Pregătit pentru orice

pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. 2 Tim 3:17

1. Pregătit pentru slujire.

Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine. Galateni 2:20

Toată pandemia asta va trece într-un final, probabil va lăsa în urmă multe victime și lacrimi. Destul de mulți vor fi răpuși. Dacă Dumnezeu va îngădui să trec biruitor prin această încercare, o va face pentru a avea un slujitor mai devotat. Cel puțin asta îmi doresc! Te rogi Stăpânului să te scape și pe tine? Pentru ce te-ar scăpa, dacă vei continua să fii același: defăimător, neiertător, rău și plin de ură? Te va scăpa cu siguranță dacă promisiunile tale vor merge spre o viață după voia Sa. Personal, asta îmi doresc! Viața mea întreagă să trăiască Hristos în mine.

2. Pregătit pentru revenirea lui Isus

Vegheaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului. Matei 25:13

Creștinul trebuie să fie pregătit în orice clipă. Foarte mulți dintre creștini au fost prinși în off-side odată cu declanșarea pandemiei globale, unii habar nu aveau că va reveni Hristos, iar alții prinși cu lucrurile vieții, pur și simplu au uitat. Era o ațipire spirituală de nerecunoscut, o formă de moarte clinică din care doar un cutremur în genul lui CoVid-19 ne mai putea resuscita. Fii pregătit să întâlnești pe Dumnezeu în orice clipă! Iartă, uită, recunoaște, dezleagă, mărturisește tot, că se apropie Isus, e la ușă!

3. Pregătit pentru a merge la Isus

M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. 2 Timotei 4:7


Poate că nu vine acum, trebuie să fiu pregătit pentru a merge eu la El. Din clipa în care L-a cunoscut, apostolul Pavel I-a slujit lui Isus necurmat. Atunci când trăiești pentru tine, pentru poftele tale, pentru planurile tale, vestea morții te înfioară, știind că urmează judecata. Dar când ai trăit pentru alții, când viața ta este plină de Hristos, pentru că i-ai dăruit-o Lui, atunci abia aștepți să îl vezi pe Dumnezeu. Aici moartea este un mare câștig.

Dacă voi adormi infectat cu vreun virus, merg la Dumnezeu. Dacă va veni Hristos, voi merge împreună cu El la Dumnezeu. Dacă voi trece peste această plagă, voi rămâne cu Hristos până la sfârșitul vieții, ca în final să ajung tot la Dumnezeu. Vorbim deci de clipe.

Unde să mai încapă și frica? Dacă inima mea este plină de Hristos! Îl aștept- slujind și slujesc- așteptându-L pe Rege.

Stop planuri! Voia lui Dumnezeu are prioritate!

Haidem să ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!” Geneza 11:7

Dumnezeu a dat omului poruncă să se înmulțească, să crească și să se răspândească pe toată planeta. Dar divolul și-a arătat colții de pe atunci: „De ce trebuie să vă împrăștiați, voi ascultați de Dumnezeu? Nu mai bine stați la un loc?” Și așa au început construcția Turnului Babel.

Atunci consiliul Sfintei Treimi s-a autosesizat: „Haidem să le încurcăm limbile”. Imaginați-vă ce haos s-a creat pe acel mega șantier. Apoi, fiindcă nu se mai înțelegeau, au fost nevoiți să se despartă, abandonând master-planul orașului vertical (Zgârie-nori).

Babel este rădăcina cuvântului Babilon și apare în Apocalipsa ca Babilonul cel mare. El reprezintă sistemul lumesc, spiritul epocii, secularism, filosofia umanistă, care luase o anvergură galopantă spre autodistrugere. Egoismul, desfrâul, păcatul, excesul, opulența au atins apogeul. Dacă era lăsat în pace, omul ajungea ușor la nebunie. Dar a venit Dumnezeu și a zis: STOP EXCESELOR, VEȘNICIA ARE PRIORITATE.

Iar la porunca Majetății Sale totul s-a oprit în loc: timpul, planurile, firmele, avioanele, visele, TOT! Viața post CoVid-19 va fi altfel. Cei care vor rămâne vor fi oameni mai simpli, mai profunzi, mai originali, iar cel mai important, cu siguranță, mai preocupați de viața de dincolo. A lovit Dumnezeu prin cutremur lumea de aici, ca să deschidem ochii să o vedem pe cea de deasupra norilor. A scuturat clipa, să vină veșnicia mai aproape.

Stop clipă! Veșnicia are prioritate! Stop umanism! Dumnezeu are prioritate! Stop planuri! Voia lui Dumnezeu are prioritate! Stop lucruri! Omul e cel mai important pentru că Dumnezeu și-a plămădit chipul în Om!