Creștinism „dezbrăcat” de hainele de in subțire

și i s-a dat să se îmbrace cu in subțire, strălucitor și curat.” (Inul subțire sunt faptele neprihănite ale sfinților.) Apoc 19:8

Nu prin faptele bune ne calificăm pentru cer, nici prin actele filantropice extraordinare, nici chiar prin trupul ars pe rug lipsit de iubire, ci prin jertfa lui Hristos.

Problema este că avem o dovadă a nașterii din nou, din Hristos, în Duh, evidențiată de fapte. Sunt două aspecte majore legate de fapte:

1. Faptele vrednice de pocăință. Cerute de Ioan Botezătorul oamenilor atinși emoțional cu mesajul pocăinței. (Mat 3:8) Faceți dar roade vrednice de pocăința voastră.
Acestea sunt fapte primare care arată minimum de responsabilitate pe care omul trebuie să o prezinte la botez. În atitudinea lui, în structura de bază trebuie să se vadă o schimbare.

2. Facerea de bine. Ca roadă a Duhului sfânt. Aici vorbim de fapte pregătite de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii pentru a umbla noi în ele. Aici Duhul sfânt scrie agenda, iar noi ne lăsăm călăuziți de El. Cel mai bun exemplu îl avem la Corneliu, care făcea roade vrednice de pocăință, dar nu era născut din nou. Atunci Dumnezeu inițiază transferul faptelor lui în contul neprihănirii. După ce se botează și este umplut de Duhul Sfânt.

Avem astăzi multe acte de caritate. Departamente sociale. Avem crucea roșie, asociații de voluntariat etc. E foarte bine că se fac aceste lucrări, dar nu au aceeași temelie cu faptele neprihănite ale sfinților. O faptă bună făcută de un om rău și gol pe interior este demna de respect și atât, dar nu poate pretinde răsplătiri dumnezeiești. Răsplătirea este pentru bunătatea faptei, nu pentru fapta bună. Pentru caracterul milos și hristologic, nu pentru acțiunea în sine.

Sunt multe organizații care trăiesc bine pe spatele reclamelor cu săraci, strângere de fonduri, din care merg o mica parte la acei săraci, iar restul la protocoale, concedii și stare bună a „binefăcătorilor.” Credeți-mă că știu ce vorbesc! În acest caz nu mai vorbim de haine de in subțire, ci de o pufoaică nenorocită și egoistă, sau costum de baie lasciv și ticălos. Mare grijă ‘binefăcătorilor!’

Creștinismul are nevoie urgentă de resuscitare. De trezire spirituală. De acele fapte dictate de Duhul Sfânt, pentru cauze specifice, în colaborare cu Dumnezeu. În acest caz, creștinul devine agentul lui Dumnezeu, care prin Sfântul Duh, este dirijat spre gloria lui Dumnezeu. Acele fapte făcute în ascuns, despre care nu știe nimeni, doar Isus care le va răsplăti.

Astfel nu mai avem nevoie de selfiuri cu săraci, nici de televiziune, nici de laude, nici de îndemnuri. Faptele neprihănite ale sfinților, vin din interior, din sfânt, din Duhul Sfânt, cu o dorință arzătoare și exclusivă de a-L proslăvi pe Dumnezeu și numai pe El.

Îmbrăcați-vă cu hainele neprihănite ale sfinților! Haideți să rodim faptele Duhului, căci ziua răsplătirii se apropie! E la ușă! Altfel asistăm la un creștinism „dezbrăcat” de hainele de in subțire, sărăcit de fapte neprihănite și sfinte!

Alintat de prima tornadă europeană. Fiori! Groază! Dar nu am avut timp să mă sperii!

Sunt în Austria. La 70 de km de dezastrul produs la vecinii cehi. Am fost prins pe autostradă într-o aripă a acestei nenorociri. A fost o cursă de 100 km infernală. Mă așteptam la orice. Norul de apă aruncată de mașini și șuvoaiele de pe autostradă îți lăsa impresia că te afli într-o junglă acvatică fără busolă și direcție. Doar doamna de pe GPS mai ciripea din când în când anemic și îmi dădea sentimentul că nu sunt singur.

Am ajuns la Simona(sora mea) la Linz, unde Tibi (cumnatul) îmi arată urmările dezastrului. Parbrizuri și lunete sparte, toate mașinile îndoite și lovite de bucățile de grindină. Nu știu ce dimensiune au avut, dar au îndoit inclusiv stâlpii de pe cupola mașinilor.

Am primit informații despre epicentrul tornadei, cu o rază de 500 metri lățime și de 26 de km lungime, ce a culcat la pământ tot: case, copaci seculari, iar mașinile zburau pe sus, la propriu. Din păcate a lăsat și morți și mulți răniți. Republica Cehă este țara care se declară majoritar atee, și care se laudă că au reușit să scoată pe Dumnezeu din constituție. Adevărul este că nu e foarte greu sa faci asta, doar îl sfidezi ironic și se retrage discret. Atâta bun simț ce are Dumnezeu!

Nu mă grăbesc cu judecata. Nu sunt Dumnezeu, dar dacă ar fi să ne facă Stăpânul după păcatele noastre am fi fost striviți de mult. Toți! Dar cehii au primit un duș rece, nu cu șampon de urzică, ci cu pietre cât oul de găină. Dușul acesta a cam scuturat multe suflete. Sunt foarte curios ce au zis acei oameni când au văzut infernul dezlănțuit. Cu siguranță că au zis: Oh Got!

Nu am fost mai bun, nu am merite, sunt un rob netrebnic, dar am văzut mâna lui Dumnezeu care ma alintat puțin cu furtuna Sa, dar nu am înregistrat pagube.

Oricum nu le simțeam și nici nu prea am avut timp să mă sperii. Părtășiile avute la Krems, cu slujitori ca Elisei Vizitiu, fratele păstor Viorel Boldor și minunății tineri pe care îi cunosc parcă de o viață. Cu astfel de oameni uiți de necazuri.

Apoi părtășiile de St. Polten, cu Daniel, Neluțu și copiii aceștia înflăcărați, au fost mirifici. Când ei se roagă chiar se deschide cerul.

Slujirea s-a încheiat la Linz. O seara magnifică, de neuitat. Fratele Doru, pastorul bisericii, Marius, Coco, Ovi, și ceilalți slujitori, cu o eleganță și călăuzire au avut o deschidere divină, m-am simțit atât de liber în slujire, iar Dumnezeu nu a întârziat să reverse ploaia târzie. Zeci de oameni eliberați de Hristos.

Ne rugăm pentru frații cehi. Ne bucuram pentru frații români (austrieci). Ne este dor de cei de acasă. Așteptăm cu nerăbdare ziua măreață când îl vom privi pe Dumnezeu față în față. Încărcat de putere, cobor de pe colinele alpine spre Câmpia noastră Panonică, unde mă așteaptă alte suflete care au nevoie de slujire și de multă iubire.

Prieteni, fiți gata! Fiți atenți! Sfințiți-vă, că într-o zi vă veți întâlni cu „tornada” care că va organiza întâlnirea cu cerul! Ești pregătit?

Da, mă pregătesc de drum. Plec acasă la prințișorii mei. O să îmi fie dor de voi minunați frați români, (austrieci!)

Despre noul Cult. Cu Liviu Axinte. O abordare echilibrată!

Oricât de seducătoare ar părea orice ofertă, trebuie analizat obiectiv și cerebral fiecare aspect de fond sau de formă. Trebuie calculate consecințele pe termen scurt și pe termen lung a fiecărei decizii. O părere bună sau rea îți poți face doar în timp.

Se cere precauție, eleganță și moderație pentru fiecare dintre noi. Orice organizare bună va duce spre bine, dacă este sub bagheta Duhului Sfânt, deasemenea orice lucrare fără principii sănătoase ancorate în Scriptură, nu dăinuie în vreme. Părerile sunt de puțin prisos, călăuzirea joacă asul destinului.

Recomand acest minunat material cu una dintre vocile de seamă din Cultului Penticostal, președintele Filialei de nord (Moldova și Bucovina), pastorul Liviu Axinte.

Ce să faci când chiar nu mai știi ce să faci.

Viața este presărată cu foarte multe situații și momente grele, unele groaznice, altele teribile, altele agonizante, iar altele pe drept imposibile. Uneori chiar ai impresia că și Dumnezeu a uitat adresa ta de casă. Mulți ochi îndreptați spre tine, răspunsuri ce se lasă așteptate te vezi gol pe interior, șubrezit emoțional și spiritual. Planetele au luat-o razna, soarele știe doar să apună, iar luna cunoaște doar răsăriturile. Cerul este de plumb, pământul e doar în valuri. Simți că ești în mijlocul unui ocean învolburat fără nici o busolă și nu auzi decât vuietul valurilor năpraznice. Și totuși ce este de făcut?

Recomandări prietenești:

1. Stai pe loc. Avem momente de ofensivă în alergare, dar sunt și momente de repaos, momente decise sau forțate, aproape că nu mai contează. Te oprești pur și simplu, îți cauți un loc confortabil și te așezi. Orice pas poate fi letal! Înapoi e mlaștină, pe laterale sunt prăpăstii, înainte e ceață. Te oprești în loc! Așa cum făceau soldații pe front, găseau o peșteră, un tranșeu, un copac înalt și se întrămau prin repaos total. Oricum nu ai alternative. Stai.

2. Să nu iei nici o decizie. Orice decizie luată sub presiunea emoțiilor sau a momentelor confuze poate duce la eșec sigur sau la nenorocire. Dacă sunt oportunități în viață și trebuie să decizi radical, află că nu în necaz se i-au acele decizii. Rămâi la datele existente ale problemei, stai în loc, cugetă și poate nu e cel mai bine, dar veghează să nu fie mai rău! Râvnim după ploi abundente pentru recoltele noastre, dar ne mulțumim și cu picuri trecători de ploaie sau de rouă. Alergăm pe răcoare, dar dacă a venit arșița caniculară, strecoară-te sub smochin, stejar sau nor și revino-ți. Nu decide nimic. Nu ai luciditatea necesară și poți să te nenorocești!

3. Taci! Este groaznic să taci când ți se pare că ai toată dreptatea de pe fața pământului, aceasta este în curtea ta și e împroptită într-o ploaie de argumente veridice. Nu te grăbi cu vorba! Nu scoate sunete discordante! Nu te răcori prin grai! Cel puțin nu e momentul acum. Inima ta este pe pauză, mintea este dezacordată, adună acele fărâme de rațiune, scoate lanțurile ferecate ale înțelepciunii, priponește limba și taci! Pur și simplu să taci! De fapt tăcerea ta apropie mai mult rezolvarea, vorbele o îndepărtează mai tare.

4. Meditează. Necazul și strâmtorarea fac din oameni obișnuiți niște geniali iluștri. Instinctul de supraviețuire te transformă în bucătar, constructor, vânător, filosof, orice. „Nevoia este cel mai bun învățător”. Mă bucur că viața mi-a oferit zero șanse pentru a visa, da, pentru că mi le-am creat singur sau mai bine zis am fost vigilent să le prind din zbor. „Prin întristarea feței inima se face mai bună” avea să spună înțeleptul Bibliei.

5. Plângi. Necazul și suferințele purifică privirile și mintea. Devii mai milos, mai blând, mai bun, mai cald. Nu fi de piatră, alege un loc în care să nu te audă nimeni, să nu te vadă cineva și plângi. Posibil ca cineva din cer să te bage în vreo seamă… Posibil! Și dacă nu te ia nimeni în serios, prin lacrimi se detoxifiază creierul, adică te faci mai înțelept. Nu e un act de slăbiciune să plângi. Adică nici nu cred că te mai interesează. Mai degrabă este un act de umanitate. Plângi că îți stă la îndemână.

6. Odihnește-te. Necazul este hoțul nopților liniștite. Necazul este ca un strigoi care strică nopțile oamenilor. Luptă-te cu el, nu te lăsa învins. Culcă-te și dormi liniștit. Știu că e oribil, e groaznic să poți adormi, dar trebuie sa faci asta, altfel îmbătrânești degeaba. Odihna este unul dintre cele mai bune leacuri pentru cele mai multe afecțiuni fizice, psihice, emoționale și chiar spirituale. Odihnește-te! Un trup epuizat este ținta sigură a căderii.

7. Așteaptă. Uneori ploaia de vară se instalează de zici că acum e sfârșitul lumii. În maxim 20 de minute apare soarele din nou pe cer de parcă nu ar fi plouat deloc. Asemenea e și cu gerul, accidentul, durerea, vorba rea, lipsurile. Trec! Toate trec! Trebuie să te înarmezi cu îndelungă răbdare, să te împroptești ca mioriticul cioban șchiop în toiagul credinței tale, oricât de uscat ar fi, tot mai ține puțină greutate. Nu e nici un păcat să aștepți inofensiv că ceva anume are să se întâmple. Așteaptă! Va fi cumva în fond.

Nu te lăsa doborât de întristare! Roagă-te! Chiar dacă nu mai găsești cuvintele de altă dată. Tânguiește-te, gemi, suspină, plângi, zvârcolește-te de pe o parte pe alta, mergi încet, oare nu cumva și asta este o formă de rugăciune?

La revedere Flavius. (13 ani)

Soarele strălucea mai tare ca niciodată. Lumea venea în valuri, valuri ca apa înspumată, pusă în mișcare de o furtună neanunțată de stațiile meteo. Puzderie de oameni, din nefericire îmbrăcați în negru. Tare aș fi fost bucuros să fiu invitat la botezul sau la nunta lui Flavius, dar nu. Din păcate a trebuit să veghem ultimul tău drum prințe! Of!

Ne-ai învățat multe. Viața nu e atât de lungă cum o visăm noi, mașinile nu sunt capsule cosmice care sa ne ofere siguranță absolută, iar moartea este musafirul nepoftit care dă buzna pe nesimțite în sala de banchet unde tocmai așezasem decorul unei frumoase sărbători.

Alături de prietenul tau Robert, ați lăsat o comună întreagă un județ, o țară pe gânduri, ați consumat baxuri de șervețele, ați lăsat multe întrebări prințișorilor, iar noi am devenit dintr-o dată filosofi la căpătâiul vostru. Mi-a revenit o slujbă foarte grea, aceea de a predica la căpătâiul tău. Greu am găsit cuvinte pentru sutele de oameni care au fost prezenți și pentru zecile de mii de întrebări.

Draga Flavius, a fost așa frumos la premiere, ai luat locul I. Doamna dirigintă a fost așa frumoasă și elegantă, dar doamna director a ținut neapărat să îți înmâneze personal diploma. A reușit să ne convingă de faptul că ai fost un copil minunat. Curtea școlii a fost plină de copii, diadema ta de premiant a avut multe flori frumoase, colegii te-au aplaudat prelung, iar părinții și cei șase frați sunt mândri de tine.

Ai trăit puțin, erai foarte bun la mine kraft (jocul preferat), frații au decis să te așeze într-un cort frumos, chiar vecin cu prietenul tău Robert, care a îndoliat întreg Liceul Teologic Baptist. Ați dormit în același cort în tabără, și dormitoarele temporare din cimitir sunt unul lângă celălalt. Ați fost prieteni buni, acum sunteți colegi de cer.

A rămas liber locul tău în orchestră, dar i-am auzit vorbind pe îngeri că aveau nevoie acută de un coleg talentat în orchestra lor din cer și au să te adauge formației cerești. Ce bine că ai învățat să cânți! Sunt foarte fericiți că te au cu ei acolo, pe undeva te invidiem că ai ajuns înaintea noastră la linia de final.

Ai lăsat amintiri plăcute în urma ta. Erai nelipsit de la școală, de la biserică, de la activitățile duhovnicești. Am fost foarte bucuros să aflu aceste aspecte lăudabile despre tine. Ca mezin al familiei, ferice de cei șase frați ai tăi că te-au avut printre ei, ferice de părinții voștri cărora le purtam respectul pentru că au crescut un prințișor pentru Împărăția lui Hristos.

Domnii preoți (ordodox și reformat) au vorbit doar superlative despre tine. Oare de ce viața și buna stare ne ține așa departe pe unii de alții, ne divizează pe criterii politice sau fratricide și religioase? Oare chiar trebuie să așteptăm moartea să ne spunem lucruri frumoase? Să stăm împreună preoți și păstori deopotrivă, fără a mai ține cont de garduri și bariere dogmatice și doctrinare? Nu ne mai satură nici viața, nici moartea să ne batem semeț cu pumnii în piept! Aproape că am mai răstigni o dată pe Isus, doar sa ne luăm fiecare câte o bucățică din El. Apropo Domnul preot ortodox, ați vorbit minunat. Mulțumim! Nu am mai auzit până acum un preot care să laude atât de frumos o familie de evanghelici. Felicitări!

Au fost sute de mașini, parcă era un aeroport internațional. De fapt, dragă Flavius am creat pe mine kraft un aeroport adevărat intergalactic, din cuburi aurite, am fost mulți cei care am asistat la decolarea ta spectaculoasă pe o navă strălucitoare, ai pornit spre cosmos, vei depăși limitele lui Iuri Gagarin. El nu L-a văzut pe Dumnezeu, nici nu avea cum, dar tu vei merge acolo pe orbita divină, tu cu siguranță îl vei întâlni pentru că ai avut inima curată, curățită de Hristos.

Iar dumneavoastră părinți ai familiilor Blaj și Linu sunteți cei mai puternici. Dumnezeu vă iubește și vă poate mângâia inima și durerea creată de vizita inopinată a musafirului nepoftit, cu daunele colaterale create de lovitura morții.

Stimați părinți pregătiți-vă copiii și pentru o școală bună, și pentru o viață mai bună, dar mai ales pentru veșnicie. Așa cum familiile Blaj și Linu au făcut. Nu este suficient să le cumpărăm telefon de ultimul răcnet, să le luăm haine scumpe și cel mai performant smartwatch. Când Dumnezeu va chema pe oameni în țărână să putem fi pregătiți și înțelepți.

La revedere prieten drag! O să ne fie dor de tine școlărelule! Ai lăsat multe inimi frânte frate! Călătorie plăcută prințe! Pe curând fiule!

Creștinismul, cea mai persecutată religie de pe glob.

Poate că stăm comozi în fotoliile noastre sorbind limonada cu miere de albine, sau mâncând semințe în fața LCD-urilor privind meciurile din champions league. Dar să știți că pentru acest confort al nostru, alții au stat în închisoare sau au îndurat ani grei de muncă silnică, pentru a câștiga libertatea religioasă.

În alte colțuri ale lumii sunt frați de-ai noștri care suferă persecuție pentru credința în Hristos. Și mor cu miile pentru vina de a fi creștini.

Astăzi și mâine ne vom ruga pentru Nigeria. Pentru mamele care mor cu copiii în brațe pentru orfanii care rămân în urmă, pentru familiile șlujitorilor păstori care sunt primele ținte ale teroriștilor.