Fiecare dintre noi cunoaștem sentimentul pe care îl trăiești atunci când desfaci o cutie noua de pantofi, vine apoi proba și bucuria de a avea papuci noi. În cele din urmă cutia ajunge la foc sau la bena de gunoi.

Avem o variantă de slujire pentru tine. Una care face dubla bucurie. În cartea Faptelor 20:35 apostolul Pavel scria: este mai ferice să dai decât să primești. Da, numai în cartea Faptelor putea scrie asta, că doar în fapte se explică Biblia și creștinismul.

Concret: Administratorii paginii de Facebook Născut din Nou, Adrian Crăciun și Beniamin Buzduga, niște oameni pe care îi apreciez pentru slujirea și implicarea lor online, care aduce multă zidire sufletească sutelor de mii de suflete. Colaborez cu ei de ceva vreme și sunt copleșit de capacitatea lor de coordonare în slujire.

Ei, împreună cu o echipă de tineri devotați au inițiat proiectul „cutia de pantofi”. Este vorba despre o cutie de pantofi pe care o poți umple cu anumite articole pentru copii și care sunt distribuite copiilor din zonele defavorizate ale țării.

Implică-te și tu! Poți trimite un mesaj paginii sus menționate și poți fi parte a acestui minunat proiect. Declanșezi două bucurii: una că dai și ai satisfacția slujirii lui Hristos, alta că un copil va face ochișorii mari și, poate în lacrimi va deschid cutia ta și te va binecuvânta pentru gestul tău.

Astfel de proiecte ar trebui să ne preocupe de dimineața până seara. Asta ne învață Dumnezeu: Să dăm! Să dăm din toată inima și vom avea răsplată în cer.

Vrei și tu să produci o dublă bucurie, cu o simplă cutie de pantofi. Învață-ți copiii să slujească!

Contact: Beniamin 0720573702; Adrian: 0749013157

„Ce vreți să-mi dați, și-L voi da în mâinile voastre?” Ei i-au cântărit treizeci de arginți. Matei 26:15
Pe când grăia El încă, iată că a venit o gloată. Și cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus, ca să-L sărute.
Și Isus i-a zis: „Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?” Luca 22:47-48

Te sărut Hristoase! Dar balele-i curg pe arginți, ca boului când vede făina de porumb! Acest om care a făcut pact cu diavolul, a ajuns ca un câine hărțuit de propriile pofte nesăbuite, de lăcomie și trădare, în cele din urmă sfârșește prin moarte năpraznică. Adevărul este că nu te poți juca de-a pisica și șoarecele cu Dumnezeu și să câștigi tu.

Iuda este un caz nefericit, un profil de om eșuat, care a avut toate șansele de partea sa, în a ajunge un sfânt ca ceilalți apostoli, dar le-a ratat treaptă cu treaptă. Toate deciziile sale au fost cu bumerang, tot ce a gândit și a făcut rău împotriva altora s-a întors împotriva lui, iar în cele din urmă ajunge la suicid.

Nu-i singur Iuda vinovat! Așa cum atât de frumos recită Florin Piersic poezia lui Costache Ioanid. Nu e doar el vinovat de sângele ce se dădu, nici marii preoți, nici Pilat, ci lume-ntreagă prin păcat, mai cu seamă și eu și tu.

Iuda, om sau vârcolac? Mai degrabă om care alege să se transforme în drac. (Citez din Isus). Oare nu vedem asta la fiecare pas? Oameni care cântă în strană Troparele învierii, iar mai apoi mahmuri de băutură cântă pe gama diavolului pușca și cureaua lată, manelele lui Salam si alte câte. Oameni care predică la altare, apoi le înjură pe fiecare împarte (altar, biserică, lumânare, nafură, cruce, Hristos, Dumnezeu, etc.) Nu uitați! Iuda nu a sfârșit bine!

Intrăm în biserică, ne punem în jurul capetelor aura de sfinți, ne îmbrobodim bisericește, iar la ieșire ne transformăm în fiare. Băgăm capetele în bostanul de Halloween, de se sperie familia când urlăm și facem ca toate arătările, dar mai rău este că trezim dizgrația lui Dumnezeu. Iar toată viața nu este decât un maraton al măștilor, o mascaradă religioasă, un fel de cameleonism bisericesc. Iată de unde vine răul. Nu mai puneți vina pe americani, guvern, ruși, neamuri, părinți, privește în oglindă! Acolo e vinovatul!

Duplicitatea duce la nebunie! Ajungeți un fel de Nero, el face piese de teatru, e și actor și regizor, el joacă, el aplaudă, el râde, el jurizează. În cele din urmă, într-un moment de dedublare personală, dă foc „cetății eterne” Roma. De altfel, singurul lucru bun pe care l-a făcut în viață. Adevărul este că nu poți rămâne întreg la minte după ce o viață întreagă te-ai îmbătat cu sângele sfinților. Aceeași este soarta bârfitorilor, neiertătorilor, calomniatorilor și prietenilor lor.

Te sărut, Hristoase! Din dragoste Iuda? Normal, Hristoase! Atunci de ce îți curg balele peste arginți?

Iubiților, să nu ne îmbătăm cu apă rece! Să nu îl confundăm pe Dumnezeu cu muritorii de rând: căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă și Tu, Doamne, îl și cunoști în totul. Așa îl vede autorul pe Stăpân în Psalmul 139:4.
Nu vă înșelați: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera.
Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viața veșnică, avea să ne lămurească apostolul Pavel în Galateni 6:7-8

Noi suntem concentrați pe replici, pe teorii și dogme bine ticluite, Hristos are ochii pironiți pe inima noastră, El vede exact ce este acolo. Dacă sunt germeni de Iuda, haideți să ne pocăim! Să ne smerim! Și vom căpăta îndurare. La el au fost arginții, la tine poate fi: lăcomia, invidia, neieretarea, ura, vrăjitoria, avortul, preacurvia, bârfă, minciună, neascultarea, hoția etc. Trebuie mărturisire punct cu punct.

Sărutul lui Iuda, poate fi senzual sau senzațional, dar niciodată spiritual. Lingușeala nu e adevăr, cum declarațiile nu sunt iubire. Adevărul este că s-a cam scârbit și Dumnezeu de ipocriziile noastre. Câtă vreme zornăie arginții vinovați în buzunarele noastre, nu putem pretinde a fi altceva vorbăriile noastre decât aramă sunătoare și chimval zăngănitor.

Sărută-L pe Dumnezeu, dar și cu inima. Verifică buzunarele, portofelul, poșeta, cugetul, inima, rațiunea, dacă acestea nu sunt curate, sărutul e spre osândă, iar sfârșitul poate fi năpraznic. Iubește-L pe El, dar de-adevăratelea, atunci vei avea parte de milă, vei fi iertat, salvat, recuperat de pe marginea gropii, din ștreangul suicidului spiritual.

Ah Doamne! Și noi am fost un Iuda! Dar astăzi suntem iertați sau putem fi iertați prin sângele lui Hristos! Lasă iertare, Tată!

Din ciclul REPERELE IUBIRII

‘Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta.’ Iată porunca dintâi. Marcu 12:30

Toți oamenii „iubesc” pe Dumnezeu, dar cu toate acestea se poate ajunge departe de față Domnului. Atenție! Porunca zice: să iubești pe Domnul Dumnezeul TĂU. Vorbim, deci de o relație personală cu Dumnezeul tău. Pot să spun până răgușesc la general că iubesc pe Dumnezeu, dar dacă nu este al meu și eu al Lui, atunci iubirea este sub semnul întrebării. Sau mai bine zis nu este iubire.

Cum iubești?

1. Cu toată inima ta. Asta implică centrul sentimental al ființei umane. Eu îl iubesc pe Dumnezeu cu sentimente curate. Îndrăgostirea mea, trebuie să aibă în ea intenții sfinte și măsuri de respect și reciprocitate rezonabile.

2. Cu tot sufletul. Centrul emoțional al ființei mele. Plâng pentru păcatele mele, dar și pentru bucuriile prin care Dumnezeu mă copleșește. Râsul meu nu implică batjocoră sau umilință, ci pur și simplu vine ca o relaxare a trupului, a sistemului nervos. Cine iubește pe Dumnezeu cu tot sufletul are bun simț, respect, bune intenții, binefacere, toate acestea sunt vindecate de predarea sufletească/emoțională iubirii divine.

3. Cu tot cugetul tău. Apostolul Pavel îl îndemnă pe tânărul slujitor Timotei astfel: … și să păstrezi credința și un cuget curat, pe care unii le-au pierdut și au căzut din credință. 1 Timotei 1:19. Află că nu doar criminalii, proxeneții, hoții și alții sunt pierduți pe tărâmul nebuniei, ci și „creștinii” cu mintea bolnavă de judecată, bârfă, minciună, imagini purcate, prejudecăți etc. Iubește-L pe Dumnezeu cu tot cugetul, astfel păcatului nu-i va mai rămâne nimic a distruge.

4. Cu toată puterea ta. Centru tău gravitațional, capacitatea intelectuală, înzestrările native, trupul tău, toată puterea ta, trebuie închinate lui Hristos. Dacă sunt făcute cu recunoștință și modestie, Dumnezeu își va lua slava iar tu îți vei lua răsplata.

Apelez la un tablou al imaginației nebunesc: Ai fi mulțumit ca soțul/soția să îți ofere o zi pe săptămână, iar restul să stea la cel mai mare dușman al tău? Să doarmă la el/ea acasă? Dar să vină acasă la copii o dată pe an? Categoric nu! Așa este? Atunci Dumnezeu cum ar fi mulțumit să petreci o zi la Paști, iar alta la Crăciun cu Sine, iar restul de 363-364 de zile cu diavolul? E cruntă realitate în care trăiesc milioane de „creștini”.

Dumnezeu este pe principiul totul sau nimic! Ori ești al Lui în întregime, ori al altuia. Iubește-L pe El cu toată ființa ta și vei fi cu adevărat fericit. Altfel, ești un pribeag fugar care aleargă nebunește după nici el nu știe ce! Este El Dumnezeul tău personal?

Pot face parte dintr-un neam întreg de sfinți și oameni devotați, nu îmi folosește la nimic, dacă nu am relația mea cu El, să fie Dumnezeul meu, iar eu copilul Său! Asta înseamnă să îl iubesc nu doar pentru ceea ce îmi dă și face, ci mai ales pentru ceea ce El este, pentru caracterul său Mântuitor.

Spune-ți tu însuți sănătate Ioane, că nimeni nu îți dorește sănătatea așa cum ți-o dorești tu! Spunea deseori mama copilului ei, Ion Creangă.

Cam asta este situația. Strănută un om, îi zic sănătate, dar el continuă să bea, să se drogheze, să inhaleze nicotină, să se îmbrace sumar, întreb la ce îi ajută vorbele mele? Într-adevăr sunt mari și bine intenționate, dar neluate în seamă se transformă în niște biete vorbe goale.

Sunt convins că Eminescu a avut cele mai bune intenții, a fost o minte sclipitoare și genială, dar ce folos, dacă românul nu se schimbă? A intrat în gena noastră invidia, minciuna, hoția, înșelăciunea… Române, dorește-ți tu schimbarea!

Toată viața așteptăm (nu generalizez), ajutor social, mărirea pensiilor și salariilor, dar nu așteptăm o mărire a normei de lucru. Stăm pironiți pe fondurile europene, care ne îndatorează și mai mult. România are resurse pentru 1000 de ani. Este una dintre cele mai bogate țări din lume. Dragă române, nu o vinde pe nimic!

Ajută-te, române! Nu aștepta la nesfârșit mâna intereselor străine, acționează! Nu pe împrumuturi de la UE sau FMI se dezvoltă o țară, ci prin implicare, cinste și muncă. Bani avem, idei asemenea, cap ne mai trebuie.

Crede, române! Dar credința ta să fie asumată în fapte, nu doar în teorie. Nu uita că, vorba poetului, „Cât timp românul crede în sine, în Dunăre și în Ceahlău (dar eu aș pune „și în Dumnezeu”), îi va fi bine.” Credința fără fapte este moartă în ea însăși, spunea apostolul Iacov.

România suntem noi! România ca nume, este doar un concept, un nume de țară, dar nu României trebuie să-i dorești ceva, ci administratorilor ei. Noi facem cinste țării în lume, noi îi determinăm pe englezi să pună afișe în românește: „Vă rugăm nu mai furați!” Noi putem înregistra cărți cu ISBN la Biblioteca Națională a României, noi putem umple celulele de la Rahova.

Tot ce ai dori României, dorește-ți ție. Tu ești România! Tu ești principalul agent al schimbării! Tu ești motorul țării tale! Tu ești mândria ei! Altfel, putem dori la nesfârșit, în mod abstract și derizoriu țării, dar eu rămân la fel. Am ratat ținta în acest caz.

Spune-ți tu sănătate, române! Cinste. Curaj. Progres. Adevăr, că nimeni nu ți le dorește cum le dorești tu!