Apropo, au trecut sărbătorile! Și?

Începând cu seara Sfântului Andrei până la Bobotează am avut cel puțin șapte zile de sărbătoare. Zile rânduite pentru încărcarea spirituală sau împuternicire duhovnicească, în ce măsură sufletul tău a simțit că e sărbătoare? Pentru foarte mulți co-naționali, această perfuzie ar trebui să țină până la Paști, când mai calcă pragul unui sfânt Lăcaș de închinare. Oare mâncarea multă pe care ai mâncat-o în noaptea de Revelion te ține până la Paști? Nuu, zici! Trupul slăbește, iar a doua zi are nevoie de mâncare, dar oare sufletul nu e la fel de flămând?

În Sfânta Scriptră este scrisă o pildă care sună așa: Pilda bogatului nebun, Luca 12. Sunt curios să văd de ce nebun. Omul acesta avea mai multe moșii, iar într-o toamnă bogată a fost surprins vorbind singur referitor la gestionarea belșugului său: Ce voi face cu atâta recoltă? Aaa! Iată ce voi face: voi strica hambarele, voi face altele mai mari decât ele, le voi umple și apoi voi zice sufletului meu: suflete, ai multe bogății strânse pentru mulți ani, odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te.

Părea că nimeni nu știe ce gândește, cum nici noi nu știm ce este în mintea unui om, bogat sau sărac. Dar însuși Dumnezeu din cer intervine în forță cu niște cuvinte înfiorătoare, rostind sentința definitivă și irevocabilă de condamnare la moarte: Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul și lucrurile pe care le-ai strâns ale cui vor fi?

Condamnare la moarte?! Da. Află dacă nu cumva ești pe lista condamnărilor irevocabile ale justiției divine. Verdictul de nebun l-a primit din câteva motive:

1. Egoismul. Când a văzut că îi merg afacerile imediat s-a gândit la destinații exotice, la distracție, la desfrâu, la el însuși, fără a ține câtuși de puțin cont de săraci. Lipsa compasiunii pentru săraci, este semn al înfiripării nebuniei. Cine a beneficiat de surplusul binecuvântărilor tale de anul nou?

2. S-a făcut stăpân pe sufletul său. Acum voi zice sufletului meu. De când? Aud adesea expresia: „O viață am, o trăiesc cum vreau!” O ai? Este a ta? Este singurul lucru etern pe care l-am primit prin suflarea gurii Sale de la însuși Dumnezeu. Asta înseamnă că îi aparține, că e a Lui. De aceea zice: îți voi cere înapoi! De aceea apostolul Pavel zice: Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine! În tine cine trăiește?

3. Nebunia de a crede că sufletul se hrănește cu lucruri materiale. Mănâncă, suflete! Dă-i cu langoși, mici și bere! Nu, prieteni! Sufletul, care este spirit, nu mănâncă lucruri materiale, el are nevoie de hrană duhovnicească: rugăciune, Biblie, căntare, meditație, sfințire. Dacă mergi o dată la trei luni la biserică, oare cum arată sufletul tău? Așa-i că este subnutrit?

4. Să crezi că tot ce ai îți aparține. Sufletul meu, hambarele mele, recolta mea, grâul meu, viața mea, veselia mea, mașina mea, jobul eu, casa mea etc. Oare toate aceste lucruri nu sunt în administrația mea? Nu sunt ele prin mila și îndurarea lui Dumnezeu? Nu el mi-a dat sănătate să le realizez? Atunci de ce să mă laud cu ele? Le pot pierde într-o clipă!

Dar oare, dacă Dumnezeu ar interveni la revelioanele și sărbătorile și concediile noastre, ce opinie ar avea? Suma tuturor preocupărilor noastre de sărbătoare sunt incompatibile cu esența sărbătorii și hrana duhovnicească. Ce câștigă sufletul pe o pârtie de schi, sau la mare, sau prin băuturi și îmbuibare cu mâncare sau prin distracții și discoteci? Oare ce ar zice Dumnezeu ieșindu-ți înainte atunci când e sărbătoare vis-a-vis de preocupările tale?

La o analiză amănunțită și responsabilă, ce vezi în oglinda spirituală? E adevărat că s-a deviat flagrant și impertinent de la esența sărbătorii, de la glorificarea Sărbătoritului? Înapoi la esențe! Înapoi la Biblie! Înapoi la conținut! Înapoi la Dumnezeu!

Altfel, nebunia pândește la ușă minții noastre, iar cum a găsit o portiță, intră pe nesimțite și să știți- poate fi devastatoare!

Dacă este vocea unui Dumnezeu blând și iubitor între rândurile mele, ia seama!

Incredibil, levitează un metru de la pământ prin puterea minții!

Fratele Ion e un tip minunat. Are 67 de ani, e îmbrăcat în alb pentru că urmează să se boteze. Discutând cu el câteva minute îmi spune foarte entuziasmat despre puterea gândirii: „Levitează un metru de la pământ domnule, prin puterea gândirii! „(referindu-se la călugării tibetani). Extraordinar, domnule! Îi răspund uimit. Un metru de la pământ cu forța gândirii este foarte mult, dar vă imaginați cât de mare este puterea lui Dumnezeu, care ne va ridica la cer, preț de câteva milioane de ani lumină?

Vedeți, ne lăsăm entuziasmați de micile trucuri inventate sau pe bune realizate de oameni și săpăm asiduu după ele, timp în care neglijăm puterea miraculoasă a lui Dumnezeu. Ea se manifestă prin faptul că ne dă zilnic sănătate, oxigen, pâine, apă, acestea sunt miracolele ignorate conștient și zilnic de fiecare dintre noi. Iar El continuă să ne iubească și să ne asigure existența cotidiană.

Adevărul este că avem o nesăbuită foame după ezoterica miopie a gândirii umane și nu ne încumetăm în a pătrunde în dimensiunile ezoterice ale Împărăției lui Dumnezeu. Vă implor, vă îndemn, vă provoc, lăsați-vă copleșiți de gigantica putere a Marelui Maestru. Lăsați-vă entuziasmați, povestiți copilărește experiențele magnifice, pilduitoare și ziditoare pe care Divinul vi le revelează sporadic. Nu evitați însă nici faptul de a vă împărtăși bucuria salvării din întunericul păcatului.

Gândul are o forță extraordinară. Cu genialitate s-au realizat multe, mari minuni ale lumii, inginerii, formule, tehnologie, toate realizate cu măiestria gândirii umane. „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ Și nu ucid cu mintea tainele ce le-ntâlnesc în calea mea”. Toate aceste realizări sunt geniale, dar sunt doar picături din grandiosul ocean al revelației divine.

Poți levita chiar și un metru prin disciplina rațiunii, dar te invit mai degrabă pe aripile credinței, să navigăm inter-galactic pe orbitele revelației dumnezeiești, iar la final să zburăm cu îngerii pe sferele eternității.

Apocalipsa din Australia

Au trecut sărbătorile, ne-am bucurat, am fost mulțumitor Stăpânului ceresc, dar oare am fost îndeajuns? Când am aflat că în urmă cu câțiva ani, creștini din India au mărturisit că încă se roagă pentru România, ca Dumnezeu să o scape de comunism. În contextul în care deja două decenii postdecembriste erau de când țară noastră este plasată între statele democratice ale Europei, care nu că ar duce-o mult mai bine, dar măcar beneficiază de libertate religioasă, pace și liniște.

Dacă alte popoare au acționat, ne susțineau cu ajutoare în momentele grele din istoria noastră, consider că ar fi fair-play să nu fin insensibili la necazul altora. Îmi aduc aminte în vremea copilăriei, fiind o familie numeroasă de 13 frați, cum fratele Bara Vasile din Australia, venea ca un înger cu bunătăți la noi acasă. Îndepărtatul continent australian se confruntă cu o problemă foarte gravă, stare de urgență națională din cauza focului care pare de neoprit.

Vorbim de milioane de oameni evacuați, morți, sinistrați, refugiați pe mare pentru a scăpa de văpaia infernală a flăcărilor nemiloase, care a distrus milioane de hectare de vegetației și mii de case s-au transformat în scrum. Citeam zilele aceste pe Carl F. H. Henry, care spunea că fiecare astfel de eveniment nu face decât să întruchipeze văpaia mondială a dreptei judecăți divine, de la sfărșitul iminent al vremurilor și începutul eternității.

De fapt timpul este o paranteză mică, parte integrantă în infinit/eternitate. O paranteză în care omul își alege în mod voit și conștient, destinația și existența eternă. Jertfa mântuitoare a lui Hristos jucând un rol crucial (rolul suprem) în conturarea eternității în Împărăția lui Dumnezeu.

Ce am putea noi face pentru un popor care o duce atât de bine financiar în comparație cu noi, mare lucru nu. Dar putem să ne rugăm pentru frații noștri, pentru semenii noștri, avem frați români și mulți și prieteni, să nu cadă în disperare, Dumnezeu să își întindă mână, tot ce pare imposibil pompierilor, guvernului este posibil Împăratului suprem.

Doamne ai milă de Australia! Ai milă de mame și copii! Ai milă de tații disperați! Ai milă de bunicii neajutorați! Ai milă de slujitorii deznădăjduiți!

Și mai un lucru Doamne, îți mulțumim pentru pacea și liniștea din țară noastră!