Arhive categorie: Noutăți

Importanța caracterului

Publicat pe de

O întâlnire scurtă cu fratele Luigi Mițoi la Rădăuți. Scurtă dar cu o densitate magistrală. Fratele Luigi are unicitatea dumnealui. În cinci minute am reușit să decupez din discuție vorbe mărețe.

Pe un ton elegant și cu onoare mi-a spus: „Onisim ești tânăr, iar viitorul îți rezervă toate oportunitățile de slujire, să aveți grijă de caracter. Cu darul mai putem jongla, se mai poate dribla, dar cel care va face diferența între slujitori și oameni este caracterul„.

Ne spunea tot dumnealui de nume sonore (fără a nominaliza pe nimeni), care au impresionat cu darul lor, au avut randament fermecător, dar pentru că au dezamăgit prin caracterul lor au compromis toată lucrarea. Cicero spunea: „inteligența fără caracter nu înseamnă nimic, în schimb caracterul fără inteligență înseamnă ceva”.

Investiția unui om/slujitor/soț trebuie să fie concomitent performanță și caracter, randament și caracter, studii și caracter. Dacă acestea nu merg mâna’n mână, lucrarea riscă să migreze spre nulitate. Pe oameni îi mai putem fenta, dar judecata iminentă de la tronul alb, niciodată. Darul e dar, îl primim de sus, dar caracterul ține de investiția și sinceritatea noastră.

Practic vor fi două judecați. 1. Judecata Mielului privind răsplătirile pentru slujirea sinceră în slujba Împărăției (2 Cor. 5:10) și 2. Judecata de apoi, privind mulțimile dar și slujirea administrată de oameni fără caracter. Aici se vor încadra pocăiții care au abuzat de darurile Duhului, dar au avut caracterul neprelucrat, astfel pângărind toată lucrarea. (Vezi Matei 7:22-23).

„Scuză-mă” Doamne!?

Publicat pe de

Care este diferența între „scuze” și „iartă-mă”? Sau dacă există vreo diferență?

Scuze, este varianta fake a iertării. Este tratamentul superficial al unei rani create. Scuze, este o formă de amăgire conștientă a cugetului, cu înșelătoarele nădejdi că ai făcut partea ta. O încercare ieftină de anesteziere a conștiinței, dar în esență rănile rămân nevindecate, unele cu infecții grave deja. Scuze, are în compoziție puțin cinișm, o ușoară ironie și este de fapt o problemă pe jumătate rezolvată.

Iartă-mă, e divin. Când cel prejudiciat aude aceste cuvinte, involuntar îl obligi să încerce varianta iertării. Lucram în Marea Britanie. Și inevitabil pe șantier mai comiți unele erori, la măsurători, era multă geometrie, calcule. Imediat mă disculpam prin „sorry”. Unul dintre manageri mă întrerupe și îmi spune: „Onisim, ești în Anglia. Greșelile sunt dese în această breaslă, pe șantier. Suntem oameni. Nu este neapărat nevoie de „I’m sorry” e suficient și „excuse me”.

I’m sorry implică remușcare, îmi pare rău, iartă-mă sau te rog frumos să mă ierți, îți promit că nu se mai întâmplă! Uneori implică lacrimi, regret, pocăință. Te coboară sub cel căruia i-ai greșit. Ești la mâna lui și trebuie să implori iertarea. Din motive de demnitate e bine să fim precauți la vorbe.

De prea multe ori ne cerem scuze de la Dumnezeu o dată, de două ori pe an. La Paști, eventual și în postul Crăciunului. Dar, oare este suficient? Este mulțumit Dumnezeu? Am garanția iertării? La fel e și cu semenii. „Precum și noi iertăm greșiților noștri” = Zice Dumnezeu: „Dragă, te iert DOAR DACĂ și tu ai iertat. Altfel rămâi legat cu funiile propriei neiertări”

Te rog frumos să mă ierți, Doamne! Implică o obligație pe care o asum în vederea îndreptării mele. O formă de rușine de a mai comite aceleași greșeli. O eliberare oferită de Hristos. Responsabilitatea de a fi mai precaut pe viitor. Străduința de a face pași serioși spre schimbare. Asta mai înseamnă și ceva de genul: Dă-mi te rog puterea să nu mai fac aceste greșeli!

Mântuitorul ne învață că nu sunt suficiente scuzele spirituale. E nevoie de mai mult, de seriozitate și asumare. Și ne iartă nouă greșelile noastre Tată! Precum și noi iertăm greșiților noștri!

Mamy, cea mai frumoasă floare

Publicat pe de

Înainte de culcare avem rugăciunea, apoi un subiect, în general distractiv sau amuzant ori o poveste cu tâlc, în general din Biblie, pentru ca somnul tuturor din familie să fie liniștit, iar visele frumoase.

Astăzi am avut ca subiect: floare preferată. Bineînțeles, personal nu aș da o ☀️ floarea soarelui ☀️ pentru nici care altă floare. Fiecare îsi spune preferințele lui. În fond toate florile sunt frumoase. „Ba nu!” Replică Yared, iar pe un ton sacadat și dulce că un adult pune întrebarea serii: „Știi care este cea mai frumoasă floare de pe pământ?” „Care?” Răspundem în cor eu și soția. Își adună emoțiile, coboară tonul, iar pe o gamă duioasă răspunde: „Mamy!”

E adevărat că am reacționat în cor: „wooow!” Așa este Yared, Mamy este cea mai frumoasă floare! Imaginați-vă cum m-am simțit eu? Dar mamy?

Nu știu care este relația ta cu părinții sau socrii, dar, dacă vrei să fii cu adevărat fericit în viață trebuie să vezi în mama ta, în tatăl tău o floare rară. Cu plusuri și minusuri, cu defecte și calități, cu sau fără școală, parinții sunt oamenii care ți-au dat viață. Iar Dumnezeu a atârnat fericirea în viață în cuiul cinstirii părinților. Prețuiește-i! Ajută-i la greu! Nu-i mai judeca pentru greșeli contextuale, unele inconștiente sau chiar disperate! Ascultarea de părinți este obligatorie până la căsătorie și opțională sau consultativă după, pe când cinstirea părinților merge până la moarte.

Poți avea amintiri și experiențe contrare sau neplăcute din copilărie, încearcă să ierți, luptă-te ca Iosif să uiți suferințele copilăriei, salvează-ți demnitatea. Până la urmă ei se vor stinge iar tu vei fi condamnat definitiv și irevocabil la nefericire pe viață dacă nu ierți. Iar asta se face în baza dreptului penal spiritual, articolul 5 din Decalog(cele zece porunci).

„Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință –
„ca să fii fericit și să trăiești multă vreme pe pământ.” Efeseni 6:2-3

De ce au crescut spectaculos Penticostalii?

Publicat pe de

Textul este preluat de pe forumul Comunităților – Dizidența Adventistă. Nu am intervenit deloc, lasând frumusețea analizei obiective din partea unor specialiști din afara Cultului Penticostal.

5 MOTIVE PENTRU CREȘTEREA SPECTACULOASĂ A PENTICOSTALILOR

În mediul evanghelic și nu numai, s-au iscat discuții destul de ample despre creșterea semnificativă a numărului fraților penticostali, reliefată de ultimul recensământ.

În timp ce toate celelalte confesiuni creștine au SCĂZUT, penticostalii au CRESCUT cu o treime.

Dincolo de oarecare exaltare sau de încercări de „bagatelizare” a acestei realități, acesta este un SUCCES care ar trebui să ne preocupe cu seriozitate. Pentru ca multe dintre ideile și explicațiile vehiculate mi s-au părut extrem de puerile, cred că ar merita punctate câteva adevăruri incontestabile…

1.FAMILII NUMEROASE

Frații noștri penticostali sunt recunoscuți ca având familii mai numeroase. „Sporul natural” nu trebuie nici subestimat, nici luat în zeflemea, chiar dacă numărul copiilor a început să scadă si la ei în ultima vreme. În plus, e de remarcat că familiile mult mai numeroase nu i-au făcut pe frații noștri mai săraci și au asigurat o stabilitate mai mare a mediului familial precum și o rată mai mică a divorțurilor.

  1. SUCCESUL „DE MANUAL” AL ATRAGERII DE RROMI

Se estimează că undeva între 20 % și un sfert din numărul total de penticostali sunt rromi. Evident, o proporție uriașă, în comparație cu orice altă confesiune din România. În timp ce alte comunități evanghelice au strâmbat din nas la integrarea rromilor, penticostalii si-au deschis larg ușile.

Exemplul uriașei comunități „Rugul Aprins” de la Toflea este grăitor. Veniți prima dată la adventiștii de la Matca, frații țigani au fost tratați cu răceală și superioritate, așa că liderii lor s-au reorientat spre penticostali și au fondat una dintre bisericile emblematice de rromi.

Ca să mergem cu evidențierea până la capăt, astăzi există în România mai PUȚINI baptiști, adventiști sau creștini după Evanghelie, decât este doar segmentul de RROMI PENTICOSTALI.

  1. LIMBA POPORULUI

Chiar dacă au fost priviți uneori cu superioritate de celelalte confesiuni, penticostalii au reușit să atingă unele resorturi sufletești mai apropiate de specificul popular. Spre exemplu, muzica penticostală seamănă cel mai mult cu muzica populară de la noi. Ba mai mult, până și unele inflexiuni apropiate de manele se mai întâlnesc uneori – lucruri de neimaginat pentru o biserică baptistă sau adventistă. Pentru noi ar fi o adevărată „blasfemie” adoptarea unui asemenea gen. Și totuși, lipsite de „prețiozități” și „tehnicalități”, mesajul și muzica din bisericile penticostale au fost asimilate mult mai ușor de oamenii din popor.

  1. CĂLDURĂ și PRAGMATISM

Musafirii unei comunități penticostale sunt întâmpinați cu o mai mare „căldură”, ceea ce face tranziția de la ortodoxism mult mai ușoară.

Spre exemplu, la ei nu e nimeni criticat pentru că nu e raw-vegan. Nici nu e un „punct de mântuire” mâncare de carne. Nici nu le număr nimeni paharele de apă băute intr-o zi. „Tranziția” e mult mai ușoară.

Dacă adventiștii sau baptiștii au rețineri serioase de a face afaceri sau a angaja preponderent coreligionari in firmele lor, penticostalii nu au nici o jenă. Multe afaceri chiar au fost promovate prin bisericile locale fără nici un fel de rețineri, ceea ce a ajutat la sudarea relațiilor. Iar „ajutorul frățesc” e mult mai practic, nu se referă preponderent la înțelegerea doctrinară.

  1. DIVERSITATEA

Penticostalii sunt mult mai diverși. Au organizații diferite. „Uniuni” concurente. Nu i-a trecut nimănui prin cap să-și înregistreze brandul „penticostal” la OSIM ca să le dea apoi în cap celor care se desprind, pentru că în continuare se consideră „penticostali”. Nici nu au inițiat procese că li se fură „brandul”. Desprinderea de o organizație centrală nu doar că nu a slăbit specificul penticostal, ci chiar a creat o stare de „concurență” și de inițiative mai libere, care au contribuit la creștere.

Singurul aspect pe care l-aș aminti, ar fi libertatea Duhului Sfânt. Acceptarea darurilor și libera manifestare a Duhului Sfânt a condus la miracolul creșterii exponențiale. Cu ajutorul Duhului Sfânt Biserică primară se înmulțea. Știu, acest domeniu are sincopele lui, dar are harul lui nemăsurat.

Text preluat de pe Forumul comunităților- dizidența Adventistă.

Fericirea ascunsă într-o baltă din Fâșia Gaza

Publicat pe de

Pe când își urmau ei drumul, au dat peste o apă. Și famenul a zis: „Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?” F.A. 8:36

Vorbim despre ministrul de finanțe al Etiopiei. Care a căutat fericirea în diplome, în carieră politică, în bani, în sferele de influență monarhice și nu a găsit-o. Apoi pornește într-un pelerinaj de 2555 de kilometri Addis Abeba – Ierusalim, în căutarea fericirii, a împlinirii sufletești. Atât de consacrat meseriei, încât acceptă să fie castrat, deci era famen.

Îl suspectez că era evreu: 1. Simte nevoia de a merge la Ierusalim să se închine; 2. Este primit în Templu; 3. Citește cursiv în Torra; 4. Se înțelege cu Filip în ebraică; 5. Era ministru de finanțe al Etiopiei (toate imperiile mari au avut finanțiști evrei). Drama cea mare este că Templu apostat nu mai putea livra decât programe și nădejdi înșelătoare. L-au pus să facă niște mătănii, i-a vândut niște fetișuri, dar golul de firma lui Dumnezeu din inimă lui nu a fost umplut.

Domnul ministru ne învață că nu e mare filosofie cu pocăința asta. Hristos, credință, decizie, smerenie, botez și gata. Mântuire. Într-o baltă? În pustiu? Fără camere? Fără neamuri? Da! Doar cu Dumnezeu în cer, cu Isus în inimă și Duhul Sfânt în suflet și e suficientă și o baltă din pustiul Gazei.

A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, și Filip a botezat pe famen. Când au ieșit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, și famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul își vedea de drum, plin de bucurie. F.A. 8:38-39

Nu mai găsiți nod în papură! Nu mai amânați pocăința, că ratați propria fericire. Rezolvați-vă de îndată problema sufletească! Nu alergați după avioane de hârtie. Decizie, determinare, credință, smerenie, botez biblic și gata!

Fiți plini de bucurie! Cu Isus!

Semnează petiția normalității

Publicat pe de

https://www.petitieonline.com/ideologia_de_gen_protejarea_elevilor

Copiii noștri au dreptul la o viață normală! Avem dreptul că cetățeni europeni să cerem educației să se calibreze cu legile lui Dumnezeu, cu normalitatea.

Am semnat petiția pentru că sunt dascăl și părinte, pentru că sunt pastor creștin, pentru că sunt cetățean informat, pentru că mă interesează viitorul societății. Nu vreau să îmi crape obrazul de rușine privind în ochii copilului meu, de aceea am votat pentru normalitate.

In memoriam Daniel Șugar

Publicat pe de

Un sportiv neobosit. Veșnic cu vorbele la el, plin de zâmbet din cap până în tălpi și cu un fler aparte de a destinde atmosfera, de a crea bună dispoziție în jur. Așa îl știm noi.
Șughi (așa îi spuneam noi) era un om minunat. Avea și el probleme și suferințe, dar se încăpățâna să le ascundă, nu aveai voie să fii trist în preajma lui.


Tot timpul atent la detalii, cu inițiative la onomastică și zile de naștere, cu idei geniale de cadouri pentru doamne. Sensibil, cu pronunțate valențe de simț al umorului, dar modest și consacrat meseriei didactice.
Nu vom uita veșnica SuperNova ta Dani, cea verde pe care o lăudai și spuneai că nu te vei despărți de ea. Până la urmă a trebuit să rămână aici.


Ca un căpitan antrenat tot timpul pentru război. Când tu alinia-i copiii de la Școala Gimnazială Agrișu Mare și le spune-i „Bună ziua!” cu o fermitate specifică doar ție și un glas strident, iar ei răspundeau în cor: „să trăiți!”, aveam impresia că suntem pe un platou de instrucție.
Te-au iubit mult copiii. Îți spuneau „profu”
Și noi te-am iubit asemeni. O să ne fie dor de tine. Cu freza ta albă, atent așezata peste cap, unită cu barba ta albă și la fel de elegant aranjată. Da, ai reușit să păstrezi demnitatea didactică, ai dus cu onoare lupta până la linia de final, ca un atlet veritabil, ca un campion neobosit.


Dumnezeu să te mângâie dragă Alina și pe tine Ari, îngerașul lor, care erai tot timpul în poveștile lui Șughi. Vorbea despre tine ca despre un dar foarte prețios. Era mândru de realizările tale în ale arhitecturii, iar ochii îi străluceau vioi ori de câte ori îți pronunța numele.
Am fost mai mult decât colegi. Am fost prieten cu Dani, coleg de navetă, de inițiative și proiecte didactice comune.


La un moment dat în viață, ne stâmparam foamea și dorul de prieteni cu frumoasele amintiri impregnate pe cortex. De aceea e bine să lăsăm în urmă o vorbă bună, o amintire plăcută, că cine știe cui îi va ține de cald în vreme.
Fiți mângâiați de Bunul Dumnezeu Dragilor!

Cu prețuire Pastor Prof. Onisim Botezatu

Mărturie pastor P. Huțuțui

Publicat pe de

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid0my1LYXRwoa52pJwxCRjEmTkE3vhTjug3udZKcitm8DmJr6tXVgPuakZteG6A9W7dl&id=100003179481991&sfnsn=mo

În viață sunt momente grele și momente foarte grele. În clipele cumplite Dumnezeu trimite oameni lângă noi să ne sprijine. Dacă lupta este și mai grea trimite îngeri, vine chiar Duhului lui Dumnezeu să ne ajute.

Domnul să vă întărească frate Petrică. Să vă țină tare, și apt pentru slujire.