Cântarea mea de jale. Pentru fratele meu Adrian Botezatu!


Mă doare, Adrian…!
Mă doare și aș fi spus tuturor să nu se ducă vestea pieirii tale prea departe… Dar nu se poate, ai îndoliat Dofteana și multe alte locuri unde au fost oameni care te-au iubit! Amintirile noastre sunt cu atât mai dureroase. Ca o stea strălucitoare, care atunci când este secerată de moarte, strălucește mai tare ca în timpul existenței ei pe orbită. Așa ai strălucit tu, Adrian!
Ne este dor de vocea ta duioasă, caldă, care îngâna melancolic melodii despre mama și despre un prieten pe nume Isus. O doină a tristeții a rămas în urma ta.


Ne doare amintirea părului tău ondulat și moale ca mătasea, când era pus în mișcare de vântul ce adie, spre admirația și invidia multora!
Tu, carne din carnea noastră și os din oasele noastre. Te-am iubit așa mult! Și te iubim mai departe.
Ne doare amintirea înălțimii tale, drept și sănătos ca un munte… Și brazii cei mai falnici te invidiau!

Am crescut împreună: cu aceleași haine, aceiași papuci, aceeași sărăcie, aceleași amintiri. Am fost adăpați din aceeași viță. Ai fost cu doi ani mai mare decât mine și cu câțiva centimetri buni. Îți era așa frică de întuneric atunci când erai mic și deseori jucam rolul unui bărbat voinic doar pentru a-ți insufla mai mult curaj să vii cu mine în întuneric. Îți bătea inimioara ta mică și te învinețeai tot la față, dar inima aceea a crescut atât de mare, că încăpea toată lumea în ea. E stinsă lumina în dormitor la tine, dar să nu îți fie frică, suntem alături de tine! Toți!


Nimeni nu a rămas flămând sau trist în prezența ta vreodată. Prin umorul tău unic, prin dibăcia unui actor iscusit, aveai acel fler unic, acea capacitate desăvârșită de a alunga tristețea. Nu ai fugit departe… Să știi că ne-ai sfâșiat inimile și te-ai cuibărit în sufletele noastre răvășite.
Ai predicat prin moartea ta mai mult decât au predicat alte sute de „sfinți” la un loc prin mai multe vieți nedemn trăite. Da, au fost sute de oameni la funeraliile tale, să știi. Te iubeau oamenii! A trebuit să vină o camionetă după coroane, pentru că gemea mașina mortuară.

Mulțumim bisericii pentru că ne-a dat un colț unde să ne bocim fratele. Era o capelă mică și rece, dar am încălzit-o cu iubirea noastră. Noi, frații, surorile, verișorii și prietenii tăi.


O, da, ți-am ales un costum foarte frumos, de mire, iar în piept ți-am luat un trandafir de sărbătoare, pe care ți l-am aranjat cu mâna mea… Să știi că ești atât de frumos…chiar și rece!
În formă de ❤️ inimă ți-am făcut o cunună frumoasă de 36 de trandafiri albi, câte un trandafir pentru fiecare an de viață (intens trăiți). „Că la nunta ta, a căzut o stea/ Brazi și păltinași au fost nuntași”(Da, cei din Parcul Dendrologic Dofteana)… Au înregistrat ei totul, ascultă-le șuieratul asurzitor și subțire la noapte, când vor începe să-ți cânte. Unde te-ai grăbit, frățioare!?… Unde!?…
Barca spre eternitate ți-am ales-o  albă, strălucitoare, dar nu i-am pus vâsle… Am lăsat cârma în seamă îngerilor și a îndurării divine. Nu voi uita ziua aceea de mai, din Bacău, când ai venit înlăcrimat în față și ne-am rugat pentru tine, nici ziua din Casa de Cultură din Târgu Ocna din 2010. Doar stând în genunchi puteam ajunge pe umerii tăi.


Atât de frumos a cântat și fanfara! A traversat țara să fie cu noi. Au fost minunați și ne-au mângâiat. A predicat fratele Liviu Axinte (președintele pe zona de nord a României), a avut un cuvânt formidabil. I-am mulțumit eu! Aprecieri pentru fratele George Gavrilaș (păstorul bisericii), care în ciuda neputințelor trupești, a slujit în frig, plângând împreună cu noi, cu întreaga familie. În luna septembrie 2020 era să plec eu înaintea ta, numai îndurarea divină m-a salvat de sub cele două tone de fiare. Poate era mai bine daca plecam, acum ai fi avut un loc cald, iar dacă era aglomerație, te primeam în brațele mele. Ai fi dormit așa liniștit la inima mea.


Nu am găsit sicriu pe măsură ta. Of, nu!… Sicriele sunt pentru oameni mici, bătrâni, chirciți și betegi și zbârciți și fără dinți.
Ce cauți tu acolo, mire frumos și voinic, bărbat sănătos și puternic?! Ce să faci tu în rândul celor reci?!…


Dantura ta cu o coroană perfectă… Tu câștigai tot timpul concursul în copilărie, când ne întreceam care mănâncă mai multe alune de pădure cu coajă cu tot.
Ne doare amintirea mâinilor tale moi și tot timpul transpirate. Erai așa dezinvolt și energic în public, dar atât de timid, de trist și discret în privat.
Oare de ce inimile bune obosesc așa repede? Nimeni nu era flămând lângă tine, tu dădeai tot ce aveai altora…


Cum am fi venit noi la nunta ta…Ce frumoasă ar fi fost amintirea! Doar tu și o frumoasă mireasă la dreapta ta și ați fi format împreună Edenul.
La căpătâiul tău au plâns tata și mama. Of, da, au vărsat multe lacrimi amare. Amărâte de amintirile tale. Puiul lor a plecat, a zburat înaintea lor spre ‘naltele zări.

Da, trăim drama unei generații de părinți care își îngroapă copiii, iar împreună cu ei îngroapă și rostul de a mai trăi. Epoca motorizării și a emancipării ascunde sabia durerii, sub hainele sale fals strălucitoare.
Blestemate să fie pe veci fiarele acelea care ți-au stors viața ca apa dintr-un burete îmbibat masiv în apa Doftanei. Blestemați să fie și pilonii aceea de beton, că nu au fost mai rezistenți și copacul acela de fag de câțiva metri cubi, că nu s-au rupt, să te lase să mai trăiești încă ani mulți. Să se usuce si în veac să nu mai aibă viață în el.
Am făcut ce am putut pentru tine, sau poate atât am știut să facem. Iartă-ne!


Am fost 13 trandafiri în buchet. Mai suntem 12, ne-ai sărăcit tu cu unul, cel mai înalt și cel mai frumos. Suntem și mai puțini și mai veștejiți. Ruptura produsa de soartă a luat cu tine în humă și multe bucățele din noi, din fiecare. Nu va mai fi niciodată ca înainte! Familia Botezatu, fără Anduca, e tristă și incompletă.


A nins atât de frumos la înmormântarea ta. Soarele s-a ascuns după grațioși nori de zăpadă, era și normal, nu putea asista la drama plecării unui mire… Dar norii n-au avut unde să mai fugă, au trimis spre mormânt lacrimile lor încremenite prin fulgi, combinate cu lacrimile noastre fierbinți și sărate și din cale-afară de amare. S-au unit cu zeama zăpezii care se scurge spre râul Dofteana. Locul tău nu era în Groapa mașinii! (zona unde se află cimitirul se numește așa).


Un frumos covoraș de zăpadă s-a așezat inclusiv peste fața ta rece și tristă. Stai liniștit că nu a rămas peste tine. Cu mâna lui tremurândă și zbârcită, cu cele patru degete rămase la mână, lea șters tăticu, răvășit de durere. Apoi a împachetat șervețelul și l-a băgat în buzunar, nu știu exact ce va face cu el. A nins și cu fulgi de zăpadă și cu oameni. Au venit cu sutele să te conducă pe ultimul drum. Toate ulițele și intersecțiile erau pline de oameni. Bărbați și femei care plângeau în hohote. Copii și tineri care alergau printre mașini pentru a fi prezenți la drama plecării tale.

Ne-ai lăsat, Anducă! Deși ai fi încăput și tu pe pământ, chiar dacă erai de 2 metri.
Ți-a plăcut mult pădurea… Și ei i-a plăcut de tine. E singura care ne poate povesti frumusețea, dar și drama ultimelor tale clipe. Doar copacii ți-au mai auzit ultimele vorbe, și…gemete. Doar ei au văzut zâmbetul tău larg și grațios. Doar Dumnezeu știe ce s-a întâmplat acolo[…]


Să știi, frate, că a venit primăvara. E atât de frumos afară. Au început să înflorească pomii și păpădia. Codrul e verde și păsările si-au reluat ciripitul. Ele nu știu ce e drama. Dar ne învață pe noi, pe toți, că viața e scurtă, că mai avem încă o stație sau două sau mai multe și apoi te urmăm și noi. Iubiți-vă frații și surorile cât sunt printre voi! Ce folos au vorbele frumoase și florile peste cimitir?
Cu toții te-am iubit. Am venit de departe să te însoțim, le mulțumim tuturor în numele tău.
Pe curând, frate scump. Te vom iubi mereu, Anduca!…Pe curând!… Sfârșitul nu-i aici….

Lăsați-mă să plâng!😭

S-a stins un mare om în România, a plecat spre cer fratele Corneliu Constantineanu

Un om inteligent și capabil. În ultima perioadă am discutat destul de mult cu dânsul. Îl aveam coordonator la lucrarea Gradului didactic 1, preuniversitar.

Mi-am dorit mult să îl am coordonator al lucrării de doctorat. În iarna asta convenisem asupra unei teme de actualitate, dar…. Cu vocea lui călduroasă, prietenoasă și părintească, vorbea cu noi ca un păstor plin de iubire, deși ne despărțeau câteva decenii de școală, dar și câteva biblioteci internaționale.

În ultima convorbire pe care am avut-o cu dumnealui la telefon mă felicita pentru cărțile pe care i le trimisesem prin poștă, a zis că îmi mulțumește, că le citește și îmi va spune impresia științifică, (asta e ultima problemă, dar venind din partea dânsului, nu puteam decât să îmi frământ emoționat mâinile, așteptând o apreciere profesionistă), Doamne întărește familia!

Fratele Corneliu era unul dintre foarte puținii oameni cu gradul de prof. Univ. Dr. ful Penticostal din țară (abilitat coordonator de doctorat). Studiile sale și capacitățile didactice, și cunoașterea s-a la nivel internațional este bine cunoscută. Ați lăsat în urmă frate Corneliu o mare moștenire.

Generații întregi de studenți și păstori rămân înlăcrimați și îndurerați, dar vor contribui la strălucirea diademei dumneavoastră eterne. V-ați dizolvat intelectual printre noi, ca niște cioburi care în curând vor reansambla Trupul lui Hristos în slavă. Cred că Dumnezeu este mai fericit că vă are mai aproape de Sine. Noi ne hrănim cu nădejde că ne vom alinia norului de martori, în curând!

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad este mai săracă de astăzi, a pierdut un mare om, un rector renumit, un profesor, o somitate, Cultul Penticostal de asemeni e mult mai sărac, dar și România. Când moare un sfânt e doliu, dar când e și intelectual e și mai tragic. E greu de înlocuit un asemenea om, dar Dumnezeu are soluțiile lui.

Îndoliată familie, vă îmbrățișăm, ați avut harul de a fi iubiți de un mare om. A fost mare pentru că în inima lui mare locuia Hristos. Nu e tragedie veșnică pentru că ne vom revedea curând în Împărăție!

Vede pentru prima dată! Incredibilă reacție! Și lecții […]

https://www.facebook.com/watch/?v=185030680059332

Tu ești suficient de mulțumitor că vezi bine, copiii tăi și cei dragi văd bine, sunteți sănătoși și împliniți? Știai că sunt 45 de milioane de orbi pe planetă și tot cam atâți surzi și muți? Tu nu ești printre ei! Poți să zici tare: Doamne îți mulțumesc pentru ochi! Pentru urechi, pentru gură și îți promit că nu te mai înjur, ci te voi binecuvânta cu limba mea!

Prima imagine pe care Bartimeu a văzut-o în viața lui, a fost chipul sfânt al lui Isus. Nu i-a mai trebuit altceva, că a mers pe drum după Isus, probabil până la moarte. Vrei să ai parte de bucurie și binecuvântare? Prima imagine a dimineții pe care trebuie să o vezi este chipul lui Isus. O rugăciune, un verset biblic, o binefacere, un zâmbet.

Te implor, radiază chipul lui Isus pentru orbii spirituali, pentru saracii emoțional, pentru amărâții destinului. Fii o imagine plăcută și astăzi și mulțumește-i lui Dumnezeu!

Variante (Versuri)

Cea mai bună variantă
Dintre toate,
Câte sunt
Și de-naltă calitate
E să-ncepi să faci ceva,
Chiar de azi,
Cât se mai poate.

Variante disperate
Sunt destule
La necaz,
Însă-n austeritate
Și în pripă
Nu se poate
Să mai cauți variante.
Nici atunci nu te lăsa,
Fă ceea
Ce se mai poate!

Consecințe imediate
Să n-aștepți
Spre avantaje.
Când decizi mereu la grabă
Și în pripă
Și-n nefaste,
Să te-astepți la derapaje.

Variante imediate,
Sunt mai multe,
Însă tu
Să nu iei parte.
Fiindcă cele prescurtate
Au urmări
Și azi
Și mâine
Pân’ la vârste’naintate.

Să accepți ca variante
În decizii
Și în fapte,
Sfatul celor în etate,
Ei au troienit cărarea
Și prin vorbe
Și prin fapte.
Însă nu uita un lucru
Fiule fragil
Și palid,
Rugăciunea e un sfetnic
Pentru cel biruitor,
Să ceri totdeauna sfatul
Bunului Învățător.

B.O. 16.03.2021 h 07:00

A plecat la Domnul Luis Palau

Cunoscut pentru predicile sale pline de esență, Luis Palau a fost bun prieten cu Billy Graham, mai fiind cunoscut ca succesorul lui Graham.

Luis Palau, până în 2007 conform unei statistici, predicase la peste 25 milioane de oameni din peste 70 de țări, inclusiv în România în anul 1990, în Timișoara. Aceasta este o statistică a mesajelor directe, prin înregistrări și cărțile sale numărul celor slujiți se ridică posibil la sute de milioane. Dar cel mai bun contabil este Dumnezeu.

Ce bine ar fi să ardă acest foc al răspândirii Împărăției lui Dumnezeu în fiecare dintre noi. Sunt slujitori și slujitori consacrați, care au făcut scopul vieții lor din slujirea Regelui. Așa a fost și Palau aproape nouă decenii. Și eu îmi doresc să fiu unul dintre slujitorii consacrați! Tu?

Te ce vor scrie oamenii despre tine?

Boala tristeții. Nu te lăsa doborât! Fruntea sus!!!

Nu vă lăsați copleșiți de tristețe!

Nu este sfârșitul lumii după necazul tău!

Suveranul este Dumnezeu! Privește prin credință în viitor. Logica îți poate genera proiecții negative, nădejdea te ajută să treci mai departe, prin credință zbori peste problemele tale.

Nu te refugia în tristețe! Nu te lamenta! Vine primăvara! Au înflorit migdalii și caișii. Se vede păpădie pe imașuri, toporașii au biruit zăpadă, soarele ☀️strălucește pe cer. FRUNTEA SUS!

Cerul nu are restricții de audiență, iar Dumnezeu are program nonstop de consiliere. Apelează cu încredere la El!

Masca acoperă fața și nu se vad dinții zâmbind, dar masca nu poate pune sechestrul pe inimă ❤️, nici pe suflet:))

Fă o plimbare pe marginea unei ape cu cineva drag(copil, soț, soție, părinte, bunic, prieten). Urmăriți cu atenție rățuștele, turturelele și iepurașii care nu au habar de aceste chestii numite pandemii, restricții sau altceva.

Mulțumim prof. Dr. Tudorel Butoi!

https://www.facebook.com/watch/?v=473692497103757

Atunci mami de ce ne-a părăsit?

-„Domnu’ părinții fac rău copiilor lor?” Mă întreabă o fetiță pe un ton serios și matur.

-Sigur că nu! Îi răspund eu hotărât. Apoi continui nedumerit, părinții nu ar putea să le facă rău copiilor, ei le doresc tot binele din lume.

– Sunteți sigur? Continuă ea cu bun simț.

– Sunt foarte sigur, doar ei vă iubesc precum ochii din cap.

– Atunci mami de ce ne-a părăsit! Iar ochii i se umple de lacrimi.

Mulțumesc Tatălui ceresc pentru puterea pe care mi-a dat-o să mă stăpânesc din plâns, pe moment, dar acum tastatura e udată cu lacrimi.

Părinți, nu vă mai părăsiți copiii! Sunt multe probleme, știu, sunt multe orgolii de domolit, multe polițe de plătit, multe cauze ale ciocnirilor dintre voi. O rugăminte doar: Mai întâi gândiți-vă la copii, mâncați-vă pâinea cu lacrimi, mușcați din orgoliile voastre, tăiați mofturile cu un litru de helas, dar NU VĂ MAI PĂRĂSIȚI COPIII!

„M-a jignit frate!” Ok, și nenorocești niște suflețele mici din cauza unui orgoliu prostesc? Te răcorești emoțional sfâșiind dramatic niște inimioare mici? Te simți mai bine? Ați făcut un jurământ, respecta-ți-l. Prin apă și foc, succes și faliment, spital și concediu, respectă-ți legământul căsniciei!

Dragi părinți, vă implor, iertați-vă! Reparați relația! Mulțumiți-vă cu partenerul vostru! Lăsați pornirile preacurvare și nu mai părăsiți copiii! Și dacă ar fi să muriți de foame, muriți cu ei în brațe, dar nu îi părăsiți. Luați-i cu voi în cosmos, pe Marte, în Afganistan, dar nu îi părăsiți.

Vă vine nota de plată! Cea mai bună variantă pentru mine este VOIA LUI DUMNEZEU! Iar voia Lui înseamnă sfințire, smerenie, supunere, ascultare, rugăciune, post. Nu exista problemă pe care să nu o poată rezolvă Dumnezeu, doar că trebuie consultat.

Vă implor, nu vă mai părăsiți copiii!

Iar pentru voi copii năpăstuiți și părăsiți, am o veste bună, o promisiune făcută de Dumnezeu: (Isa 49:15) „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip.
Sau David spunea: (Ps 27:10) Căci tatăl meu și mama mea mă părăsesc,dar Domnul mă primește.