Buna Floare, așa cu m îi zicea Beni (cumnatul meu), a fost o femeie cu totul specială. Nu am cunoscut-o personal și regret enorm acest lucru! Dar slujind la căpătâiul ei în ziua înmormântării am descoperit detalii prețioase, demne de a fi consemnate și apreciate.

Născută în anul 1942, în plin conflict și sub presiunea bombelor celui de-al doilea război mondial, din părinți tineri, care s-au născut în leagănul bombelor primului război mondial și au supraviețuit epidemiei de gripă spaniolă care a decimat Europa, depășind 50 de milioane de morți.

La vârsta de 4 ani rămâne orfană, pentru că tânărul ei tată, moare pe front. Crescută doar de mamă, Buna Floarea ajunge un om iubit de toată lumea.

În 1974 se botează, deci a trăit și zbuciumul invaziei sovietice din Cehoslovakia. Naște 11 copii, dintre care 10 sunt în viață cu copiii și nepoții adunați ca o cunună în jurul coșciugului mamei iubite. Așa cum ne învață înțeleptul în Prov 17:6 Copiii copiilor sunt cununa bătrânilorși părinții sunt slava copiilor lor. Probabil regele Solomon se referea și la acest tablou, pe cât de trist la fel de special din jurul sicriului.

Copii au fost născuți în cea mai cruntă presiune politică, în perioada comunistă, care a zdrobit mii de sfinți prin închisorile și rigorile ei blestemate. Cu muncă cinstită și frică de Dumnezeu a reușit să îi crească și mari și bine.

Buna Floare prinde și revoluția din 1989. Prinde și exodul de după, în care aproape toți copiii au trebuit să plece în țări depărtate. Prinde și o pandemie mondială de Coronavirus căruia îi supraviețuiește.

Ce m-am remarcat la aceasta femeie este faptul că o perioadă de 35 de ani a găzduit biserica lui Hristos din comuna Forău la ea în casă. Vă puteți imagina ce caracter nobil a avut această femeie, această sfântă contemporană cu noi? În contextul în care sunt milioane de oameni care merg o dată în an la biserică, oameni care nu au primit un oaspete vreodată, ea a zis: „Vreau biserica în permanență în casă mea!”

Să crești 10 copii, care sunt căsătoriți au copii, și copiii la rândul lor au copii, această numai o mamă și un tată aleși pot face. Da, am înțeles că și soțul ei, fratele Vasile Hus a fost un om al lui Dumnezeu, un slujitor devotat și plin de pasiune pentru Dumnezeu. Numai așa se explică faptul că poți împărți casa cu sfinții lui Dumnezeu aproape patru decenii. Ferice de cei care mătură praful de pe picioarele sfinților!

Frații spuneau că nu a cerut un leu pe consumabile: apă, curent, încălzire. O, da! Se duc oamenii cu astfel de caracter! Cine le ia locul. Se pare că pământul nu mai este vrednic de a avea pe el astfel de titani.

Bunei Floare îi plăcea mult cântarea. A mers acolo unde se cântă împreună cu îngerii și ne așteaptă și pe noi. Prea repede pleacă oamenii buni dintre noi și prea zăbovesc parcă cei răi. Dar dureros este că prea puțin timp petrecem în compania lor, inconștienți suntem că de la ei putem culege bogăție și viață.

Trăiți frumos, încât oamenii să aibă amintiri frumoase cu voi. Vorbe bune, fapte duhovnicești, iubire și altruism, iar descendenții vor avea un exemplu viu, în carne și oase, în tine!

Sora Floare, a fost o onoare să îți slujim la căpătâi, ferice de cei care v-au avut ca mamă, sunt și ei slujitori să știți, sunt serioși au familii frumoase și îi slujesc Stăpânului. Câștigați sunt și vecinii dumneavoastră, și colegi și rudele și toți cei care v-au știut aproape. Au avut un exemplu, e responsabilitate lor ce va face cu el.

Câștigat este și cerul astăzi, cu încă un sfânt care a ajuns la linia de final, în așteptarea răsplătirilor dumnezeiești.

Bucuria este acea satisfacție sufletească care emană din interiorul omului spre exterior. Grijă mare însă, pentru că bucuria are mulți „hoți”, un fel de păsări răpitoare care de dimineața până seara se hrănesc numai cu bucuria altora.

Partenerul agitat, șoferul scandalagiu din trafic, telefonul primit de la un interlocutor rău, invidia, o pană la mașină, o mâncare arsă pe aragaz, o notă mică la mate, păcatul accidental etc. Toți aceștia pot fi hoții bucuriei tale. Prinde-i și sechestrează-i în colivia indiferenței!

Ai dreptul la bucurie! Cheia este la tine, dacă vei permite sau nu hoților să intre, este alegerea ta, dar cântărește și consecințele. Nimeni nu are dreptul să năvălească în sufletul tău și să te rănească. Nu accepta umilința lui nici în ruptul capului.

La o analiză rațională, vei constata că interlocutorul „hoț” nu are absolut nimic cu tine. Pur și simplu caută un țap ispășitor pentru deversarea propriilor frustrări. Miluiește, compătimește, înțelege starea lui, dar te implor, nu permite deșeurilor verbale să cangreneze sufletul tău! Nu merită!

Hai, fii bucuros! Pavel spunea în Filipeni 4:4. „Bucurați-vă totdeauna, iarăși zic: bucurați-vă!”

Hai să facem front comun și să sancționăm orice tentativă de însușire necuvenită a bucuriei noastre!

Proverbe (20:6) Mulți oameni își trâmbițează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios?

Se fac multe acte și fapte filantropice astăzi. Mulți săraci sunt ajutați, cu toate acestea mulți se zbat încă în chinurile sărăciei. Ajutați! Nu mai condamnați pe astfel de oameni, însăși sărăcia este o pedeapsă și un indiciu spre incapacitatea de coordonare a acestora.

Problema cea mai mare este atunci când îl ajut și încarc pe rețelele cu grad limitat de încredere poze cu ei și copiii lor. Vă implor nu mai faceți asta! Au și ei dreptul la intimitate și demnitate.

Mai sunt sunat și eu de binevoitori sinceri, dar care îmi cer poze cu săracii ajutați. Le trimit banii înapoi. Eu nu umilesc pe un om față de nimeni, chiar dacă e sărac. Nu fac emblema „binefăcătorului din mine” punând o poză sub orice limită a demnității umane, umilind pe alții.

Înțelept este Hristos. Dacă îl ascultăm vom avea și răsplată, altfel rămâne doar satisfacția milei și atât. Isus spunea în Mat 6:2-3: Tu, dar, cînd faci milostenie, nu suna cu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii, în sinagogi și în ulițe, pentru ca să fie slăviți de oameni. Adevărat vă spun, că și-au luat răsplata.
Ci tu, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta.

Practic milostenia se face în ascuns, dacă milostivul nu este fățarnic (face lucrurile de fațadă), iar răsplătirea îi va surâde în prag de veșnicie. Sf. Nicolae de Kronstadt spunea: „milostenia face bine, întâi celui milostiv” Starea generala de bine pe care o dă facerea de bine, nu se compară cu nimic. Zgârciții sunt cei mai bolnavi și ursuzi oameni.

E diferit atunci când se face apel la a sprijini un caz deosebit prin strângere de fonduri și încurajare la donație, dar riscurile lăudăroșiei scad, fiind implicarea mai multor oameni. De aceea noi avem la biserică Departament social. Cine vrea să ajute donează bisericii. Slujitorii de la social distribuie bunuri, plătesc facturi, cumpără frigidere și alimente, iar mulțumirea săracului se îndreaptă spre biserică și implicit spre Domnul. Astfel, nici noi nu știm cine e dătătorul. E formidabilă slujirea în acest fel!

Un bine făcut cu surle și tobe este suspectat de lipsă de credincioșie, așa ne lămurește regele înțelept. Asta înseamnă direcționare greșită a slavei, nu spre Domnul, ci spre domnul eu și este păcat. În acest caz, rămân cu satisfacția că am ajutat pe cineva, el este un beneficiar bucuros, dar să îmi iau adio de la răsplată!

Fiți înțelepți! Ajutați! Ajutați cât mai mulți oameni! Salvați-i! Dar aveți grijă ca nu cumva salvându-l pe el să te pierzi pe tine, printre mărăcinii și veninul de aspidă al lăudăroșiei vieții!

Când faci un bine cu mâna ta dreaptă, fă-l în șoaptă, să nu te audă stânga. Să nu te laude cumva, lasă-L pe Dumnezeu să o facă, e mult mai sonor și cinstit!