condamnare, și, pur și simplu să iubim! Să nu uităm că Hristos a murit pentru noi! Haideți să ne asumăm prețul trăirii pentru El. Dacă nu vei reuși să schimbi prin iubire, nu vei reuși prin nimic!