Sora Dena Anca a plecat la Domnul!

Când moare un om, e durere și doliu. Când moare un copil e și mai mare durere, dar când pleacă un sfânt și cerul suspină. Sora Dena a adormit!

Mamă a mai multor copii minunați, soție a unuia dintre cei mai relevanți învățători ai generației noastre, fratele Iosif Anca, dar și slujitoare prin darul profetic pe care l-a primit de la Dumnezeu, sora Dena slujea cu devotament Domnului. Fratele Anca mi-a fost profesor, un adevărat profesor. Într-o duminică am slujit la Betel, la invitația sa, apoi am fost invitat acasă. Aici am cunoscut-o pe sora Dena. O femeie decentă, înțeleaptă, gospodină, cu o gândire teologică profundă, mi-a dat niște sfaturi pe care le aud și acum. Ca o mamă grijulie.

Ospitalitatea a fost la înălțime. Nu mai știa cu ce să ne ospăteze și probabil dumneavoastră, apropiații, știți mai multe decât mine. Așa sunt sfinții: oameni buni; iar după ce pleacă, le simțim golul multă vreme după. Am înțeles de la apropiați că nu ar fi cârtit niciodată pentru suferința grea din ultima perioadă; era mulțumitoare lui Dumnezeu.

O încercare grea pentru Biserica Betel. După ce focul a mistuit o mare parte a clădirii bisericii, acum unul dintre păstorii bisericii trebuie să se despartă, până la răpire, de soția lui. Cu încredere, frate păstor Anca, întăriți-vă, ne rugăm pentru dumneavoastră, că mult am beneficiat și noi de slujirea adusă. Martore sunt aeroporturile, multele țări în care ați slujit neobosit, fără a zice nu.

Sincere condoleanțe și sfântă apreciere față de minunata familie Anca. Vă iubim, vă prețuim și vă vom fi alături în aceste momente de durere.

Negrul este culoarea tradițională de doliu și nu e greșit, dar poate vom purta o cămașă albă, pentru că alb este locul unde sora noastră scumpă a ajuns. Așa se îmbracă și îngerii, în alb, culoarea speranței și a luminii.

Sora Dena, la revedere!

Scrisoare pentru Moș Crăciun, din țara lui Andrei

Bună, Moșule. Sunt un orfan din țara lui Andrei. Am 9 ani și am fost abandonat la maternitate de mama mea pentru că un tip a refuzat să mă recunoască, cică ar fi trebuit să îi spun tată, dar nu a fost vrednic. Tocmai ce au trecut sărbătorile și privesc îngândurat la ambalajele bunurilor pe care mi le-ai adus de sărbători. Am o rugăminte la tine, ba chiar mai multe rugăminți.

1. Spune-i doamnei învățătoare că am fost așa fericit ultimele două săptămâni. Am învățat colinde, am făcut joc de rol, ne-a îmbrățișat pentru pozele încărcate pe faceboock. Spune-i dragă moșule că aș fi și mai fericit dacă măcar 10 minute pe săptămână ar petrece doar cu mine. Că în timpul anului, dacă unul greșește ne face să ne simțim toți tâmpiți. Spune-i doamnei și domnilor profesori că așa frumos s-au comportat când clasa era plină de părinți, nu ne-a jignit, a fost îngăduitoare când ne-am uitat rolul. I-am văzut în ultimele săptămâni pe domnii profesori foarte ocupați și stresați ca totul să iasă bine. Oare pentru binele nostru sau pentru imaginea lor? Au petrecut așa mult timp cu noi, au fost afectuoși, ne-au îmbrățișat, am colindat, au zâmbit… Spune-le dascălilor noștri să rămână așa până la sfârșitul anului.

2. Te mai rog să mergi și la domnii primari din țara lui Andrei, care ne-au adus un cadou în valoare de 15 lei, spune-le că am fost foarte fericiți și că în fiecare an ne aduc aceste cadouri, dar mai spuneți-le că am vrea să facem sport ca toți copiii normali din lumea asta. Avem nevoie de un teren, de o sală, de resurse didactice, de infrastructură școlară. Nu ai putea să mergi tu, moșule, cu această scrisoare la ei?

3. Spune-le părinților care au copiii acasă și care sunt colegi cu mine, că îi văd foarte triști pe copiii lor. Când trece vacanța mi-au spus că părinții uită că au copii, au joburi, afaceri, și îmi povestesc colegii că a fost ca în rai în seara de colindă, cadourile de sub brad, mâncarea, jocurile, dar îi văd pe colegii mei (care au părinți) mai nefericiți decât mine, care nu am. Spune-le, rogu-te, părinților să nu uite că au copii, să se joace cu ei, să râdă, să construiască puzzle și Lego City, că în curând vor crește mari și nu vor mai avea nevoie. Atunci vor regreta amarnic fiecare clipă pierdută pentru lucruri de nimic.

4. Te-aș mai trimite moșule într-un loc periculos, la politicieni. Spune-le că frumoase mesaje ne-au dat de sărbători: Să trăim bine! Să fim fericiți! Să fim bucuroși! Dar spune-le că ne este frig, suntem zeci de mii de orfani fără apărare, ținta proxeneților, dispărem și nimeni nu ne caută, suntem triști, ne iubiți, nefericiți, singuri și flămânzi. Spune-le să ne apere, să ne arate că le pasă de noi, să ne mai șteargă niște lacrimi.

5. Mergi te rog și la biserici, care ne iau cu asalt de sărbători, apoi 360 de zile uită că existăm. Spune bisericilor că însuși Dumnezeu este apărătorul orfanilor. Spune-le că avem nevoie de o coajă de pâine în fiecare zi. Vin în echipe și își fac poze cu noi, ca mai apoi să le încarce pe Insta, urmărind like-urile și inimioarele altora, iar noi, a doua zi, suntem iar flămânzi și nimeni nu ne aude. Nimeni nu ne mai vede. Spune bisericilor că suntem vii, că avem inimă și sentimente. Cum ne vor chema la biserică atunci când vom fi mari? Să nu se mire că venim doar la Crăciun și la Paști… Ei ne-au învățat așa, că doar atunci și-au adus aminte de noi.

La final, moșule, știi ceva? De fapt, nu am încredere în tine deloc. Toți aceștia la care te-am rugat să mergi, îmbracă nonșalanți hainele tale, să ne spună că ești bun. Bun la ce? Pe mine, sincer, nu m-ai impresionat. Rămân cu Dumnezeu care mă iubește, îmi dă aer și pâine, nu doar de Crăciun, mă îmbracă în iubirea lui, îmi zâmbește zilnic și îi simt căldura îmbrățișării.

Du-te moșule, la politicienii tăi, rămâi cu filantropii și postacii tăi, împrumută-le costumul tău în fiecare an și nu se vor schimba niciodată. M-am lămurit cu tine moșule, eu vreau să rămân cu Isus. El este singurul care alină durerile mele. Tu nu ai făcut decât să îi confiști sărbătoarea și ieslea și să mimezi mila lui în cursul unei seri, dar El rămâne același Hristos pentru totdeauna.

Cu multă dezamăgire față de tine, moșule, și de cei cărora le împrumuți haina o dată pe an, al tău abandonat orfan după Crăciun, un fiu, un anonim din țara lui Andrei.

Pentru botez, nu sunt hotărât! Din nefericire moartea nu cere acorduri!

Alfred este un tip interesant. Un om cuminte, gospodar, politicos, nu a fost căsătorit niciodată. Suntem chemați la spitalul cu mai multe speranțe de moarte decât de viață, pentru a vorbi cu el. Personalul de aici este unul de excepție, cu multă amabilitate și ne primește cu dragoste de fiecare dată. Noi ne rugăm și pentru ei, au nevoie de multă răbdare. Întâlnim un om la 50 de ani, cărunt, uscățiv, cu ochii fără pic de culoare și cufundați timizi în cap, cu o problemă foarte gravă la plămâni. Stăm de vorbă cu el câteva minute, ne aprobă elegant, dar se citește pe chipul lui o nelămurire și lipsă de interes pentru nou. Am vorbit câteva minute cu el, m-am rugat și l-am lăsat în grija apropiaților lui meditând la veșnicie. Era vineri la amiază.

Duminică la orele 13 ne prezentăm din nou la patul lui. Alfred este mai puțin transparent ca prima dată. Începem discuția cu el, povestim despre puterea miraculoasă a lui Hristos. Îi citesc versete din Biblie, acceptă, plânge, am avut o părtășie minunată. În final îl întreb dacă este pregătit și dacă dorește să își predea în totalitate viața în mâna lui Dumnezeu. Își adună puterile pe care le are, se străduiește cu mare efort să vorbească, apoi ne spune franc: „Nu sunt încă hotărât să mă botez!” M-am întristat. Este atât de evident că nu o mai duce mult, dar se împietrește. În final îi spun: „Vă las să vă mai gândiți, dar să știți că nu vă pot lăsa săptămâni sau luni. Peste două zile vin la dumneavoastră”. Îmi aprobă întoarcerea. Îl îndemn hotărât să nu accepte boală și să ceară de la Dumnezeu vindecarea.

A trecut ziua de Luni, e marți(seara de colinde), mâine după program urma să merg la Alfred. Simțeam că ceva nu e în ordine. Fiind pe telefon văd o notificare de la sora T. O soră minunată care ne-a făcut legătura cu el. „Alfred a murit!”. Îmi plânge inima în mine! Mă doare! Noi am fost să îl mărtirisim în vederea botezului, pentru care nu a votat cu refuz, doar cu amânare. În urma noastră a venit moartea, care din păcate nu a mai cerut acordul lui, a executat cu exclusivitate votul lui Dumnezeu. La 30 de minute după ce el a plecat spre alte emisfere, ajunge un grup de colindători, care cântă magnific, dar Alfred nu îi mai poate auzi. E târziu, afară e frig și plouă, iar inima lui Alfred a încetat să mai bată!

Sora T. Ne spune că după ce noi am plecat Duminică, el a plâns, semn al cercetării divine. Asta mă face să mai trag nădejde. Mai ales că în urmă cu un an de zile, același Alfred era bolnav. Foarte bolnav! Paralizat pe partea dreaptă. Au venit niște frați slujitori de la Pecica, după ce i-au făcut ungerea cu untdelemn( o lucrare biblică, practicată de apostoli în vederea vindecării), Alfred a fost dus împreună cu frații până în stradă în căruciorul cu rotile, iar la întoarcere a venit pe picioarele lui.

A experimentat minunea lui Dumnezeu pe propria piele. A acceptat că Hristos a murit pentru păcatele lui. A rămas în meditație plângând. Nu a apucat botezul, dar Dumnezeu e la ușa raiului. Ideal ar fi să respectăm poruncile mântuitoare ale Bibliei. Începând cu Marcu 16:17 cine va crede și se va boteza va fi mântuit, iar cine nu va crede va fi osândit. Să fim ageri câtă vreme ne putem exprima și decide, oricum, firea ne spune că se apropie și un prea târziu.

Astăzi eu decid veșnicia împreună cu Dumnezeu prin credința în jertfa lui Hristos, mâine s-ar putea ca moartea să decidă veșnicia departe de Dumnezeu, sau nu.

Alege, dar cu multă chibzuință! Hristos merită întotdeauna DA!

Ce moștenire lași copiilor tăi?

Căci știţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deșert de vieţuire pe care-l moșteniseră-ţi de la părinţii voștri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană. 1 Petru 1:18

1. Felul deșert de viețuire

Prin natura umană, prin ADN, codul nostru genetic, transmitem mai departe gena păcatului adamic. Părinții noștri ni l-au transmis nouă, iar noi prin perpetuarea speciei îl transmitem mai departe. Apostolul Petru subliniază aici un lucru esențial: felul deșert de viețuire. Părinții mei vin din lume, din felul deșert de viețuire al lumii. Ei sunt la prima generație de credincioși și cu siguranță a fost greu procesul de metamorfoză. Cu toate acestea, toată viața s-au luptat să ne dea o educație bună.

Pentru mine este mult mai ușor să transmit un nou fel de viețuire, unul de născut din nou. Eu devin mult mai responsabil pentru copiii mei, decât au fost părinții mei pentru mine. Ei au avut părinți laici, și au îngropat unul în Hristos, iar altul fără Hristos. La ambii bunici a fost la fel. Bunicile au cunoscut pe Domnul spre bătrânețe. Asta înseamnă că părinții mei au experimentat nașterea din nou la tinerețe. La jumătatea vieții. Iar eu m-am născut și am crescut în biserică. Cu bunicii pe un sfert pocăiți, cu părinți cu jumătate de viață predată Domnului, abia noi urmașii lor am experimentat integral viața bisericească. Copiii noștri trebuie să vadă asta și să fie desăvârșiți.

Este foarte adevărat că Dumnezeu nu mai ține cont de părinți să sterpezească dinții copiilor cu păcatele lor, dar nu putem emite pretenția unei genetici impecabile. Nu putem anula proveniența de neam. Este foarte important ce lăsăm în urma noastră copiilor noștri. Toate frustrările de neam ar trebui consumate aici, iar ei să crească pe deplin vindecați și cu mintea curată.

2. Siguranța zilei de mâine

Sunt responsabil atât pentru viața cât și pentru veșnicia copiilor mei. Ei trebuie să aibă o viață decentă. Nu este deloc recomandat să compar copilăria lui cu a mea. Este adevărat că posibilitățile au fost minime atunci, dar el trebuie să fie educat, crescut, pregătit prin prisma posibilităților pe care le avem la dispoziție acum. Dacă mama mergea aproape 300 de km până la București să cumpere trei pachete de unt, două kg de slănină si câteva pachețele de biscuiți, iar apoi mai stătea la rând jumătate de zi pentru 200 gr de drojdie, nu înseamnă că fiii mei trebuie să se simtă mai vinovați că eu în două minute le cumpăr de la supermarket ce vor ei.

M-am căsătorit de bună voie, nu am fost obligat de nimeni, ci doar de dragoste. Dacă mariajul a fost opțional, nu înseamnă că asigurarea traiului decent soției și copiilor este la fel. Aici devin responsabil cu normă întreagă, iar o viață bună, în limitele decenței, este nu doar o prioritate pentru mine, ci o obligație. Am două dorințe nepretențioase: 1. Să nu las familia cu datorii. 2. Să nu îmi rămână copiii orfani, adică să fie măcar căsătoriți. A vedea și nepoții la majorat este deja un bonus pe care Dumnezeu îl dă doar celor apropiați inimii Lui. Pe cei apropiați sufletului Său îi ia mai curând acasă.

3. Un nume bun

Sunt anumite blesteme care se răspândesc din generație în generație. Vorbim aici de patimi, vicii, obiceiuri păgâne, ură, bârfă ș.a. Nu contează câte conține lanțul trofic al neamului meu, pentru familia mea am autoritatea în Numele lui Hristos să rup orice blestem. Prin sângele scump al lui Hristos am autoritate. Pot face asta prin rugăciune, post și viață transformată. Vreau ca pruncilor mei să le fie cinste când se vor întâlni cu oamenii care m-au cunoscut, să fie salutați cu respect și priviți cu onoare, iar cunoscuții să aibă o vorbă bună despre mine. Să știe că am trăit cu Hristos.

Eclesiastul 7:1 spune că un nume bun prețuiește cât untdelemnul mirositor. Cel mai frumos parfum pe care îl vor inhala urmașii tăi este caracterul tău ales. Iar Proverbe 22:1, subliniază adevărata moștenire: un nume bun prețuiește mai mult decât o bogăție mare. Nu casele, mașinile sau conturile îi încălzesc pe copiii noștri, ci frumusețea caracterului nostru.

În scurt timp, cu toții vom fi o amintire. Îmi doresc să fie una plăcută, onorabilă neamului meu, dar mai ales familiei mele. Nu transmite felul deșert de viețuire copiilor, nu îi învenina cu ură și dor de răzbunare, nu îi lăsa cu datorii, străduiește-te să lași în urmă un nume bun, apoi le va fi ușor să-ti ierte slăbiciunile sau chiar să le uite.

Cea mai bună moștenire este să reușim a-L face cunoscut pe Dumnezeu copiilor noștri. Să prindă drag de El. Să îl iubească. Am surprins pe copilul meu cel mare rugându-se: Doamne, când sunt mare, ajută-mă să fiu pocăit și să predic ca tati! Îmi doresc să repete aceeași rugăciune și la 20, 30, 40 de ani. Asta este o adevărată provocare pentru mine, dar și o adevărată moștenire pentru ei.

Cât mă costă sărbătorile de fapt

Cum să scapi de cheltuieli inutile de sărbători.

Toată viața m-am gândit de ce supermarketurile au parcări de sute de mașini, în contextul în care procentul de ocupare este de câteva zeci, majoritatea în fața ușilor de intrare. Fiecare ar vrea să fie cât mai aproape de intrare, unii parchează chiar pe locurile disable, alții ar intra cu mașina în magazin dacă ar putea. Am primit explicația zilele acestea, trecând pe lângă supermarketuri, ale căror parcări sunt pline până la refuz, iar baronii știu asta. Ei știu că la sărbători se fac cele mai consistente vânzări.

1. De ce de sărbători mai mult?

Sunt două zile. Doar două zile! Mai ales că nu lucrez, asta înseamnă că excesul îmi dă organismul peste cap. Normal, am musafiri, cumpăr ceva în plus, ceva bun pentru prieteni, dar mai mult de atât, ce? Firmele de salubritate avertizează în fiecare an după sărbători că găsesc baxuri întregi de mâncare bună și neexpirată. Acest lucru este păcat. Este risipă. Recent m-am întors din India, unde se mănâncă foarte slab, copii, tineri și adulți subnutriți. E prea mare dezechilibrul. Puneți-vă părinții să vă povestească acele vremuri din anii 80′ când stăteau la rând pentru o pâine de tărâțe. Este adevărat că avem belșug astăzi, dar belșugul trebuie să ne determine la compasiune și altruism, iar nu la risipă.

Fă un calcul estimativ rezonabil, gândește-te cam câți oaspeți ai, apoi fă cumpărăturile. Și așa oricum va rămâne după sărbători, iar containerul de gunoi nu e prima opțiune, nu sunt sigur dacă la 50 sau 100 de metri de casa ta, în mod cert cineva nu suferă de foame. Dă-i cu toată inima și îți aduni o comoară în cer.

2. De ce doar de sărbători?

Fiind implicat în mai multe proiecte sociale, aceeași problemă o întâlnim la fiecare cămin de bătrâni sau orfelinat. Responsabilii ne spun cum de sărbătorile de iarnă au până la refuz de toate, iar apoi pe timpul anului nu mai știe nimeni că există. De ce? Oamenii aceștia nu pot mânca doar o săptămână pe an. Au nevoie zilnic. Și nu vorbesc despre leneși aici! Vorbim de bătrâni, oameni cu dizabilități, orfani, văduve etc.

Rezonabil ar fi să adopți o familie două, să te ocupi de ea. Are un copil la școală, plătește-i căminul sau chiria, cumpără-i haine elevului/elevei. Se pot face foarte multe lucruri, ori asta ar fi o adevărată lucrare creștinească.

3. Cât mă costă de fapt?

Adevărul este că prin toate faptele caritabile, creștinești amintite mai sus, nu îmi cumpăr mântuirea. Aceasta a fost cumpărată prin jertfă. Eu doar demonstrez că sunt mântuit, dovedesc față de mine însumi că în inima mea locuiește Hristos. Concret, NU MĂ COSTĂ NIMIC! Pentru că a plătit Dumnezeu totul. A dat pe Fiul Său. Toată istoria Dumnezeu dă. Și dă cu mână largă, de aceea zgârcenia este demonică. Omul zgârcit este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Simbolizat prin chipul broaștei care adună pământ, mănâncă pământ, trăiește în pământ, omul zgârcit este prin definiție necreștin sau chiar păgân.

Una dintre trăsăturile de bază ale creștinismului este dragostea, care se manifestă prin milă, iar mila dă. Se sacrifică, jertfește, își face timp, se preocupă de alții. Așa arăți că ești în Hristos, prin faptul că dai. Și nu doar de sărbători! Tot anul. Toată viața.

Evită cheltuielile inutile! Ai în vedere și nevoile celor săraci! Belșugul tău să sature pe semeni, nu șobolanii și ciorile de la groapa de gunoi. Adu-ți aminte că Dumnezeu e darnic. El a dat. Și continuă să dea. L-a costat totul. Un singur Fiu a avut și L-a dat pentru tine. Tu ce dai pentru el? Atât cât dai altora. Fă-L pe Isus fericit de sărbători.

Adunările mai ard, Biserica niciodată!

Vedeți foarte multe știri de genul: Biserica „Betel” din Arad a ars în procent de 60-70%. Nu dragilor! Biserica nu arde, pentru că biserica este formată din pietre vii, oameni.

Clădirile mai ard, se mai aprind, se mai produc scurtcircuite, mai arde mobilierul și mai pocnesc și geamuri, dar se fac înapoi. Sunt convins că frați și surori din toată lumea vor sări în ajutorul fraților noștri de la Betel, pentru a ajuta la refacerea edificiului. Clădirile sunt doar un suport temporar unde biserica se adună periodic în prezențe Regelui.

Biserica „Betel” nu a ars. Nici un mădular al trupului lui Hristos nu a fost vătămat, că așa îngăduie Dumnezeu. Biserica dormea liniștită și acest lucru s-a întâmplat noaptea. Aceeași biserică de oameni harnici și inimoși, ajutați de noi ceilalți, vom renova sala de cult a Bisericii copiilor lui Dumnezeu.

Nu vă panicați iubiți frați de la Betel! Nu puneți prea multe întrebări! Rămâneți tari! Domnul este lângă voi, prin noi toți. Și suntem destui, cei care ne rugăm pentru dumneavoastră și vom sări în ajutor.

De ce este bine să fii punctual.

Unul dintre marile păcate contemporane, pentru care poate rar ne-am cerut iertare de la Dumnezeu este nepunctualitatea. Promitem mult și facem puțin. Stabilim întâlniri și le încălcăm cu bună știință. Avem multe lucruri pe cap, suntem aglomerați, epuizați și păcătuim nefiind punctuali. Am reperat câteva riscuri ale nepunctualității și avantaje ale punctualității:

1. Oamenii vor fi călcători de cuvânt. Asta avertiza apostolul Pavel în urmă cu două milenii. Nu zice că impostorii sau hoții sau oamenii fără caracter, ci oamenii. E vorba de cei serioși, echilibrați, responsabili. Pentru că faci lucrurile bine oamenii vor căuta să îți dea cât mai multe responsabilități. Luptă-te să nu fii călcător de cuvânt.

2. Prioritatea. Iubesc fairplay-ul la toate nivelurile, dar mai ales în trafic. Dă prioritate și vei fi salutat. Era o vorbă cu tâlc. Atunci când pleci grăbit de acasă, nu mai ai vreme de priorități și bun simț. Atunci treci pe roșu, accelerezi, te enervezi, pentru că ești în întârziere. Dă prioritate, manifestă respect față de ceilalți participanți la trafic. Și ei sunt grăbiți, tu fii altfel!

3. Respectarea legislației rutiere. Sincer îmi doresc să fiu exemplu pentru familie, copii, pentru oricine și prin respectarea limitelor legislației rutiere. Când ești grăbit conduci tare, depășești pe interzis, forțezi semafoare, iar toate acestea atrag consecințe. Nu recuperez în tragic ci în gestionarea corectă a timpului de pregătire acasă. Rămâi și fără bani, care merg pe amenzi.

4. Siguranța. Atât a ta cât și a persoanelor din mașină, dar și a celorlalți participanți la trafic. Lipsa de disciplină în gestionarea timpului te poate transforma într-un pericol public. Mai bine de un milion de oameni mor anual nevinovați în accidente generate de alții, prea grăbiți. Viața are prioritate!

5. Demnitatea. Nu ați observat că atunci când întârzii trebuie să fii cu capul plecat la întâlnire, cu umilință și ești la mâna interlocutorului prin scuze, motivații. Asta poate merge o dată de două ori, dar nu poate merge la nesfârșit, iar oamenii te vor lua drept neserios și nu îți va face cinste. Ajungând la timp, ești așteptat cu respect punctualitatea în sine impune respect.

6. Să ajungi tu primul. Nu vorbim doar de întâlnirea romantică unde e chiar ridicol să întârzii, dar orice întâlnire de afaceri, prietenească, etc. În primul rând arăți prețuirea față de persoana care a stabilit întâlnirea cu tine sau persoanele care te așteaptă să le slujești: colegii de muncă, elevii, biserica, inclusiv familia. La orice întâlnire obiectivul meu principal este să ajung primul chiar cu 15-20 de minute mai devreme. Pentru că am experimentat de sute de ori ce înseamnă să aștepți. Odată am așteptat într-un ger de ianuarie 7 ore în frig după cineva. E ridicol și chiar dezgustător.

7. Coerență. Când ajungi târziu ești tentat să vorbești cu respirația întretăiată, gâfâind chiar, materialele didactice să fie nepregătite, microfoanele ne probate, mijloacele tehnice de prezentare ne instalate, etc. Toate acestea te pot descalifica iremediabil dacă devine obicei. Una dintre marile metode pe care diavolul le folosește pentru a te face de minune este să îți dea volum foarte mare de lucru, să devii anxios, nervos, nepoliticos, ineficient, neproductiv și chiar să te falimenteze. Nu fi atent doar la compromisuri mari, fii vigilent și la „micile” și multe acțiuni care revin altora.

Fiți punctuali! Respectați cuvântul dat, care e mai prețios ca aurul. Ajungeți primii! Fiți eficienți! Fiți un exemplu! Nu acceptați foarte ușor scuzele celor nepunctuali, pasivitatea și toleranța fară observații îl va încuraja să fie nepunctual și îi pierdeți. Cu Dumnezeu înainte, și la timp!