https://nicolaegeanta.blogspot.com/2022/12/recensamant-2021-date-preliminare-oare.html?m=1
Arhive lunare: decembrie 2022
Vizionează „Onisim Botezatu – Întâlnire cu Dumnezeu la stâna din Betleem | Biserica BETLEEM Arad” pe YouTube
Fericirea ascunsă într-o baltă din Fâșia Gaza
Reprezentativ
Pe când își urmau ei drumul, au dat peste o apă. Și famenul a zis: „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?” F.A. 8:36
Vorbim despre ministrul de finanțe al Etiopiei. Care a căutat fericirea în diplome, în carieră politică, în bani, în sferele de influență monarhice și nu a găsit-o. Apoi pornește într-un pelerinaj de 2555 de kilometri Addis Abeba – Ierusalim, în căutarea fericirii, a împlinirii sufletești. Atât de consacrat meseriei, încât acceptă să fie castrat, deci era famen.
Îl suspectez că era evreu: 1. Simte nevoia de a merge la Ierusalim să se închine; 2. Este primit în Templu; 3. Citește cursiv în Torra; 4. Se înțelege cu Filip în ebraică; 5. Era ministru de finanțe al Etiopiei (toate imperiile mari au avut finanțiști evrei). Drama cea mare este că Templu apostat nu mai putea livra decât programe și nădejdi înșelătoare. L-au pus să facă niște mătănii, i-a vândut niște fetișuri, dar golul de firma lui Dumnezeu din inimă lui nu a fost umplut.
Domnul ministru ne învață că nu e mare filosofie cu pocăința asta. Hristos, credință, decizie, smerenie, botez și gata. Mântuire. Într-o baltă? În pustiu? Fără camere? Fără neamuri? Da! Doar cu Dumnezeu în cer, cu Isus în inimă și Duhul Sfânt în suflet și e suficientă și o baltă din pustiul Gazei.
A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, și Filip a botezat pe famen. Când au ieșit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, și famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul își vedea de drum, plin de bucurie. F.A. 8:38-39
Nu mai găsiți nod în papură! Nu mai amânați pocăința, că ratați propria fericire. Rezolvați-vă de îndată problema sufletească! Nu alergați după avioane de hârtie. Decizie, determinare, credință, smerenie, botez biblic și gata!
Fiți plini de bucurie! Cu Isus!
Semnează petiția normalității
https://www.petitieonline.com/ideologia_de_gen_protejarea_elevilor
Copiii noștri au dreptul la o viață normală! Avem dreptul că cetățeni europeni să cerem educației să se calibreze cu legile lui Dumnezeu, cu normalitatea.
Am semnat petiția pentru că sunt dascăl și părinte, pentru că sunt pastor creștin, pentru că sunt cetățean informat, pentru că mă interesează viitorul societății. Nu vreau să îmi crape obrazul de rușine privind în ochii copilului meu, de aceea am votat pentru normalitate.
In memoriam Daniel Șugar
Un sportiv neobosit. Veșnic cu vorbele la el, plin de zâmbet din cap până în tălpi și cu un fler aparte de a destinde atmosfera, de a crea bună dispoziție în jur. Așa îl știm noi.
Șughi (așa îi spuneam noi) era un om minunat. Avea și el probleme și suferințe, dar se încăpățâna să le ascundă, nu aveai voie să fii trist în preajma lui.
Tot timpul atent la detalii, cu inițiative la onomastică și zile de naștere, cu idei geniale de cadouri pentru doamne. Sensibil, cu pronunțate valențe de simț al umorului, dar modest și consacrat meseriei didactice.
Nu vom uita veșnica SuperNova ta Dani, cea verde pe care o lăudai și spuneai că nu te vei despărți de ea. Până la urmă a trebuit să rămână aici.
Ca un căpitan antrenat tot timpul pentru război. Când tu alinia-i copiii de la Școala Gimnazială Agrișu Mare și le spune-i „Bună ziua!” cu o fermitate specifică doar ție și un glas strident, iar ei răspundeau în cor: „să trăiți!”, aveam impresia că suntem pe un platou de instrucție.
Te-au iubit mult copiii. Îți spuneau „profu”
Și noi te-am iubit asemeni. O să ne fie dor de tine. Cu freza ta albă, atent așezata peste cap, unită cu barba ta albă și la fel de elegant aranjată. Da, ai reușit să păstrezi demnitatea didactică, ai dus cu onoare lupta până la linia de final, ca un atlet veritabil, ca un campion neobosit.
Dumnezeu să te mângâie dragă Alina și pe tine Ari, îngerașul lor, care erai tot timpul în poveștile lui Șughi. Vorbea despre tine ca despre un dar foarte prețios. Era mândru de realizările tale în ale arhitecturii, iar ochii îi străluceau vioi ori de câte ori îți pronunța numele.
Am fost mai mult decât colegi. Am fost prieten cu Dani, coleg de navetă, de inițiative și proiecte didactice comune.
La un moment dat în viață, ne stâmparam foamea și dorul de prieteni cu frumoasele amintiri impregnate pe cortex. De aceea e bine să lăsăm în urmă o vorbă bună, o amintire plăcută, că cine știe cui îi va ține de cald în vreme.
Fiți mângâiați de Bunul Dumnezeu Dragilor!
Cu prețuire Pastor Prof. Onisim Botezatu
Mărturie pastor P. Huțuțui
În viață sunt momente grele și momente foarte grele. În clipele cumplite Dumnezeu trimite oameni lângă noi să ne sprijine. Dacă lupta este și mai grea trimite îngeri, vine chiar Duhului lui Dumnezeu să ne ajute.
Domnul să vă întărească frate Petrică. Să vă țină tare, și apt pentru slujire.
Cine sunt „pocăiții”?
Reprezentativ
Ani de zile românii s-au hrănit cu dezinformarea și au trăit într-o mare eroare în ceea ce privește mișcările de trezire spirituală. Fie că vorbim despre Penticostali, Baptiști sau Creștini după Evanghelie, cele trei culte alcătuind și Alianța Evanghelică din România.
Înjurați de oameni decenii întregi, umiliți de colegii de la locul de muncă, înfierați de preoți, batjocoriți de la altarele bisericilor istorice, prigoniți de sistemele totalitare în toată istoria și suspectați de influențe occidentale, mai ales în spațiul est-european. Bătuți de jandarmi, judecați de milițieni cu două clase, condamnați la pușcărie, respinși de la facultățile de prestigiu, uciși de inchiziție, dați la fiare de împărații înguști la tâmple. Așa au fost priviți pocăiții în istorie.
Între timp v-ați prins și dumneavoastră că nu suntem canibali, nu „stingem becurile”, bisericile noastre fiind cele mai luminate și dotate clădiri din localitățile țării, spații mari și aerisite unde scaunele sunt gratis și intrarea este liberă pentru oricine. Știm mult mai multe decât să facem prunci, avem copii care au promovat cele mai de frunte universități din țară și din străinătate. E plina Europa, America și lumea întreagă de biserici românești arhipline de oameni cinstiți și temători de Dumnezeu.
O, da, cunoști „pocăiți” aroganți, neserioși, lacomi, violenți, e adevărat că sunt. Și noi îi știm, dar ni-i asumăm, cei mai mulți fiind chiar sub disciplină în biserica apartenentă! Sunt ai noștri, oi rătăcite poate, sau prea tinere, care s-au botezat și nu a luat încă Hristos chip în ei. Nu ne dezicem de ei, le dezaprobăm faptele, dar sunt pe listele noastre de rugăciune. Nu ne este rușine cu ei, posibil să provină din familii de oameni serioși, dar nu au experimentat nașterea din nou, dovadă că un creștin nu se naște, ci devine, prin pocăință.
Implicați la maxim în societate, cu cele mai serioase și consistente proiecte sociale. Vizite de bătrâni, îmbrăcăm zeci, sute de mii de orfani, construim școli și biserici din banii noștri, din zeciuieli, nu stam cu mâna întinsă la stat. Vizităm năpăstuiții sorții, suntem pe front hrănind sinistrații de război și inundații. Slujitorii noștri, păstorii sunt tot timpul pe drumuri, prin spitale, prin sate părăsite, unde apar oameni eleganți cel mult din patru în patru ani. Cam ăștia suntem noi.
Da, nu ne facem semnul crucii. Prea mulți îl fac doar în dreptul bisericii, apoi înjură aceeași cruce. Noi predicăm crucea Domnului Isus, ne luptăm să o purtăm zilnic, nu la gât, ci în inimă. Îmi spunea o doamnă: „cât am înjurat și preacurvit cu crucea la gât, domnul pastor!” Oare câți nu vedeți și dumneavoastră care înjură, mint, înșeală, se droghează, se îmbată, ucid cu crucea la gât? Cu ce îi ajută că fac semnul sfintei cruci cu mâna, iar cu inima și limba o înjură, la doi pași mai încolo?
Credem în Sfânta Treime, Dumnezeu Tatăl și Creatorul, Domnul Isus singurul Mântuitor, pe care îl acceptăm personal și Duhul Sfânt pe care îl primim ca oaspete cu caracter permanent în sufletele noastre. Credem în Biblie ca autoritate absolută, Cuvântul revelat al dumnezeirii. Ne luptăm să trăim frumos, să fim ordonați și civilizați. Ne luptăm cu propriile patimi, postim și ne rugăm și suntem afectați emoțional când greșim, când alunecăm pe cale, dar ne redresăm prin lacrimi de pocaință și ne pocăim în fiecare zi. Suntem CREȘTINI PRACTICANȚI ai Bibliei.
Avem grădinițe private, școli, licee teologice, facultăți, master, doctorat, cantine sociale, clinici. Avem mii de profesori, educatoare în învățământul de stat, avem mii de medici care nu iau mită, profesori doctori în teologie, emisiuni TV și Radio, pagini și reviste online de răspândire a Veștii Bune. Nu ne lăudam cu ele, doar îl binecuvântam pe Dumnezeu. Toate construite în mare parte prin autofinanțare.
Poate ai auzit lucruri deformate despre „pocăiți„. Nu le crede! Vino să vezi cine suntem! Vino să ne cunoști personal! Să ne vezi biserica și familia și copiii! Vino să iei cina cu noi într-o seară! Poți să vii la masa noastră la prânz! Nu avem nimic ascuns! Ne poți întreba lucruri despre viață-moarte-veșnicie. Oricare dintre ai noștri, de la copilul de clasa 1 până la pensionarul care se pregătește de moarte, oricine se va arăta disponibil și competent să îți răspundă la întrebările existențiale, pentru că la noi toți citesc Biblia.
Poate știai lucrurile astea despre noi. Poate le știai deformat. Suntem oameni serioși, responsabili, îngrijiți și cuminți. Pentru că îl iubim pe Dumnezeu și iubim oamenii, pe toți oamenii! Fără excepție! Nu ținem cont de rasă și religie. Avem misionari pe toată planeta. Poate nu știai, dar România concurează cu țările care au cei mai mulți misionari pocaiți pe planetă. În triburi uitate de lume, pe toate continentele și meridianele.
Știu, pocăiți, neoprotesteanți, sectari sunt nume peiorative, de care ai fost învățat toată copilăria să fugi. Iată că între timp ți-ai dat seama că îi îndrăgești pe acești oameni, te simți atras de ei, ai apreciere și respect. Aceștia suntem noi, pocăiții. O, avem un mare complex că nu reușim să fim precum ne considerați dumneavoastră, pocăiți adevărați, dar ne străduim să fim și mai pocăiți în fiecare zi!
Iată cine sunt pocăiții! Vă iubim! Doamne ajută!
Spumoase, licorile minciunii
Reprezentativ
Oamenii își spun minciuni unii altora, pe buze au lucruri lingușitoare, vorbesc cu inimă prefăcută.
Nimicească Domnul toate buzele lingușitoare, limba care vorbește cu trufie… (Psalmul 12:2-3
Douglas Adams spunea așa: „O minciuna este o minciună, chiar dacă toți o cred, iar un adevăr este adevăr, chiar dacă nimeni nu îl crede”
Fugiți de minciună! E dama de companie a lui Lucifer. Minciuna este otrava care toacă mărunt în primul rând pe autor. Vă puteți imagina ce înseamnă să îți întocmești viața pe fals, eroare, distorsiune, închipuire, diversiune? Este inuman și dizgrațios. Să livrezi lingușeală, prefăcătorie și șantaj. E o formă de auto-condamnare la moarte lentă.
Minciuna este un act de lașitate, o formă de evadare de la realitate, care conduce la anihilarea sinelui și suicid spiritual. A lege minciună ca armă de atac, este ca și cum ai bate palma cu diavolul însuși, pornind la război împotriva dreptății și a adevărului. Nu ai nici o șansă. Vei fi răpus fulgerător!
Calitatea adevărului constă în abilitatea sa de a rămâne discret, tainic, decent și modest. Ar putea reacționa cu argumente de contraofensivă, dar adevărul este suficient de inteligent să tacă atunci când minciuna afișează reclamele ei publicitare de propagandă. Niciodată adevărul nu va folosi decorul minciunii pentru disculpă. Amintiți-vă scena din Gabata, când mituiți, avocații minciunii ticluiesc pâră împotriva Mântuitorului. Formidabil surprinde Matei în 26:63 când imortalizează confruntarea deschisă de la falsul proces. Când prin terții ei, minciuna urlă în spume: Majestatea Sa, „Isus tăcea”.
Întotdeauna licorile minciunii au fost savurate cu nesaț de oponenții inteligenței. Au satisfacție maximă în a savura înspumatele băuturi ale bârfei, piperate cu neadevăruri și defăimare. Creierul produce endorfină, iar bârfitorii se simt fericiți. Vai de ea fericire! Pentru că minciuna promite mult, are volum, e savuroasă, e accesibila chiar și celor fără minte, dar are injectat veninul morții în ea.
~Mai bine săruți un scorpion, decât buzele mincinoase~
Ador să văd obrazul minciunii (din care poți să îți faci o pereche de bocanci, vorba lui Nicu G.), atunci când prin rafinamentul său, adevărul începe cuvântarea. Printr-o finețe rară se exprimă, își spune argumentat și calm opinia. Ador să văd adevărul cum zdrobește genunchii șubrezi ai minciunii. Chiar dacă are aere de domnișoară curată, minciuna e urâtă ca muma pădurii. Să fugi de ea în goană, iar de ai obosit să nu poposești la umbra ‘plopilor’ ei, că vei rămâne fără însoțitori.
Când spumoase licorile minciunii îți sunt turnate în pahar, iar diavolul îți întinde însiropatele prăjituri ale neadevărului, refuză-l franc. Fă stânga împrejur, bifează locul și persoana respectivă, să știi să nu te mai încrucișezi cu drumul ei niciodată.
E ca atunci când Duhul e lăsat să lucreze!
Reprezentativ
Filadelfia Trossingen. O biserică mare, dinamică, plina de oameni care slujesc, pe toate liniile. Pastorul Adi Flora a reușit performanța, împreună cu echipa să cumpere o biserică Evanghelica Luterană. În centrul micului orășel, o biserică mare, cu un turn foarte înalt în față care o evidențiază de la depărtare. O clădire frumoasă, impunătoare, nu foarte veche pe care sunt convins că Martin Luther ar fi îndrăgit-o foarte mult văzând-o arhiplină.
Sâmbătă, seară de tineret. Minunat. Duminică dimineața botez, nouă candidați. O sărbătoare plină de har. Fiecare detaliu este sub călăuzirea lui Dumnezeu. Șase fete și trei băieți au mărturisit public credința lor în Dumnezeu. Frumoși, luminoși, radiază de slava Lui Dumnezeu care umple Templul.
Duminică seara, se anunță a fi un concert de colinde. Așa a și fost, doar că îngerii s-au unit cu omologii umani ai închinării, iar de aici până la clipe minunate de cer a mai fost doar un pas, cel al credinței.
Pe la jumătatea programului, nu mă simt prea bine. Mă retrag de la amvon în apartamentul bisericii unde ațipesc puțin. Îl rog pe Sem să mă cheme înainte de predică. Și am venit. Am început mesajul, intitulat: Cum poți să fii un agent al nașterii Mântuitorului? Agentul divin: Îngerii, Duhul Sfânt, Gavril, Fiul care se naște. Agentul uman: Maria, Iosif, Zaharia, Simeon.
Mesajul a fost unul diferit. Mă detașez încet de schema propusă, de schița de predică, de temă și merg în direcția Duhului. O direcție foarte bună. Oamenii simt că ceva neobișnuit urma să se petreacă. Predica nu a fost strălucită, nu a avut ceva deosebit în ea, dar însoțirea supranaturală a Duhului lui Dumnezeu i-a dat noi valențe. Biserica este foarte aproape de mine, receptivă, atentă, iar feedback-ul este unul mai mult decât pozitiv.
Închei slujba cu o rugăciune. O altfel de rugăciune. Una profetică. Fratele Adi Flora, pastorul bisericii se ridică la amvon. Încearcă să zică un cuvânt, apoi tace. În tăcerea de un minut, biserica începe să plângă. Unii se rugau prin Duhul, alții îngenungheau, alții plângeau. Situația este „scăpată” de sub controlul uman. Duhul Sfânt preia tot monopolul. De aici până la declanșarea stăvilarelor harului a fost o distanță scurtă.
Păstorul continuă plângând să îndemne biserică la rugăciune și post. Prin atitudinea lor parcă toți încuviințau unanim pentru 21 de zile de sfințire propuse de păstor. Zeci, sute de mâini ridicate pe sus care se închină, prin închinare plăcută cu evlavie și cu frică. Slava Domnului umple toată adunarea. De la amvon, prin sală, până la balcon. De la copii, tineri, părinți și bătrâni, toți se închină Regelui. Plânsete, bocet, lacrimi, strigăte, cântece. Totul este mirific.
Dragi slujitori ai altarului, nu vă fie teamă de manifestările Duhului! Lăsați Duhul Sfânt să lucreze. E Duhul Tatălui care lucrează în Casa Tatălui. Noi suntem doar niste agenți umani prin care Dumnezeu lucrează. Niște robi netrebnici închinați pe viață și veșnicie Stăpânului. De ce ne-am pus stăpâni pe lucrarea mâinilor lui? Oare de ce ne credem șefi peste Casa Lui? Lăsați Duhul să lucreze! Lasați-L pe Hristos să strălucească în toată splendoarea Sa! Lasați-L pe Tatăl să își revendice toată slava! Singurul de altfel care o merită. Iar noi să ne smerim, să ne facem mici, mici, mici, până la topire. Atunci vom conta cu adevărat înaintea Lui.
Ai fi dorit să nu se termine această atmosferă celestă. Fratele păstor încheie, dar o ia de la capăt plângând, iar biserica intră din nou în rugăciune. Nimeni nu ar fi plecat acasă. Toți mai doreau să rămână, chiar dacă slujba se apropie bine de patru ore. În slujire mai auzeam descoperiri sau rugăciuni: „treci de la inimă la inimă”, aici nu mai era cazul. Duhul Sfânt mișca fiecare inimă, toți parcă sunt umpluți, adăpați din norul de har care plutea zăbavnic peste Biserica Filadelfia.
Când în cele din urmă slujba se încheie în acordurile și cântările în lacrimi cântate de Sem și Beatrice Bala, Tamara Moga(Onofrei), biserica rămâne tot blocată pe scaune, neînțelegând cum s-a terminat totul. Pastorul mă îmbrățișează plângând amândoi ca niște copiii. Numai ce mă ridicasem de la sol, unde am căzut ca secerat, proșternut în prezența Domnului.
Șocul cel mare l-am avut la final când un frate prooroc din Spania, a venit la noi la amvon și ne-a spus că a avut un mesaj de la Dumnezeu, iar pe când să înceapă să vorbească, Domnul ia zis să tacă pentru că îl va da prin cuvântul predicii. În cale moment eu(care predicam) aș fi folosit ceva expereise de genul: „de aici încolo e profeție, un mesaj venit din cer”, iar mesajul a schimbat macazul radical. Încă așa ceva nu am întâlnit în 20 de ani de slujire. Să direcționeze Dumnezeu un ne mesaj profetic, dirijat spre predicator. Fratele prooroc ne povestea în lacrimi această situație…Fără cuvinte!
Ne-am despărțit frumos. Lăsând în urmă o biserică vie, harnică, frumoasă, slujitoare și zidită. Iar Dumnezeu ne-a mai dat o lecție de închinare adevărată, de slujbă condusă de El, de ceea ce ar putea face Duhul Sfânt la un program atunci când i se predă monopolul.
Sunt bucuros. Sunt mulțumit. Sunt smerit și recunoscător lui Dumnezeu pentru modul în care a reușit să ne surprindă, să ne încânte, să ne disciplineze, preluând personal frâiele închinării în a Sa Casă de rugăciune.
Îți mulțumim Tată pentru lecția predată! Pentru bucuria Duhului revărsată din plin! Mulțumim pentru că și astăzi vii între noi! Ne vorbești, ne iubești, ne copleșești și ne trimiți mai departe în luptă mai puternici, mai pasionați, mai motivați, mai plini de curaj.
Mai poți zice: „NU POT”?
Neputința nu exista în fapt. Ea este doar un moft al celor leneși și fricoși. Apleacă-te! Riscă! Fă ceva util! Lucrează! Dumnezeu nu pune mila decât acolo unde pui tu mâna ta, poate fi sfioasă, dar să fie harnică.
https://www.instagram.com/reel/Cl8bOOMrkph/?igshid=MDJmNzVkMjY=
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.